Râmnicul, unul dintre cele mai de seamă centre ale culturii româneşti, a avut, de-a lungul timpului, o contribuţie însemnată la dezvoltarea limbii şi literaturii române. Marii cărturari care au păstorit eparhia, Sfântul Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie, Filaret sau Calinic cel Sfânt, au transcris şi tipărit în slavonă şi, apoi, în româneşte, cărţile fundamentale de cult, scrierile patristice etc, care au circulat nu doar în toată ţară, ci în întreaga lume ortodoxă. Din eparhia Râmnicului avea să izvorască cea dintâi licărire a unei culturi medievale în Ţara Românească, cunoscute fiind cele două tipărituri apărute la Govora, în limba română: „Pravila” (1640), tradusă de Mihail Moxa şi „Evanghelia învăţătoare” sau cazania din 1642. De o deosebită valoare este prima carte în limba bulgară, „Chiriacodromionul” episcopului Sofronie de Vraţa (care a trăit mulţi ani în Ţara Românească), tipărită în 1806 la Râmnic, pe care istoricii bulgari o consideră „un monument de primă importanţă în Renaşterea bulgară”. Nu trebuie neglijat centrul de la Hurezi, unde şi-au făcut ucenicia mai mulţi copişti de manuscrise, pregătiţi de dascăli iscusiţi. Sunt cunoscuţi astfel: Rafail, Lavrentie, Ghedeon, Dumitru Rîmniceanu, Dositei, Dionisie, Grigore şi Ion Rîmniceanu. Pe aceeaşi linie culturală îl găsim şi pe monahal Filotei, autor al unor „Pripeale la toate praznicele împărăteşti” sau pe Mardarie Cozianul care a întocmit „Lexiconul slavo-român”, foarte necesar înlocuirii slavonei cu limba română în cultura noastră.

Vorbind despre tipografia Râmnicului, menţionăm faptul că, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, se manifestă un interes statornic pentru cunoaşterea trecutului. Vrednic de consemnat rămân episcopii Ghenadie Enăceanu, cu lucrările lui de istorie bisericească şi Atanasie Mironescu, iniţiatorul primei monografii a eparhiei Râmnicului. De asemenea, unul din preoţii de elită ai timpului, Meletie Răuţu, fost profesor la seminar şi protopop al judeţului Vâlcea, a publicat „Monografia ecclaziastică a judeţului Vâlcea” (Rm. Vâlcea, 1908). O seamă de articole cu caracter istoric şi manuale şcolare a publicat şi profesorul diacon Nicolaie Mateescu de la Seminarul din Râmnic în periodicele eparhiale de atunci, şi chiar unii preoţi parohi.

 

