Deputatul Eugen Neață, prezent la Pelerinajul tradițional de Florii: ”Pe drumul credinței și al iubirii”

 

 

 

 

 

 

 

Pelerinajul tradițional de Florii a pornit sâmbătă de la Catedrala din Ostroveni, pe traseul str. Luceafărului, str. Dacia, Calea lui Traian și s-a încheiat la Arhiepiscopia din Râmnicu Vâlcea. Au participat prelați, în frunte cu Înaltpreasfințitul Varsanufie, persoane din administrația locală și regională, cetățeni.

O impresionantă mulțime de oameni a traversat municipiul purtând în mână flori și ramuri înfrunzite. Procesiunea reface în mod simbolic intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim și deschide seria evenimentelor care au condus la judecarea Lui, la răstignire și apoi la miracolul Învierii.

Vom parcurge împreună săptămâna care începe acum, numită și a patimilor, rememorând această serie de întâmplări care stau la temelia religiei noastre, a creștinismului, în general, și a ortodoxiei în mod particular.

Procesiunea de sâmbătă este una a bucuriei, a întâmpinării celui așteptat să aducă iubirea și înțelegerea printre oameni. Zilele următoare credincioșii se pot întâlni la biserică să rememoreze întregul șir al întâmplărilor care au condus, prin trădare și judecată nedreaptă, la răstignirea și la moartea lui Iisus Hristos, și, prin credință, la Învierea Sa.

Mă număr printre cei care trăiesc cu încrederea că sentimentul iubirii față de oameni, de sprijin și de comunicare și de bună înțelegere cu ceilalți, dă mai multă lumină vieții noastre și deschide drumul către fericirea cea adevărată pe acest pământ. Și cred că acesta este înțelesul cel mai adânc și al procesiunii la care am participat, și al slujbelor religioase care urmează, și al nopții de Înviere, de la finalul acestei săptămâni.

Eugen NEAȚĂ-Deputat PSD Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul Cultural Pitești a pregătit o săptămână cu evenimente dedicate literaturii, istoriei, credinței și dezvoltării…
Centrul Cultural Pitești a pregătit o săptămână cu evenimente dedicate literaturii, istoriei, credinței și dezvoltării…

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 7-11 septembrie, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală. Activitățile vor avea…

Filarmonica Pitești înființează Corul Comunitar
Filarmonica Pitești înființează Corul Comunitar

După înființarea Orchestrei de Tineret, Filarmonica Pitești continuă să își extindă proiectele dedicate comunității locale și lansează o nouă inițiativă:…

Nouă acțiune de dezinsecție la Mioveni
Nouă acțiune de dezinsecție la Mioveni

Pentru limitarea acțiunii nocive a dăunătorilor asupra stării de sănătate a populației umane și animale, Primăria Mioveni, prin operatorul economic…

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!
Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții…

Primăria Topoloveni anunță programul de colectare a deșeurilor
Primăria Topoloveni anunță programul de colectare a deșeurilor

Primăria Orașului Topoloveni a anunțat programul săptămânal de colectare și ridicare a deșeurilor, destinat locuitorilor din oraș și din localitățile…