De astăzi, RMN-ul SPITALULUI JUDEȚEAN de URGENȚĂ Vâlcea ESTE FUNCȚIONAL

 

 

 

 

 

 

Astăzi, 23 mai 2019, în prezenţa Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a vicepreşedintelui Adrian Buşu şi a celor doi viceprimari ai Râmnicului, Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, dar şi a conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea, specialişti din cadrul unităţii sanitare au pus în fucţiune aparatul de rezonanţă magnetico-nucleară (RMN) achiziţionat de Ministerul Sănătăţii pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Începând de luni, aparatura va intra în teste, care vor dura două sau trei săptămâni, după care va deveni funcţională pentru toţi cei care vor să beneficieze de investigaţii imagistice, în scopul diagnosticării unor afecţiuni.

“Sunt foarte bucuros că am reuşit să ne ţinem de promisiune şi că, de astăzi, RMN-ul Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea este funcţional. În scurt timp, vâlcenii care au nevoie de aceste investigaţii medicale le pot face aici şi la costuri mai mici decât la orice clinică privată care oferă astfel de servicii, iar pentru acest lucru le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv.

Mă bazez pe ei şi în continuare, fiindcă dotarea cu aparatură medicală a unităţilor sanitare din întreg judeţul Vâlcea continuă. Ne-am propus să oferim vâlcenilor condiţii de nivel european în unităţile sanitare din judeţ şi lucrăm la realizarea acestui deziderat, bazându-ne pe sprijinul Ministerului Sănătăţii, care finanţează tehnica medicală, al Primarului Mircia Gutău, care va amenaja spaţiile din curtea Spitalului, dar şi al cadrelor medicale care îşi desfăşoară activitatea aici.

Cu Voia Lui Dumnezeu şi cu ajutorul oamenilor, într-un viitor apropiat, vâlcenii vor avea în spitalele noastre condiţiile oferite de clinicile de top.” – Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Județean Vâlcea.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…