În aceeaşi perioadă au apărut şi primele periodice bisericeşti în cuprinsul eparhiei Râmnicului, la iniţiativa unor distinşi preoţi ai timpului. Astfel, la Râmnicu-Vâlcea a apărut „Menirea Preotului”, un ziar eclesiastic, din 1 martie 1890 până la 15 mai 1897, şi în februarie 1898, lunar, apoi bilunar. În paginile sale, stăruia asupra „chemării păstorului sufletesc”, a asociaţilor de preoţi, a învăţământului religios în şcoală, a costumului preoţesc, a legii clerului din 1893, a tradiţiilor populare şi a mişcării naţionaliste din Transilvania, pe care o vedea o „sfântă luptă pentru ideal”. Câţiva ani mai târziu a apărut Cuvântul adevărului, tot la Râmnic, din 14 aprilie 1902, până la 1 aprilie 1909, de două ori pe lună, care era „ca o tribună dupe care fiecare preot să-şi poată arăta puterile sale în ceea ce priveşte buna stare a sfintei biserici ortodoxe de răsărit, ca în ea să se publice predicile cele mai bune ţinute de preoţi, şi în sfârşit să se menţină pe terenul obiectiv şi al moderaţiei potrivit cu Sfânta Scriptură, cu predania şi cu sfintele canoane”. Amândouă publicau articole, mai mult cu un caracter pastoral şi diverse ştiri de interes bisericesc. În septembrie 1909, episcopul Ghenadie Georgescu al Râmnicului (1909 – 1912) a fondat revista „Luminătorul”, „cam slabă”, după cum o descria Nicolae Iorga, care a apărut, de două ori pe lună – in diferite tipografii din Craiova şi Râmnicu-Vâlcea în decursul păstoririi lui. Era redactată de un comitet şi publica diverse dări de seamă, articole, recenzii, ş.a.m.d. Încă din 1921, preoţii eparhiei au organizat asociaţia „Renaşterea”, cu propriul organ de publicitate, revista cultural-bisericească „Renaşterea”, care a apărut la Craiova, între 1922-1945, fiind una din acele mai bune publicaţii din perioada respectivă, cu articole de interes misionar-pastoral, predici, conferinţe, ştiri din viaţa bisericească şi recenzii.
Trebuie să reţinem şi faptul că o seamă de fii ai eparhiei au ocupat diferite catedre la Facultatea de Teologie din Bucureşti, contribuind, evident, la dezvoltarea culturii teologice româneşti. Între ei se numără preotul Mihail Bulacu (1898-1985) din satul Lapuşata, fost profesor la Academia Teologică din Oradea, conferenţiar şi profesor titular la catedra de Catehetica de la Facultatea şi Institutul Teologic din Bucureşti (1938-1952 ) cu numeroase studii şi articole, predici şi cateheze, precum şi cărţi cu variate teme legate de spiritualitatea românească. Îl pomenim şi pe Toma G. Bulat (1887-1979) din Tunari – Dolj, nehirotonit, un timp profesor la liceul „Alexandru Lahovary” şi la Seminarul „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, apoi la facultăţile de teologie din Chişinău (1927-1941) şi din Bucureşti (1941-1947), cu numeroase lucrări privind Istoria Bisericii şi a poporului român. În timp ce funcţiona ca profesor la Râmnic, a tipărit aici lucrările: „Încercări de bibliografie a istoriei românilor” (1919), „Contribuţii documentare la istoria Olteniei, secolele XV – XVIII” (1925), „Din corespondenţa episcopului Calinic al Râmnicului” (1927,) „Personalitatea religioasă a voievodului Neagoe Basarab” (Craiova, 1927), la care se adaugă articolele din revistele „Arhivele Olteniei”, „Ramuri” şi „Renaşterea” de la Craiova.

 

Între teologii care au activat în cadrul eparhiei Râmnicului notăm şi pe episcopul Vartolomeu Stănescu (1975-1954), cu studii de Teologie la Bucureşti şi doctoratul în Sociologie la Sorbona, un timp profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, bun organizator al activităţii culturale din cuprinsul eparhiei. A publicat felurite articole, cuvântări, pastorale, în revista „Renaşterea”, precum şi volumele „Produsuri sufleteşti şi realităţi verificate” (1934), „Femeia ca factor social” (1936), diferite broşuri în colecţiile întemeiate de el.
Pe lângă aceşti ierarhi şi profesori universitari, s-au remarcat şi alţi preoţi care şi-au desfăşurat activitatea la Seminarul Teologic din Râmnic, ca profesori de Religie, în învăţământul secundar din perioada interbelică şi ca preoţi in parohiile urbane şi chiar rurale ale judeţului. Notăm pe Gheorghe Ciauşanu (1889-1953), preot şi folclorist din satul Făureşti, profesor la Seminarul „Sfântul Grigorie Decapotitul” din Craiova (până în 1948) şi la Liceul „Elena Cuza”, preot la biserica „Sfântul Ilie” din Craiova şi membru corespondent al Muzeului etnografic al Transilvaniei. Ca teolog a publicat mai multe lucrări, între care menţionăm: „Epistola către Evrei” (prelucrare după Maunoury, Craiova, 1926) şi „Monogenismul biblic, studiu dogmatico – apologetic” (teză de doctorat, Bucureşti, 1931). A tipărit, de asemenea, manuale de Religie pentru şcolile secundare din perioada interbelică, fie singur, fie în colaborare cu profesorul N. Chiriac Dimancea din Craiova.

 

