Cred că niciodată, dar niciodată în viața mea nu am spus că iubesc presa.

Nici măcar la ocazii, cum ar fi aniversarea vreunei publicații.

O spun acum, după fix 46 de ani de presă – primul articol a fost la 14 ani:

Da, iubesc presa la fel de mult pe cât o urăsc.

Despre motivele urii ceva mai încolo, deocamdată mă refer la motivul care m-a determinat să fac declarația de dragoste.

Motivul este Editorialistul de la Râmnicu Vâlcea Week.

Nu spun cum îl cheamă fiindcă nu i-ar plăcea să fac asta, omul are un job care îl obligă să se camufleze, dar vă rog să mă credeți că acest Editorialist e un mare talent, scrie cu o poftă nebună, scrie cum o făceau marii gazetari dintre războaie.

Când îl citesc pe Editorialistul de la RVW îmi este din nou poftă să scriu, mă mândresc că sunt ziarist, în condițiile în care de obicei mi-e rușine de asta.

Nu întotdeauna sunt de acord cu ce scrie acest Editorialist, poate uneori îl voi contrazice, dar îl citesc de dragul de a citi presă.

Calitatea scrisului va face diferența.

În curând, toți derbedeii presei, nu doar unii, își vor cumpăra trafic. Cu banii de pe două pachete de țigări cumperi 10.000 de cititori fictivi pe zi. Ca să ai 10.000 de cititori reali îți trebuie un dram de talent și enorm de multă muncă.

Ei bine, dramul asta de talent va conta în presa scrisă.

Dramul ăsta îl are Editorialistul de la Râmnicu Vâlcea Week.

Să dea Domnul să nu îngroape talantul.