Mici întâmplări cu ziaristul Adrian Pană, mare ”adversar” al primarului Mircia Gutău

 

 

 

 

 

Personal, pe omul despre care voi scrie următoarele câteva rânduri îl consider agreabil. Mă deranjează însă profund modul obsesiv în care, de obicei fără motiv, îl înjură pe primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. Şi nu îl calomniază o dată, ci de zeci de ori, adeseori zi după zi, până la saturaţie. În această situaţie, cred că am toată îndreptăţirea să prezint câteva crâmpeie din activitatea domniei sale, pentru a încadra într-o ramă corectă portretul negativ pe care i-l face el primarului.

De pildă, domnul Adrian Pană, fiindcă despre el este vorba, are de efectuat nişte ore de muncă în folosul comunităţii fiindcă nu a plătit o amendă. Iar amenda a primit-o deoarece într-o dimineaţa pe la 3, aflându-se la cârciumă, i s-a părut că se uită cineva urât la el şi a sunat la 112. A venit poliţia degeaba şi l-a amendat. Nu se uiat nimeni urât, ziaristul a avut mici vedenii.

 

 

 

Mai există o amendă, de data asta chiar substanţială, de 6000 de lei, transformată şi ea în muncă în folosul comunităţii. Despre conjunctura în care a fost primită nu vreau să scriu, e prea jenant.

Hotărârile judecătoreşti fiind de muncă pentru oraş, primarul Gutău va fi cel care va decide unde anume trebuie să muncească ziaristul nostru. În principiu, ar putea să-l pună să dea cu mopul prin biroul primarului, dar nu cred că Mircia Gutău va face asta. Ajunge oricum umilinţa.

Ce vreau să spun este că detractorii lui Gutău sunt departe de a fi sfinţi, ceea ce voi demonstra, în curând, cu alte scurte portrete.

Cred că e bine să ştie cetăţenii cine îl bălăcăreşte pe cel mai bun primar din istoria Râmnicului.

În nici un caz nişte eroi ai dreptăţii şi corectitudinii cetăţeneşti.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  
Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  

În data de 27.03.2025, a fost publicat în platforma SEAP anunțul cu nr. CN1079386 reprezentând documentația de atribuire aferentă proiectului…

Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate
Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea și recepționarea lucrărilor de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești, astăzi, 22 mai 2025.      Această investiție face…

Deratizarea subsolurilor blocurilor din Mioveni începe din 23 mai!
Deratizarea subsolurilor blocurilor din Mioveni începe din 23 mai!

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, începând cu data de 23 mai 2025, se vor desfășura lucrări de deratizare în…

Se redeschide fântâna muzicală din Piața Primăriei Pitești!
Se redeschide fântâna muzicală din Piața Primăriei Pitești!

Cu ocazia Zilelor Piteștiului, Fântâna Muzicală își reia programul de sunet și lumini. Serile de sfârșit de săptămână vor aduce,…

Consult oftalmologic GRATUIT, pentru locuitorii Topoloveniului
Consult oftalmologic GRATUIT, pentru locuitorii Topoloveniului

Laboratorul EXPRESS DE OPTICĂ și Primăria TOPOLOVENI invită cetățenii orașului să beneficieze de un consult oftalmologic oferit GRATUIT, luni, 26…