Cel mai influent om din județul Vâlcea în ultimii 20 de ani, Constantin Roibu, fuge astăzi de la Oltchim după ce a distrus combinatul în folosul căpușelor și al clubului de handbal.
Roibu ia după el și directorii, mai bine zis complicii cu care a realizat, în timp, falimentarea Oltchim. Sunt sigur că oamenii au conturile pline, nu-și fac probleme pentru ziua de mâine.
Mituind presa centrală și locală vreme de două decenii, decizând în chestiuni cum ar fi candidaturile pentru posturile de paramentari și primari, prefect și inspector șef la Poliție, președinte de consiliu județean și șef al SRI, Roibu este responsabilul moral și material al decăderii uneia dintre cele mai mari întreprinderi de stat din toate timpurile.
Acum, Roibu și directorii săi fug ca șobolanii de pe corabia Oltchim, fiindcă aceasta se scufundă.
O manipulare de ultimă oră a muncitorilor mințiți ani de-a rândul e singura lor speranță de reîntoarcere, fiindcă băieții își făcuseră planul să rămână și după privatizare, fiindcă doar ei știu cifrul diverselor afaceri.
Vom vedea ce se întâmplă, dar un lucru este cert și anume că dacă Roibu dispare din viața publică și economică, atmosfera în Vâlcea va deveni mult mai respirabilă.

























Lasă un răspuns