Deputatul Dumitru Lovin, răspuns de la Vicepremierul Suciu în ceea ce privește problema finanțării introducerii canalizării la Berbești

 

 

 

 

 

După ce, în Parlament şi la Ministerul Dezvoltării, deputatul Dumitru Lovin a semnalat faptul că oraşul Berbeşti nu are nici în acest moment sistem de canalizare, iar din această cauză, în zonă, există o mulţime de probleme, vicepremierul Vasile Daniel Suciu s-a interesat pe acest subiect şi a început să caute soluţii.

În răspunsul pe care i l-a dat parlamentarului vâlcean, zilele trecute, reprezentantul MDRAP a explicat că, într-adevăr, administraţia publică locală din Berbeşti a depus cereri de finanţare prin PNDL, dar nu a primit fonduri pentru a se evita suprapunerea cu alocările prin programele operaţionale (POIM, POR, PNDR) ori de la Consiliul Judeţean.

Ministrul Suciu a mai spus că oraşul Berbeşti, indiferent dacă a ieşit sau nu din ADI APA Vâlcea, apare în Master Planul Judeţean, finanţat prin POIM, cu obiectivul de investiţii „Sistem de canalizare ape uzate menajere în oraşul Berbeşti”, valoarea totală a proiectului fiind estimată la 20,3 milioane de lei. Se speră că lucrările vor începe anul viitor.

„Domnul ministru Suciu a afirmat câte se poate de clar – sistemul de canalizare în oraşul Berbeşti urmează să se realizeze cu finanţare europeană, nemaifiind posibilă finanţarea investiţiei din fonduri de la bugetul de stat”, a concluzionat deputatul Dumitru Lovin.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media-Cabinet Parlamentar Dumitru Lovin

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…