În aceste zile la Sibiu se produce un Festival de Jazz, unul de tradiţie, care a debutat prin anii 80. La acesta se adaugă un festival de teatru, unde vin cel puţin 100 de teatre. La Târgu Mureş, se întâmplă un festival numit „Peninsula”, unde concertează tot vreo 100 de nume din domeniile pop, rock, trance, jazz, nume sonore din muzica internaţională.

Acestea sunt exemple de oraşe care deja au consacrat nişte festivaluri de altă esenţă, de calitate. 

Râmnicu Vâlcea în schimb îşi poartă mai departe kitsch-ul şi manifesările ieftine semiculturale zise ZILELE RÂMNICULUI, clasicele concerte de folclor, tradiţionali mici şi demagogia istorică. Niscai vernisaje, colocvii, un sanatoriu în care medicii îi scot în curtea interioară pe pacienţi şi îi lasă să se creadă „actori importanţi ai momentului”.

Mă uit plictisit pe programul manifestărilor dedicate zilelor Râmnicului şi văd aceleaşi manifestări cu copii de grădiniţă, târgul meşterilor populari, poze şi picturi despre oraşul uitat la marginea imperiului. Lălăielile folcloriste ale unor uitate stele de hore şi dansuri. Prezentatorii îmi produc angoase, tipul ăla care prezenta Robingii la Antene – Mitoşeru. Ar mai fi fanfare şi nişte pupeze de pop care se cred Lady Gaga. Deci cel mai bun sfat pentru râmnicenul de esenţă este ca în week-endul care vine, PENTRU A NU STA ÎN CALEA CUTREMURULUI DE NESIMȚIRE LOCALĂ să plece la plimbare prin Sibiu sau prin alte oraşe reşedinţă.

Nu de alta, dar trebuie evitată aglomeraţia proletariatului ieşit pe străzi la spart seminţe de bostan, băut bere la pet şi mâncat mititei. 

Este cea mai amplă manifestare pseudo-culturală, un fenomen deja înrădăcinat în mintea provinciei latine Vâlcea, o manifestare goală, ipocrită, cu simpozioane la care adormi, ascultându-i pe adolescenţii de 80 de ani, cu voci tremurânde vorbind despre unul Mircea. Până la urmă cine a fost Mircea Basarab, cred că asta ar trebui să fie întrebarea adresată lui nea Vasile, nea Mitică şi consoartei care se vor plimba fericiţi pe străzile oraşului, fericiţi că primăria la dă bere şi mici şi au tarabe de unde pot cumpăra produse chinezeşti.

Electoratul masiv al USL va ieşi astfel din nou în stradă animat de scălâmbăielile lui Mitoşeru, de hăulitul lui Mâţu Stoian, de dansul din buric al Lorei şi al Amnei.  Iar adolescenţii de Râmnic vor avea astfel un nou punct de socializare pe zona craterelor imense căscate în hăul neuronal. Asemenea popor, asemenea lideri. 

Această destrăbălare ieftină de provincie are partennri majoritatea instituţiilor (non)culturale din Râmnic, exponente de succes ale snobismului şi al vâlcenismului proletcultist. Asta e, noi aici nu avem cum să dăm artă, esenţă, pentru că nu e de unde. Suntem balcanici, înguşti, ipocriţi, mediocri, rurali, cârciumişti de ocazie. Păcat de teii şi salcâmii de pe marginile oraşului. Au un parfum prea mic ca să poată reduce la tăcere parfumul de oraş loser cum este Râmnicu Vâlcea.