Așezat în rândul ctitorilor Mănăstirii Dintr-un Lemn ca vrednic iconom al darurilor primite de la Preabunul Dumnezeu, Generalul Paul Teodorescu, Ministrul Aerului și Marinei între anii 1938-1940, este omagiat în zilele de 7-8 iulie 2023 în această străveche vatră monahală unde și-a ales locaș de odihnă, în nădejdea Învierii celei de obște.
Privind faptele luminoase ale Generalului Paul Teodorescu și „străduința nădejdii în Domnul nostru Iisus Hristos” (I Tesaloniceni I, 3), pe care a arătat-o într-o perioadă de adânci suferințe, îi este cinstită memoria într-un gest de recunoștință și de comuniune între generații prin organizarea unor manifestări duhovnicești și culturale care afirmă conlucrarea Bisericii Ortodoxe Române cu Armata României în păstrarea unității de neam și a conştiinţei naţionale.
Astfel, la Mănăstirea Dintr-un Lemn vor avea loc mai multe manifestări duhovnicești-culturale, după următorul program:
Vineri, 7 iulie, ora 15.00: Simpozionul Național Biserica și Armata. Tradițiile Conlucrării, ediția a XII-a.
Sâmbătă, 8 iulie, ora 10.30: Ceremonialul religios și onorul militar.
Slujba de pomenire la mormântul Generalului Paul Teodorescu.
Lasă un răspuns