Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit în Catedrala Episcopală din Madrid

 

 

 

 

Înalpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 27 ianuarie, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, în Catedrala Ortodoxă Română din Madrid.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a explicat credincioșilor prezenți minunea pe care Mântuitorul a săvârșit-o în Ierihon, unde l-a vindecat pe orbul din naștere. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că deși nu Îl vede pe Hristos cu ochii trupești, orbul, prin credință, Îl cunoaște pe Mesia și a cerut tămăduirea neputinței sale, simțind puterea vindecătoare a lui Dumnezeu. Fariseii, din cauza necredinței lor, nu L-au recunoscut pe Mântuitorul Hristos, deși au fost prezenți în multe momente în care Mântuitorul vindeca orbi, șchiopi sau leproși.

În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul amintea în scrierile sale despre virtutea credinţei ca fiind puterea de legătură spirituală care realizează unirea în chip nemijlocit şi mai presus de înţelegere a credinciosului cu Dumnezeu.

Credinţa ca legătură vie dintre credincios şi Dumnezeu se arată a fi pregustarea Împărăţiei Preasfintei Treimi sau înaintevederea slavei lui Dumnezeu. Orbul chiar dacă nu putea să le vadă pe cele materiale din lumea aceasta, L-a văzut și L-a recunoscut pe Hristos ca Dumnezeu adevărat, Proniatorul întregii creații.

Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu trebuie să citim Sfânta Scriptură, rămânând în tâlcuirea dată de Duhul Sfânt prin părinții Bisericii. Înțelegerea textului scripturistic nu o putem afla în nicio altă parte, decât în Biserică. Biserica este garanta dreptei noastre învățături ca singură moștenitoare și păstrătoare a gândirii Sfinților Părinți în Duhul Sfânt, ei fiind aceia despre care Sfântul Apostol Pavel spune că au „mintea lui Hristos”.

În afară de credință, este nevoie de împărășirea de harul dumnezeiesc precum și de săvârșirea faptelor bune întrucât credința fără fapte este moartă.

După terminarea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie pentru împreună slujire, evocând prietenia frățească care îi leagă de mulți ani.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mâine, 13 decembrie, se vor executa lucrări programate la barajul Călimănești. Circulația rutieră pe baraj,…
Mâine, 13 decembrie, se vor executa lucrări programate la barajul Călimănești. Circulația rutieră pe baraj,…

Primăria Orașului Călimănești aduce la cunoștința cetățenilor faptul că sâmbătă, 13 decembrie 2025, Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv va executa…

Constantin Rădulescu: Muzeul Satului Vâlcean, restaurat cu fonduri europene!
Constantin Rădulescu: Muzeul Satului Vâlcean, restaurat cu fonduri europene!

Muzeul Satului Vâlcean, restaurat cu fonduri europene! Am fost la Muzeul Satului Vâlcean, unde lucrările de restaurare sunt în plină…

Anunț important al primarului Cosmin Anghelescu privind Programul național de cadastru și carte funciară
Anunț important al primarului Cosmin Anghelescu privind Programul național de cadastru și carte funciară

Vă aduc la cunoștință că, la nivelul comunei noastre, se desfășoară Programul național de cadastru și carte funciară, prin care…

𝐍𝐮𝐫𝐯𝐢𝐥 𝐀𝐮𝐝𝐢 este 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐊𝐚𝐳 𝐇𝐚𝐰𝐤𝐢𝐧𝐬 Blues Quintet ca 𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗠𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲
𝐍𝐮𝐫𝐯𝐢𝐥 𝐀𝐮𝐝𝐢 este 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐊𝐚𝐳 𝐇𝐚𝐰𝐤𝐢𝐧𝐬 Blues Quintet ca 𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗠𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲

Nurvil Audi 𝐗 Kaz Hawkins – Mobilitate Premium, Voce Legendară. Drumul muzicii este lung, dar mereu spectaculos. 𝐍𝐮𝐫𝐯𝐢𝐥 𝐀𝐮𝐝𝐢 este…

Femeie de 59 de ani, salvată de un copac după ce s-a aruncat de la…
Femeie de 59 de ani, salvată de un copac după ce s-a aruncat de la…

O femeie de 59 de ani a ajuns la spital, în această după-amiază, după ce a căzut de la etajul…