Azi-noapte, în jurul orei 2, pompierii vâlceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu declanșat la sediul unei societăți comerciale cu profil de producție și comercializare produse alcoolice.
La sosirea salvatorilor, care s-au deplasat la fața locului trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, flăcările se manifestau generalizat la pavilionul administrativ (clădire p+1, pe structura din lemn și acoperita cu tablă, în suprafață de 100 mp).
Pompierii au salvat o cantitate de circa 20 de tone de alcool, depozitat în rezervoare de inox, în imediata apropiere a pavilionului administrativ.
Intervenția a fost îngreunată de lipsa unei surse de apă, alimentarea autospecialelor fiind făcută de la câteva sute de metri distanță, de la un hidrant.
După aproximativ 4 ore, incendiul a fost stins. Cercetările preliminare arată că flăcările s-ar fi declanșat de la un scurtcircuit produs la instalația de alimentare cu energie electrică.

























Lasă un răspuns