Tot aici trebuie să consemnăm numele preotului profesor Petre Partenie (1882-1946), originar din Sişeştii de Jos, jud. Mehedinţi, licenţiat în Teologie şi Drept, profesor şi director al Seminarului din Râmnic (1912-1926), iar între 1926-1940 director al Seminarului „Central” din Bucureşti. A scris opere de literatură (Boierul Drăguşin, Schiţe şi insemnări din zile de încercare şi biruinţă, Bucureşti, 1923, Nu e caz de divorţ, Nuvele, schiţe, amintiri, Bucureşti, 1930) şi a publicat mai multe manuale de religie pentru şcolile secundare din perioada interbelică, unele în mai multe ediţii, în colaborare cu preotul I. F. Popescu, articole în multe perioade ale timpului, la Craiova, Râmnic şi Bucureşti.
Tot în perioada interbelică evocăm numele unui preot traducător din literatura patristică, Matei Pâslaru (1885-1974), fost consilier cultural la Episcopia Râmnicului (1937-1939), apoi la Mitropolia Olteniei cu reşedinţa la Craiova (1939-1942) şi consilier patriarhal (1942-1948), care a pus temeliile colecţiei „Biblioteca Părinţilor Bisericeşti” în 1935. Împreună cu profesorul Ioan Mihălcescu şi preotul G. N. Niţu au pus bazele „Colecţiei Teologice”. Dintre traducerile sale consemnăm: „Scrierile Părinţilor Apostolici” (vol. I, Rm. Vâlcea, 1936, în colaborare cu prof. Ioan Irineu Mihălcescu, viitor mitropolit şi vol. II, 1936, tradus numai de el), Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, „Scrieri alese” (Rm. Vâlcea, 1935) şi Sfântul Vasile cel Mare, „Ia seama la tine însuţi!” (Rm. Vâlcea, 1937).

 

Mai poate fi consemnat şi numele preotului profesor Ion V. Procopiescu – un timp director al Cancelariei eparhiale şi profesor la Seminarul din Râmnic, – care a publicat unele lucrări şi înainte de 1918 ( Luxul şi Risipa în lumina Sfentei Evanghelii, 1913), iar mai târziu lucrarea „Problema educaţiei morale a socialităţii” (Corabia, 1935), un manual de „Istoria Bisericii Ortodoxe Române” (Craiova, 1939) sau volumul de predici „Cuvinte de învăţătură creştină” (Rm.-Vâlcea, 1939) şi altele.

 

Tot acum a activat preotul Teodor Bălăşel, originar din Bogdăneşti, preot paroh în Ştefăneşti – Vâlcea, considerat unul din cei mai de seamă culegători de folclor sau „ctitorul folclorului oltenesc”. De-a lungul vieţii, a strâns balade, doine, cântece haiduceşti, legende, tradiţii, datini, obiceiuri etc., izbutind să publice o parte din ele în broşuri, ziare sau reviste. Menţionăm: „Povestiri populare române” (Vălenii de Munte, 1912, ed. II, Rm. Vâlcea, 1931), „Ostrovul de la Călimăneşti”, „Povestiri” (Rm. Vâlcea, 1931), „Împăratul şi ciobanul”, „Povestiri morale culese din popor” (ed. II, Rm. Vâlcea, 1938), „Versuri populare române”, în 5 cărţi etc. Postum i s-a publicat un volum de „Cântece populare olteneşti”, sub îngrijirea lui Gheorghe Alexe şi V. D. Nicolaescu (Bucureşti, 1967).

 

Reţinem şi numele lui Dumitru Iliescu Palanca, născut la 27 octombrie 1903, în satul Nemoiu-Palanca, judeţul Vâlcea. A fost profesor şi director la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş (1938-1939), profesor la Seminarul monahal de al Cernica (1939-1940) şi preot la biserica „Stavropoleos” din Bucureşti (1940-1948). A tipărit „Hristos este viaţa” (1932), „Biserica îndrumează şi călăuzeşte cultura” (1934), „Viaţa şi opera lui Ilie Miniat” (1936) şi „Istoria bisericii Stavropoleos” (1940).

 

În aceeaşi perioadă au mai activat la Râmnic şi alţi preoţi cu preocupări culturale. Consemnăm între ei pe arhimadritul Efrem Enăchescu (1893-1968), viitor mitropolit al Basarabiei, un timp profesor şi director al seminarului din Râmnic şi exarh al mănăstirilor, cu lucrările: „Privire generală asupra monahismului creştin” (2 vol., 1933-1934) şi „Pe urmele strămoşilor” (1938), consilierul eparhial Dumitru Cristescu, mai târziu preot în Bucureşti, cu monografia „Sfânta Mănăstire Arnota” (1937) şi alte lucrări, sau preotul Marin Dumitrescu, care a tradus din limba franceză „Dumnezeiasca Liturghie meditată de Nicolae Gogol” (1937).

 

După 1949, ierarhii şi preoţii vâlceni s-au străduit să fie vrednici continuatori ai tradiţiilor cărturăreşti ale marilor episcopi cărturari de altădată. Justinian Marina, de origine din Suieşti, preot la Băbeni (1924-1932) şi biserica „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea (1933-1945), şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane (1948-1977), a întocmit „Apostolatul social” în 11 volume, între 1948-1976, cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale, iar în 1953 a elaborat un „Regulament pentru organizarea vieţii monahale”, revizuit în 1959.

