Este Vâlcea zonă turistică ? Ce spun străinii

transalpina

Când economia vâlceană a început să se prăbuşească, autorităţile locale şi-au dat singure curaj insistând pe faptul că judeţul poate deveni o zonă turistică de maximă atractivitate.

Evident că aceste afirmaţii au fost făcute după ureche, pe fondul unui patriotism local prost înţeles.

Ar fi însă păcat să nu se coboare cu picioarele pe pământ. Vâlcea este o zonă frumoasă, cu multe mânăstiri, cu câteva staţiuni balneo-climaterice de tradiţie, cu o Transalpina impresionantă. Pe de altă parte, un brand cu adevărat internaţional nu îl reprezintă decât Horezu, cu ceramica sa.

Este ceea ce putem afla citind studiul “Care sunt atracţiile turistice de top ale României? “ de pe situl www.contributors.ro.

Iată care sunt principalele atracţii turistice din România conform unor ghiduri internaţionale celebre.

“Autorii prestigiosului ghid Rough Romania au realizat propriul top al principalelor atracţii: castelul Peleş, Litoralul, munţii Carpaţi, Delta Dunării, peşterile, Cheile Bicazului, dealurile Bucovinei, munţii Făgăraş, lupii şi urşii, staţiunile de ski, Bucureştiul, Braşovul, Sibiul, Sighişoara, satele săseşti, mănăstirile pictate din Bucovina, Maramureşul cu Mocăniţa de pe Vaser, bisericile de lemn şi Cimitirul Vesel din Săpânţa, Festivalul Junii Sibiului, Dracula, sculptorul Constantin Brâncuşi, brânza de oi, ţuica, obiceiul Mulsul Măsurii, cazările rurale autentice şi muzica populară şi cea ţigănească.

Pentru Lonely Planet, esenţiale sunt hiking-ul în Carpaţi, mănăstirile pictate, Delta, castelul Bran, Palatul Parlamentului din Capitală, bisericile de lemn maramureşene, Sibiul, ţuica, sarmalele şi mămăliga.

National Geographic Traveler recomandă ca principale obiective Bucureştiul, Carpaţii, mănăstirile, peşterile, staţiunile, Dracula, Branul, Maramureşul şi Bucovina.

Conform bine informatelor ghiduri franţuzeşti Bleu Evasion, trebuie neapărat vizitate: Bucureştiul, castelul Bran, Curtea de Argeş, Horezu, Târgu Jiu, Tismana, Cazanele Dunării, cheile Nerei, ţara Beiuşului, platoul Padiş, Rimetea, Mărginimea Sibiului, Sibiul, Mediaşul, Sighişoara, Braşovul, Biertanul, Viscri, Prejmerul, Hărmanul, Târgul Mureş, munţii Harghitei, Maramureşul cu Vaserul, bisericile de lemn, Săpânţa şi valea Cosăului, Bucovina cu mănăstirile pictate, Iaşiul, munţii Neamţului şi Cheile Bicazului, Delta Dunării şi Histria.”

Recomandăm autorităţilor locale din Vâlcea lectura integrală a articolului:

http://www.contributors.ro/editorial/care-sunt-atractiile-turistice-de-top-ale-romaniei/?cfcc

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate
Două zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate

Marți și joi (10 și 12 februarie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice…

Trei zile fără curent electric, la Ștefănești. Vezi când și străzile afectate
Trei zile fără curent electric, la Ștefănești. Vezi când și străzile afectate

Marți, joi și vineri (10, 12 și 13 februarie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării…

Cărți, dialoguri și muzică: agenda Centrului Cultural Pitești, între 9 și 13 februarie
Cărți, dialoguri și muzică: agenda Centrului Cultural Pitești, între 9 și 13 februarie

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 9–13 februarie, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate cu public,…

Din 9 februarie, abonamentele Publitrans pentru elevi și nominale se pot reînnoi online
Din 9 februarie, abonamentele Publitrans pentru elevi și nominale se pot reînnoi online

Începând de luni, 09.02.2026, devine operațională reînnoirea abonamentelor pentru elevi și a celor nominale la preț întreg, prin accesarea online…

Luni, ministrul Bogdan Ivan explică în Parlament problemele cu apa potabilă din Argeș
Luni, ministrul Bogdan Ivan explică în Parlament problemele cu apa potabilă din Argeș

Luni, 9 februarie, la Camera Deputaților, va fi discutat subiectul crizei apei potabile din județul Argeș. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan,…