ÎNGROZITOR! Un vâlcean şi-a OMORÂT iubita în BĂTAIE

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orelor 18.20 poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Stoileşti , au fost informaţi telefonic de către A. Maria Laura,din  mun. Sibiu,cu privire la faptul că sora sa, C. Delia Angela, de 37 de ani, care locuia fără forme legale în com. Stoilesti, împreună cu concubinul său T. Mihăiţă, a fost transportată  cu ambulanţa, în stare gravă la Spitalul Judeţean Vâlcea, în noaptea de 27/28.10.2014, în stare comatoasă.

 În urma probatoriului administrat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Postului de Poliţie Stoileşti, s-a stabilit ca în perioada 26- 28 octombrie a.c., pe fondul unui conflict, T. Mihăiţă a agresat-o pe concubina sa, C. Delia Angela, aplicându-i acesteia mai multe lovituri la nivelul feţei, capului şi corpului. 

În urma loviturilor, victimei i s-a produs un hematom subdural care, în final, a dus la decesul acesteia, survenit la data de 13.11.2014.  

Ieri a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus reţinerea lui T. Mihăiţă, pentru 24 ore, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sfârșit tragic pentru un biciclist. Bărbatul a murit după ce a căzut într-un șanț
Sfârșit tragic pentru un biciclist. Bărbatul a murit după ce a căzut într-un șanț

Un bărbat de 59 ani și-a pierdut viața, în urma unui accident petrecut pe strada Principală din localitatea vâlceană  Geamăna.…

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 
Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 

DE PE TERENUL DE FOTBAL, DIRECT LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI!  ONORAȚI ȘI MÂNDRI: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României!  Astăzi a…

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator vacant în cadrul  Formației Intervenții, Reparații…
APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator vacant în cadrul  Formației Intervenții, Reparații…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Stații de încărcare pentru autovehicule electrice, funcționale în comuna Mateești
Stații de încărcare pentru autovehicule electrice, funcționale în comuna Mateești

Stațiile de încărcare pentru autovehicule electrice din Mateești și Turcești sunt funcționale, vizibile pe hartă și pot fi utilizate de…