Spune undeva Hegel că tot ce e raţional e real, iar tot ce e real e raţional.

Am, de câteva zile, ciudata impresie că Hegel a enunţat acest principiu pentru a-l pune la punct pe primarul penal al Râmnicului Vâlcea Emilian Frâncu.

Hegel nu bănuia că pe lumea va apărea Frâncu, dar era filosof, deci enunţa principii care sunt valabile oricând şi oriunde, inclusiv azi, la Rm. Vâlcea. 

Presupunând că Frâncu ar citi spusa lui Hegel, s-ar bucura nespus la început şi imediat s-ar întrista.

Iată de ce.

Tot ce e raţional e real.

Până aici, mare bucurie pe capul lui Emilian Frâncu.

E raţional ca din moment ce fostul primar Mircia Gutău a fost făcut cetăţean de onoare pe când era în puşcărie, nimeni să nu vină acum să îi ceară demisia lui Frâncu.

Din păcate, Hegel enunţă şi reversul, zicând că tot ce e real e raţional.

Lumea îi cere demisia lui Frâncu, în pofida faptului că, în circumstanţe mult mai grave, l-a făcut pe Gutău cetăţean de onoare.

Conform lui Hegel, e aici o raţiune.

Haideţi să o descoperim.

Unii s-au născut să fie pictori sau poeţi sau matematicieni. Mircia Gutău a fost născut să fie primar. Populaţia municipiului Rm. Vâlcea şi-a dat imediat seama de acest lucru. Când Mircia Gutău a fost arestat pentru luare de mită, cetăţenii au fost dipuşi să treacă peste asta, ba chiar să îl facă cetăţean de onoare, pe motiv că nu mai găsesc un altul născut să fie primar.

Este ca la fotbalişti.

Dobrin stătea adeseori cu ţuica de Piteşti sub nas, dar nimeni nu se supăra. Dobrin era un geniu.

Poate că Gutău a luat mită, dar nimeni nu s-a supărat. Geniilor, inclusiv celor din administraţia publică, li se iartă totul.

Spre deosebire de Gutău, Frâncu e un cârpaci al administraţiei. Este, păstrând comparaţia, la aceeaşi distanţă de Gutău ca un junior faţă de marele Dobrin.

Juniorul nu e iertat dacă stă cu Ţuica de Piteşti la terasă  (azi cu coktail-ul la club) sub nas.

Gutău a fost iertat că a luat mită, Frâncu nu a fost iertat.

Raţional ?

În primul rând, real !

Iar Hegel ne asigură că tot ce e real e şi raţional.

Până aici, lucrurile sunt clare.

Tot clare vor fi şi în continuare.

Gutău nu a stat de vorbă cu denunţătorul, nu a fost înregistrat telefonic şi ambiental, nu i-a spus viceprimarului Dicu că va primi “un mesaj” de la denunţător, nici sub formă de sponsorizare, nici altfel.

Gutău era un bărbat adevărat.

Şi dacă ar fi fost să ia mită, nu ar fi spus că e sponsorizare pentru oraş.

La Frâncu, totul e pe dos.

Se întâlneşte cu denunţătorii la un hotel în Bucureşti, îi trimite la televiziunea lui, telefonează să fie aşteptaţi, apoi zice că a cerut banii pentru oraş.

Ceea ce la Gutău e bărbăţie, la Frâncu e măgărie.

Raţiunea ne spune că un bărbat poate fi cetăţean de onoare, iar un măgar nu poate fi.

Iar ceea ce e raţional, zice Hegel, devine real.

Hegel e cunoscut ca fiind, după anticul Heraclit, părintele dialecticii.

Deosebirea dintre Gutău şi Frâncu nu este una logică.

Logic ar fi ca din moment ce Gutău a fost făcut cetăţean de onoare, Frâncu să fie măcar lăsat în pace şi tratat conform prezumţiei de nevinovăţie.

Viaţa nu e însă guvernată de logică, ea se mişcă dialectic.

A spus-o Hegel.

Un filosof pe care Frâncu are de ce să fie teribil de supărat.