De la Reșița, acolo unde a ales să plece în vară, Cătălin Rufă spune că derbyul direct de sâmbătă, din Zăvoi, nu va mai avea miza din returul sezonului trecut, când s-a ajuns la o încăierare generală. În sezonul trecut, derbyul local CSM-Damila a împărțit județul în două, echipa condusă de Rufă câștigând ambele partide și stopând drumul măciucanilor spre promovare.
”În retur, la Vâlcea era în joc promovarea, acum nu mai este o miză mare, nu se decide nimic, fiecare echipă vrea să arate că este mai bună.
Orgoliul jucătorilor mei, care au jucat atâția ani la Vâlcea este de a arăta că sunt mai buni. Sper să iasă un spectacol de calitate, să vină mulți spectatori, mă aștept la 5-6 mii de oameni, sunt convins că vor veni multe persoane și din București, jocul naște un interes deosebit. CSM este favorită, joacă acasă, are un antrenor foarte bun, care nu a pierdut acasă. Cred că este ceva presiune pe Niculescu și jucătorii lui vor lupta pentru el, noi suntem în grafic” a spus Cătălin Rufă.
Dacă în vară, Cătălin Rufă și Dan Nițu au exclus din start o fuziune, acum bucureșteanul crede că aceasta era varianta ideală. ”După ce l-am cunoscut mai bine pe domnul Nițu, am rămas prieteni, acum cred că puteam face o echipă bună, care să se lupte la promovare. Sunt de apreciat eforturile domnului Nițu, cred că autoritățile locale ar trebui să îl ajute mult mai mult, măcar la nivelul la care sunt eu sprijinit la Reșița! Dânsul își dorește promovarea, dar nu promovezi când vrei, ci când vrea Dumnezeu. Mi-aș dori să promovăm amândouă, Reșița și Vâlcea, dar va fi greu. Vâlcea a rămas în sufletul meu, au fost trei ani frumoși, acolo am învățat fotbal, îmi doresc ca CSM să intre în Liga I. NU o spun din complezență, chiar îmi doresc foarte mult să văd Vâlcea în Liga I”.
Patronul unui imens service auto în Capitală, Cătălin Rufă regret plecarea din Zăvoi. ”Regret că a trebuit să plec de la Vâlcea la Reșița, dar ajunsesem într-un punct mort, nu se mai putea continua. A fost varianta cea mai bună pentru toată lumea. Am construit cu răbdare o echipă frumoasă, tânără, pe principiile mele, care în timp au dat roade”.
Cum se cunoaște, în vară, la propunerea lui Gheorghe Constantin, Dan Nițu și Cătălin Rufă au făcut schimb de cluburi. Cătălin Rufă a preluat Damila și a dus-o la Reșița, acolo unde a înființat Metalul și unde are un sprijin financiar de patru ori mai consistent decât cel de la Vâlcea. În schimb, Dan Nițu a preluat CSM-ul, dar trebuie să achite datoriile lăsate în urmă de Cătălin Rufă și care depășesc cu mult 200 mii euro. Chiar în zilele trecute, CSM a plătit la Fisc circa 50.000 mii euro, pentru a putea debloca conturile clubului, însă mai rămân restanțe importante de plătit atât la STAT, cât și la furnizori.
Derbul orgoliilor, CSM Rm.Vâlcea-Metalul Reșița se va disputa sâmbătă, în Zăvoi, cu începere de la ora 11.00. Din echipa vâlceană vor lipsi Samson, Matache, Bărbulescu (suspendați) dar și Cucui, Melcea și Ov.Mihai (accidentați). Și Reșița ar putea veni fără câțiva jucători de bază, Plecanciuc și C.Stoica fiind accidentați.
Adi Georgescu
Lasă un răspuns