Finanțarea tomului de 550 de pagini intitulat ”Cronica liberalismului vâlcean”, semnat de istoricul Sorin Oane, este un excepțional merit al președintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican.

Aproape că nu îmi vine să cred că acest politician cusurgiu, posac, rău al pipotă și invidios a putut să facă un gest atât de nobil încât să îi comande profesorului Oane o carte monumentală.

Meritul lui Buican nu se limitează însă doar la faptul că PNL Vâlcea a finanțat lucrarea. Mai important decât atât este faptul că autorul a putut lucra liber. Buican, pur și simplu, pare să nu se fi amestecat, drept pentru care nimic nu pare cenzurat, niciun personaj scos in afara coperților. De pildă, în lucrare se află bine exprimați Bogdan Pistol, Emilian Frâncu sau Maria – Irina Argeșanu. Culmea, pe la bibliografie se află citați jurnaliști care nu îl înghit pe Buican, precum Crișu Popescu ori subsemnatul.

Oricum ar sta lucrurile, admițând că pe Buican nici măcar nu l-a interesat ce scrie în carte, meritul liderului liberalilor vâlceni de a-l lăsa pe autor să-și făcă meseria este de laudat.

Sorin Oane și-a făcut meseria în stilul său echlibrat, fără excese, concis și precis, dar totodată comercial. Nu puteau liberalii vâlceni să găsească pe nimeni mai informat și mai adecvat subiectului decât Sorin Oane.

Filosofia istoriei la Sorin Oane este profund iluministă. Omul e în centrul istoriei, oricare ar fi ea, libertatea e valoare supremă.

Liberalii vâlceni au făcut, în istorie, mult bine județului nu fiindcă au fost cei mai cinstiți, nici cei mai altruiști, ci pentru că au lăsat viitorul să vorbească – acesta este mesajul onorant pentru PNL Vâlcea al cărții lui Sorin Oane.

În urmă cu 7 ani, despre precedenta lucrare a profesorului Sorin Oane pe același subiect scriam cuvinte pe care îmi place să le reiau aici deoarece nu și-au pierdut deloc din viabilitate, ba chiar s-au potențat, deoarece profesorul și-a dus tema la un nivel de profesionalism și mai înalt.

X

Dacă de luni până vineri trebuie să fiu ziarist, sâmbăta și duminica îmi permit să fiu intelectual.
Intelectual fiind, citesc cărți.

Uneori, am norocul să citesc o carte care mă ajută să fiu ziarist, dar mă lasă să rămân și intelectual.
O asemenea carte este recent apărută și se cheamă “Liberalismul vâlcean – Istorii vechi și noi”. Autor: Sorin Oane.
Sunt două lucruri care trebuie spuse de la bun început:
-Această carte este scrisă la comandă.
-Această carte este cea mai interesantă, metodologic și prin conținut, dintre toate cărțile de istorie vâlceană pe care le știu.

Cum a reușit profesorul Sorin Oane să transforme o comandă într-o capodoperă (termenul nu este exagerat) asta numai el știe. Este de presupus că autorul nu a vrut să facă niciun compromis. Este de presupus, de asemenea, că nici comanditarul nu l-a obligat la compromis.

Este momentul să vorbim despre comanditarul amintit. El se numește Cristian Buican și este președintele PNL Vâlcea.
Câtă vreme alți lideri politici ar fi preferat să croiască o istorie locală a partidului lor cât mai favorabilă, dacă nu și encomiastică, liberalul Buican a luat legătura cu cel mai reputat istoric cu domiciliul în Vâlcea și a proiectat o istorie – istorie.

Îmi cer scuze, dar nu găsesc o altă expresie decât aceasta: o istorie-istorie, nu una pe placul partidului.

În acest moment al cronicii mele stau să mă gândesc cine a fost mai bun: cel care a dat comanda, ori cel care a preluat-o ?
Ambii au riscat, ambii au câștigat.
Au fost buni amândoi.

Cristian Buican a reușit să se ridice moral la înalțimea profesionalismului istoricului Sorin Oane,iar istoricul Sorin Oane s-a ridicat moral la înalțimea libertății pe care i-a conferit-o Cristian Buican.

Ce vreau să spun ?
Volens, nolens, cartea apare ca o comparație între vechiul și noul liberalism vâlcean, între vechii și noii liberali.
Iar comparația este dezastruoasă.

În paginile consacrate perioadei 1875 – 1948 activează la PNL Vâlcea personalități precum: Eugeniu Carada, Constantin Disescu, Eliodor Constantinescu, Dumitru Drăghicescu, Dimitrie Simulescu, I.G. Duca, Grigore Procopiu, Vintilă Brătianu – așadar clasici ai liberalismului, în perioada 1990 – 2012 nici nu putem vorbi despre așa ceva.

Vechiul liberalism vâlcean are anvergură națională, noul liberalism este provincial și nimic mai mult.

Nici chiar personalitățile contemporane nouă – un Emilian Frâncu, un Traian Dobrinescu sau un Victor Giosan – nu au rezonanța celor vechi.

Să fie de vină doar timpul, doar faptul că noii liberali nu au avut vreme să se clasicizeze ?
Nici vorbă.
Majoritatea liderilor liberali de dinainte de comunism au fost oameni grei, cu studii la universități serioase, cu operă scrisă, ori întemeietori de topos-uri economice și sociale, ori și una și alta.
–

Iară noi? noi, epigonii?…-
– Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic.

Regret, dar cam așa stau lucrurile, iar Cristian Buican și profesorul Oane au avut suficientă onestitate încât să lase istoria să vorbească.

“Liberalismul vâlcean” este o lectură obligatorie și totodată periculoasă pentru liberalii vâlceni.

Obligatorie fiindcă îi poate tempera, arătând că înaintașii au marcat Vâlcea nu prin numărul de primării cucerite, nici prin numărul podurilor și podețelor inaugurate, nici prin cel al kilometrilor de drum asfaltat, ci prin repere istorice ale progresului și civilizației.

Periculoasă poate fi această carte pentru liberalii locali de azi care vor crede că dacă un Alexandru Crăsnaru și un Ștefan Filipescu s-au certat și au făcut bani, e suficient ca ei să se certe și să facă bani pentru a intra în istorie.

Sorin Oane a zidit pentru Cristian Buican, Emilian Frâncu, Bogdan Pistol și ceilalți lideri liberali de azi un mausoleu de lux. Rămâne ca aceștia să aleagă dacă se înmormântează acum, ori încearcă să rămână vii și să marcheze cu adevărat viața Vâlcii.

Gheorghe Smeoreanu