Comuna Mitrofani s-a înființat în anul 2004 prin reorganizarea comunei Sutești. Are în componență patru sate: Cetățeaua, Izvorașu, Mitrofani și Racu. Istoria documentată a comunei începe cu anul 1722, când localitatea Izvorașu apare înscrisă pe o hartă a regiunii.
Am mers la Mitrofani împreună cu echipa mea pentru a continua campania electorală în sud-vestul județului Vâlcea. Ne-am întâlnit mai întâi cu primarul Gheorghe Coadă și cu echipa locală de campanie. Gheorghe Coadă este primar din anul 2020 și și-a început de curând cel de-al doilea mandat în fruntea administrației locale.
Am mers împreună, însoțiți și de consilierul județean Ion Nicolaescu, la mai multe gospodării, pentru a prezenta programele electorale propuse de Marcel Ciolacu – candidat la funcția de președinte al României și de Partidul Social Democrat, pentru guvernarea țării în perioada 2024-2028.
Așa cum spuneam și cu alte ocazii, oamenii sunt interesați de informațiile de campanie referitoare la persoanele care candidează, de la funcția de președinte al României, la funcțiile de senatori și deputați în Parlamentul României și de angajamentele electorale luate în planul vieții de zi cu zi, de la sprijinul național și european acordat agricultorilor și până la modificările legislative care pot simplifica și moderniza activitatea fiecărui român. O mențiune suplimentară am să fac cu acest prilej pentru echipele de campanie a căror apropiere de localnici a fost primită cu mult entuziasm.
Mulțumesc primarului Gheorghe Coadă și localnicilor pentru clipele minunate petrecute împreună la Mitrofani! Continuăm campania pentru alegerea lui Marcel Ciolacu în funcția de președinte al României și pentru alegerea deputaților și senatorilor propuși vâlcenilor de Partidul Social Democrat! În toate localitățile din județul Vâlcea.
Eugen Neață, Deputat PSD Vâlcea
Comandat de: PSD – Organizația Județeană Vâlcea
Realizat de: SC Smeoreanu Press SRL
CUI 11240017
Lasă un răspuns