 

Episcopul Iosif Gafton, iniţial al Argeşului (1944), apoi al celor două eparhii contopite (1949-1984), deşi a fost preocupat mai mult de lucrarea misionar-pastorală, n-a neglijat nici activitatea editorială, tipărind diverse monografii ale unor monumente istorice din cuprinsul eparhiei (Cozia, Hurezi şi altele), ocupându-se, în acelaşi timp, şi de restaurarea lor.

 

Bartolomeu Anania, originar din satul Glăvile, fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a colaborat cu numeroase ziare şi reviste din ţară şi străinătate, publicând numeroase lucrări, dintre care amintim: „Du-te vreme, vino, vreme” (1969) „Păhărelul cu nectar” (1969), „Poeme cu măşti” (teatru, 1972), „File de acatist” (1976), „Cerurile Oltului” (1990, 1998), „Noul Testament” (1993), „Pentateuhul” (1997), „Cartea lui Iov”, (1996), „Psaltirea” (1998), „Cântarea cântărilor” (1998), „Cartea profetului Isaiia” (1999), „Cartea profetului Ieremia” (1999), „Poezia Vechiului Testament: Cartea lui Iov”, „Cartea Psalmilor”, „Proverbele lui Solomon”, „Cântarea Cântărilor”, „Plângerile lui Ieremia” (1999), „Biblia” (ediţie revizuită 2001) etc.

 

Înaltpreasfinţitul Gherasim Cristea, arhiepiscop al Râmnicului, fost episcop eparhial din 1984, s-a dovedit un entuziast cercetător al Bisericii noastre. Stau mărturie lucrările publicate: „Războiul de independenţă în documentele Eparhiei Râmnicului şi Argeşului” (1977), „Preotul Radu Şapcă – omul şi opera sa „(1978), „Un paşoptist de seamă, preotul Radu Şapcă” (1988), „Istoria mănăstirii Govora” (1995), „Istoricul mănăstirii Căldăruşani” (1997), „Mănăstirea Hurezu” (1998), „Viaţa Sfântului Martir Constantin – Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul” (2001) şi „Istoria Eparhie Râmnicului” (2009), precum şi articolele cu un caracter istoric din revista „Mitropolia Olteniei”.

 

Actualul mitropolit al Olteniei, Irineu Popa, fost episcop vicar al Râmnicului, doctor în Teologie şi Drept, este autorul a numeroase cărţi, studii, articole şi traduceri din literatura teologică apuseană, dintre care menţionăm: „La Personne et la communion des personnes dans la theologie de saint Basile le Grand” (Paris, 1991), „Un mistic la vremurilor noastre: Sfântul Calinic al Râmnicului” (Rm. Vâlcea, 1991), „Oglinda inimii” (Rm. Vâlcea 1994), „Convorbiri despre Sfânta Spovedanie” (Bucureşti, 1996), „Preoţi în cătuşe” (Bucureşti, 1997), „Mistica rugăciunii inimii” (Bucureşti, 1998), „Omul fiinţă spre îndumnezeire” (Alba Iulia 2000), „În duhul Sfinţeniei lui Hristos” (Craiova, 2001), „Le Mystère de la Sainte Trinité dans la communion des Personnes” (Craiova, 2003) etc.

 

De bună seamă, în atenţia noastră stă şi activitatea Înaltpreasfinţitului Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, fost stareţ al mănăstirii Radu Vodă din Capitală, exarh şi episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu o intensă preocupare pe plan editorial şi administrativ, apreciat de Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Comandor. Pe lângă numeroasele studii şi articole de Teologie, apărute în revistele de specialitate, noul ierarh vâlcean a publicat piese, în versuri, pentru copii: „Trei Crai” (1996/2003), „Martiriul Sfântului Gheorghe” (1996) şi „Moartea lui Iuda” (1997), difuzate în mai multe rânduri la „Teatrul Radiofonic pentru copii”. În climatul de la Râmnic, favorabil marilor înfăptuiri pe tărâm editorial, au văzut lumina tiparului, cu binecuvântare arhierească: „Arhiepiscopia Râmnicului, un nou început” (2014), „Spiritualitatea mărturisitoare a culturii româneşti în perioada Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu” (2014), „Iosif Gafton episcopul Râmnicului şi Argeşului” (2014), „Carte de rugăciuni ofrandă Sfântului Calinic” (2015) etc., ca o consecinţă firească a admiraţiei faţă de trecutul Bisericii strămoşeşti, dar şi al cetăţii de la poalele Capelei.

