Poate că ar fi trebuit să fie o sărbătoare cu mult mai mare.
Poate că ar fi trebuit să știm, dacă a fost, ce spune mesajul Patriarhului.
Poate că acum, nu altă dată, municipiul Rm. Vâlcea ar fi trebuit să îmbrace haine sărbătorești.
Este excepțional faptul că arhiepiscopul Râmnicului a ajuns în pragul vârstei de un secol cu o imagine pioasă și cu un respect desăvârșit din partea tuturor.
La mulți ani, omului de maximă valoare al Vâlcii, al BOR și al Ortodoxiei !
Înaltpreasfinţitul Gherasim s-a născut la 14 noiembrie 1914 în Munteni Buzău, jud. Ialomiţa. Studii la Seminariile de la Cernica şi „Nifon” din Bucureşti, apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1943-1947). Călugărit la Cernica (1937), ierodiacon, apoi ieromonah, slujitor la Biserica „Antim” din Bucureşti (1943-1952); stareţ al Mănăstirii Căldăruşani (1952-1970). arhiereu-vicar la Galaţi (1970-1975, cu titlul „Constănţeanul’”) şi la Râmnicu Vâlcea (1975-1984, cu titlul „Piteşteanui”), apoi episcop al Râmnicului (din 1984); în anul 2009 ridicat la demnitatea de arhiepiscop.
Lucrări: Războiul de independenţă în documentele Episcopiei Râmnicului (1977), Preotul Radu Şapcă, omul şi epoca sa (1978), reeditată sub titlul Un paşoptist de seamă – preotul Radu Şapcă (1988); Istoricul sfintei Mănăstiri Govora (1995); Istoria sfintei Mănăstiri Căldăruşani (1997); Viaţa Sfântului martir Constantin Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul (2001); Istoricul Mănăstirii Hurezi (2003); istoria Eparhiei Râmnicului (2009).

























Lasă un răspuns