Cred că aşa stau lucrurile, dar trebuie să adăugăm că ne putem adresa de pe acum domnului Andrei Gheorghiu cu apelativul ”domnule deputat”.
USR Vâlcea nu doar că refuză o înțelegere cu PNL pentru locale, dar se și lansează în atacuri la adresa lui Pîrvulescu, ceea ce nu poate avea decât o singură explicație. Andrei Gheorghiu vrea să aibă imaginea nepătată în ochii alegătorilor săi pentru parlamentare.
Acest domn Gheorghiu și celălalt, al cărui nume îmi cer scuze că nu l-am reținut, și care va candida la CJ, s-au gândit că dacă vor colabora cu Buican șansele să ajungă în Parlament, unul deputat și celălalt senator, scad vertiginos. Așa însă își vor păstra alura de oameni intransigenți și incoruptibili și vor ajunge parlamentari.
Concluzia este că la Vâlcea, USR nu vrea să câștige alegerile locale, înșelându-și alegătorii din motive de egoism al șefilor.
Las la o parte ipoteza că oricum nu ar fi câștigat, cu toate că ar fi avut o șansă să ia un scor mai bun dacă ar fi bătut palma cu Buican, și mă gândesc la altceva. Dacă scorurile de la Primărie și CJ vor fi dezastruoase, nu cumva liderii din București le vor bloca celor de la Vâlcea accesul la Parlament ?
Cred că atât Gheorghiu cât și celălalt domn al cărui nume nu mi-l amintesc au luat în calcul acest risc, dar l-au considerat minor în condițiile în care autoritatea lui Dan Barna e în piuneze.
Aș mai adăuga faptul că și Buican e egoist și se gândește la mandatul său de parlamentar din sesiunea viitoare. Nu își lipește imaginea de Pîrvulescu și nu și-a anunțat candidature la CJ. Dar despre asta, vorbim altădată.
Să remarcăm acum că tinerii de la USR, Gheorghiu și celălalt domn, au învățat deja fățărnicia.
Gheorghe Smeoreanu

























Lasă un răspuns