Cu 4 ani în urmă, europarlamentarul Victor Boştinaru a publicat „Cartea albă a capacităţii administrative – absorbţia fondurilor europene de către comunităţile mici şi mijlocii”, un studiu extrem de interesant care, din păcate, n-a ajuns în mâna autorităţilor de management risipite prin instituţiile ministeriale şi nici la reprezentanţii administraţiilor publice şi beneficiarilor de fonduri comunitare. Încă de atunci, din 2009, distinsul europarlamentar a atras atenţia asupra riscurilor de a fi pierdute mari sume de bani nerambursabili din cauza proastei pregătiri a mecanismului de atragere a fondurilor, dar şi a birocraţiei, lipsei de transparenţă, a slabei capacităţi administrative în gestionarea proiectelor etc.

Azi descoperim cu mirare că multe dintre obstacolele birocratice puteau fi înlăturate dacă factorii decizionali – mă refer aici la aceleaşi autorităţi de management centrale şi regionale – se concentrau mai mult asupra pregătirii personalului calificat desemnat să se ocupe de redactarea, implementarea şi urmărirea proiectelor sau de asigurarea surselor de cofinanţare şi a sistemului de garantare a prefinanţării.

Punerea la dispoziţie a unor imense fonduri nerambursabile după aderarea la Uniunea Europeană ar fi trebuit să însemne un excelent motor de creştere economică. Din păcate nu s-a întâmplat aşa deoarece guvernele care s-au succedat, începând din 2008, au scăpat din vedere principalele piese care să pună mecanismul absorbţiei în funcţie. Băncile nu s-au pregătit suficient atât pe latura de credite ieftine pentru cofinanţare, cât şi pe mobilitatea elementelor de garantare a prefinanţărilor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în construcţia bugetelor care să permită administraţiilor şi celorlalţi autori de proiecte să-şi constituie propriile bugete din care să alimenteze cheltuielile până la încasarea primelor facturi de fondurile comunitare.

La fel de greşit s-a pornit şi cu acoperirea costurilor preliminare pentru eligibilizarea proiectelor. Aşa cum susţine distinsul parlamentar european Victor Boştinaru încă din 2009, firmele de consultanţă nu trebuiau plătite decât în condiţiile în care fiecare proiect devine eligibil, iar tarifele contractate să-şi găsească o corectă reflectare în performanţele obţinute prin convertirea proiectelor.

Este adevărat că între cele 7 Programe pentru absorbţia de fonduri europene – Regional, Sectorial şi de Coeziune – cel mai eficient s-a lucrat pe structura Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Prima explicaţie trebuie căutată în simplificarea metodelor de depunere a documentaţiilor puse în aplicare de către factorii implicaţi din Ministerul Agriculturii şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală. Aceştia au constatat pe bună dreptate că o serie de documente nu trebuie neapărat depuse odată cu proiectele, ci şi pe parcursul derulării, respectiv la contractare, la prima plată, la ultima plată sau pe parcursul realizării obiectivului de investiţii. De aici şi explicaţia gradului mai ridicat de accesare a banilor proveniţi din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR). 

Este numai una din bunele practici care îndeamnă la reflecţie. Şi nu numai la reflecţie, ci şi la acţiune. Astfel de experienţe se pot multiplica foarte lesne în perspectiva noului exerciţiu bugetar 2014 – 2020, printr-o ofensivă informaţională în rândurile celor care vor lansa proiecte, dar şi printr-o pliere neîntârziată la practicile viabile curăţate de birocraţie şi imcompetenţă. 

Dr. ing. ION CÎLEA 

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea