Megalopolis sau cum au reușit vâlcenii să îi întreacă pe ăia din Caracal

Şirilata sau Căciuneasa. Aşa s-ar putea numi Megalopolisul care a luat naştere în judeţul Vâlcea în urmă cu o săptămână. Nu vreau să par acum nici prea ironic, dar mi se pare cam tras de păr să faci o astfel de conurbaţie care se întinde de la Luncavăţ şi până aproape de Brezoi, numai de dragul de a părea, vezi Doamne, metropolitani.

Rămân la prima impresie, că Râmnicu ăsta nu poate genera nici măcar un municipiu d-apoi un astfel de monolit. Nu este nici un punct demografic, nu este nici un oraş economic în plin avînt, nici măcar un centru cultural sau universitar, nici măcar unul sanitar.

Asta ţine doar de o fudulie de neam prost ce există în mintea unor fanatici de iz provincial care noapte visează, precum sultanul din Scrisoarea eminesciană, că le creşte ditamai copacul de… sub burtă. 

Şi uite cum 19 localităţi mirene s-au apucat ele să facă un Megalopolis, bătând astfel o artera de peste 50 de km între Şirineasa şi Căciulata, mai mare decât Bucureştiul pe secţiune. Astfel, nea Gheorghe, păstor de oi din N. Bălcescu, s-a trezit peste noapte că este metropolitan, la fel, şi ţata Leana de la Goleşti s-a trezit că îşi duce găinile la cules de râme pe miriştile metropolei de Râmnic.

Nu de alta, dar numărul de orătănii pe cap de metropolă depăşeşte cert pe cel de oameni. Nu mai spun de marile bulevarde care au apărut brusc pe hartă – Uliţa Popii, Uliţa Morii sau drumul forestier din pădurea statului au primit rang de artere metroplitane.  Cum naiba ne trezim noi, vâlcenii, să credem şi azi că avem două perechi de coaie şi o ureche în plus, noi fiind doar nişte oltenaşi mai aproape de Bucureşti.

Dar mai ştii, să nu zic cu păcat, cine ştie ce linii de metrou sub sau supraterane se vor ivi în viitorul apropiat între cătunul din deal, care să lege Căciulata de Ocnele Mari şi Buneştiul de Budeşti. Parcă îl văd pe nea Tică urcând cu sapa în spinare în staţia de metrou Valea Cheii şi coborând la Malu Vârtop, unde are un rând de porumb de săpat rămas de la ăl bătrân. 

Mare minune şi asta la vâlcenii noştrii, să-şi facă ei metropolă pe jumate de judeţ! Nu mai era mult şi cerea Drăgăşaniul sau Măciuca să se alipească la Boswash-ul nostru ca să avem vinul mai aproape de izvoarele termale din Căciulata.

În orice caz, prin actul de săptămâna trecută am bătut Caracalul la înfăptuirea de minuni. Oltenii de la Râmnic s-au trezit ei că o astfel de adunare răzeşească, cu titlul urbanistic, sună tare mişto. „De unde esti Praleo?” – „Haoleu, mânca-ţi-aş, eu sunt din Bronxul de Slăviteşti, din cartierul Şirineasa.”

Concluzia oricum este clară, vâlcenii au ţinut morţiş să anuleze sociologia urbană și antropologia culturală care spun clar că Râmnicu Vâlcea nu avea nici o premisă pentru a genera o astfel de conurbaţie. De la Şirineasa la Căciulata. 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Progresiștii de pe Facebook se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii
Progresiștii de pe Facebook se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii

Este destul de comic să vezi că progresiștii se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii. Este nevoie ca guru…

Verde-n față. Austria, ”nașa” României
Verde-n față. Austria, ”nașa” României

Țara noastră este folosită de multiple guverne străine, dar sunt câteva care ne-au devenit de-a dreptul „nași” fără să ne…

Despre presă și alte prostii. Un interviu cu Gheorghe Smeoreanu realizat de publicistul Nicolae Badiu
Despre presă și alte prostii. Un interviu cu Gheorghe Smeoreanu realizat de publicistul Nicolae Badiu

Am, recunosc, vanitatea de a mi se lua interviuri. E pasionant să aștepți întrebarea, așa cum aștepți să se oprească…

Cultură și tradiție la Centrul Cultural Pitești: o săptămână plină de evenimente online și live
Cultură și tradiție la Centrul Cultural Pitești: o săptămână plină de evenimente online și live

În perioada 15-20 decembrie 2025, Centrul Cultural Pitești organizează o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot…

Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate
Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate

Marți, miercuri și vineri (16,17 și 19 decembrie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei…