Flagrant organizat de Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea pentru infracţiunea de TRAFIC DE INFLUENŢĂ. Vezi CINE este implicat

directia anticoruptie

Vineri, 30 august a.c., lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au prins în flagrant o persoană în timp ce primea de la un denunţător, suma de 4800 lei pentru a interveni în scopul obţinerii unei locuinţe ANL. 

În fapt, la data de 29 august a.c., la nivelul D.G.A. – S.J.A. Vâlcea a fost înregistrat denunţul lui P. Gheorghe, de 65 ani, din oraşul Băile Olăneşti, în care se sesiza faptul că, în cursul lunii iulie 2013, Z. Dumitru, de 45 ani, a pretind de la acesta suma de 1000 lei în schimbul promisiunii că, prin cunoştinţele pe care le are la Primăria municipiului Rm. Vâlcea, îi poate obţine aprobarea repartizării unei locuinţe ANL.

Denunţătorul i-a remis această sumă lui Z. Dumitru, urmând ca la data de 30 august a.c. să-i mai remită lui Z. Daniel suma de 4.800 lei, conform solicitării acestuia, însă acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea suma solicitată de la denunţătorul său.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, sâmbătă, 31 august a.c., Tribunalului Vâlcea a dispus măsura arestării preventive a bărbatului pentru o perioadă de 29 zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”S-a decis în Coaliție, grație PSD, să nu se taie orbește…
Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”S-a decis în Coaliție, grație PSD, să nu se taie orbește…

Astăzi, PSD și-a impus punctul de vedere în Coaliție și a blocat măsuri care ar fi putut arunca România într-o…

Deputatul Eugen NEAȚĂ, interpelare adresată prim-ministrului Ilie Bolojan: analiza alternativelor de reformă administrativă la măsurile…
Deputatul Eugen NEAȚĂ, interpelare adresată prim-ministrului Ilie Bolojan: analiza alternativelor de reformă administrativă la măsurile…

Reformă, adică ce, pentru cine și până când? A reforma: a schimba în bine, a îndrepta, a îmbunătăți. Reformă: transformare…

11 milioane de euro pentru un Mioveni mai verde: autobuze electrice, stații moderne și biciclete…
11 milioane de euro pentru un Mioveni mai verde: autobuze electrice, stații moderne și biciclete…

Locuitorii din Mioveni vor avea parte de un transport public mai modern și mai prietenos cu mediul. A fost semnat…

Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…
Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…

În acest weekend, polițiștii din Argeș au ieșit pe teren pentru a preveni accidentele la trecerile la nivel cu calea…

COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază
COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, de care e vizat și județul Argeș, valabilă de luni, 16 februarie, ora…