Observ că în ultimele ore mai mulţi prieteni de ai mei s-au strâns laolaltă şi urmăresc atenţi cum se cacă unii pe o pagină de Facebook. Oare, se cacă drept sau puţin oblic ? Se căcau odinioară obiectiv şi acum se cacă subiectiv ? Ce sfaturi să le dăm despre cum să se cace pe viitor ?
La această discuţie participă nume importante din presa şi societatea vâlceană. Bravo lor, dar le reamintesc că Freud vorbeşte despre o regresie spre zona anală ca o caracteristică a nevrozei.
Chiar să stăm toţi să ne uităm cum defechează infractorii ăia de la pagina aia şi apoi se şterg la anus tacticos și rânjind la oamenii normali ?
Care ”sanitar al democrației”, domnu Liviu Popescu ? Are legătură căcarea cu democrația ? Vorbiți despre nu știu ce ”poziționare între tranșee”, adică să stăm la mijloc între bibliotecă și WC că doar așa vom fi echidistanți ?
Cică unii își fac tricou cu Pârvulescu și alții cu Gutău, iar deștepții își fac cu rocker-ul de la Metallica. Păi, presa nu e despre rock sau blues, e despre anonimul cu ifose Pîrvulescu și primarul intrat în istorie Mircia Gutău, e despre cum se administrează un județ și capitala lui.
Doamnelor și domnilor, în orice societate există un procent de sociopați, iar acum sociopații își fac pagină pe Facebook. Nu sunt sanitari, sunt de partea cealaltă a baricadei, a bolnavilor cu capul.
Dacă insistăm ca la Vâlcea nebunii să le dea tratament doctorilor, în numele democrației, înseamnă că ne-a bubuit prea mult Metallica în timpane.
Prieteni, sunteți prea deștepți și frumoși pentru a vă uita la o budă nespălată care vrea să fie scena politică a Vâlcii.
Diogene se căca în Agora, Duchamp a făcut din pisoar operă de artă, dar vă rog să nu îi confundați pe nevroticii ăștia cu niște filosofi și artiști ai politicii fiindcă ei tocmai asta vor, să vă pierdeți mințile și să fiți ca ei.
Dați-i în paștele mamii lor de handicapați și haideți să ne vedem de treabă.
Gheorghe Smeoreanu
Lasă un răspuns