 

Dintre lucrările actualului episcop vicar al Râmnicului, Emilian Lovişteanul, publicate în revistele de specialitate sau în diverse volume colective notăm: „Locul Sfintei mănăstiri Neamţ în spiritualitatea românească a secolelor XIV-XVI”, „Contribuţii filantropice ale preoţilor din Arhiepiscopia Iaşilor în timpul Primului Război Mondial”, „Monahismul în viaţa şi opera Sfântului Ioan Gură de Aur”, „Mănăstirea Neamţ – Activitatea de aşternere a cărţii cultice româneşti şi circulaţia cărţii” sau „Prietenul monahilor”. Deosebit de importante pentru Eparhia Râmnicului sunt volumele apărute în 2010-2015, „Cetăţile credinţei”, „Ghidul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Râmnicului”, „Cuvânt şi faptă în lumina Evangheliei”, „Teologie si istorie bisericeasca – de la Sfintele Taine la sfinţirea omului”, alături de colecţia „Credinţă şi Sfinţenie” (acatiste).

 

În afară de ierarhi, mai mulţi preoţi de mir şi călugări au publicat o serie de lucrări cu caracter teologic, istoric şi literar, fie în volum, fie în publicaţiile bisericeşti sau laice. Merită evocat Nicolae Nicolaescu (1910-1977) din Dozeşti, profesor de Noul Testament la Suceava (1946-1948) şi Bucureşti (1948-1971), prorector al Institutului Teologic (1952-1962) şi rector (27 ianuarie 1959-26 august 1960 şi 1 ianuarie 1962-1 septembrie 1971). Pe lângă cursul său tipărit a lăsat studii şi articole publicate în toate revistele bisericeşti cu variate teme: exegeză, monografii, bibliografii, misiune şi pastorală, ecumenism, educaţie cetăţenească etc. Este coautor al manualului de „Studiul Noului Testament”, tipărit la Bucureşti, în anii 1956 şi 1977.

 

Vasile Gregorian, de loc din Bujoreni, profesor de religie la diferite şcoli din Craiova, spiritual la Seminarul central din Bucureşti, asistent la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la Catedra de Îndrumări misionare şi sectologie, apoi la Catedra de Studiu biblic, a publicat la rândul său câteva lucrări: „Mântuitorul nostru Iisus Hristos în lumina epistolelor Sfântului Apostol Pavel”, „Restaurarea funcţiunii didactice la Sfânta Liturghie”, „Principiile catehezei misionare din tratatul Fericitului Augustin” şi „Veşmintele liturgice în Biserica Ortodoxă”.

 

De subliniat figura preotului Dumitru Bălaşa, originar din comuna Guşoeni, istoric şi redactor al revistei „Mitropolia Olteniei”, cu numeroase contribuţii în periodicele „Buridava”, „Studii Vâlcene”, „Argeş” sau „Ramuri”. A publicat „Despre familia lui Alexandru al II-lea” (1948), „Schitul Iezerului”, (1948), „Dobromir marele ban al Craiovei” (1960), „Luptele pandurilor cu turcii pe Valea Oltului” (1972), „Tudor Vladimirescu şi haiducul Iancu Jianu” (1982), „Hronograful lui Dionisie Eclesiarhul” (1981), „Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei” (1997), „Codicele de la Suteşti”, în colaborare cu D. Panu-Misailescu (1999) etc.

 

Gheorghe Popescu-Vâlcea, istoric de artă şi teolog, născut la 9 august 1912, în Copăceni, jud. Vâlcea, a urmat Facultatea de Teologie din Chişinău (1932-1936), Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, Insitutul de Artă bizantină şi a sud-estului european de la Universitatea din Strasbourg, cursurile de Artă creştină şi Bizantinologie la École Pratique de hautes Études din Paris şi doctoratul în Arte la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A publicat mai multe lucrări de specialitate: „Simbolul crucii în gândirea şi arta creştină” (1940), „Consideraţii asupra artei bizantine” (1941), „Din odoarele de artă de la Dragomirna” (1967), Anastasie Crimca (1972), „Miniatura românească” (1981), „Miniaturi româneşti” (1998) etc.

 

Petru I. David, originar din localitatea Rugetu (Fometeşti), corector şi precorector la tipografia Patriarhiei (1962) în Redacţia Institutului Biblic, redactor la revista „Studii teologice” şi la revista „Biserica Ortodoxa Romana”, apoi redactor principal al revistelor centrale (1974-1977) şi profesor la Catedra de Îndrumări misionare şi ecumenism, a publicat studii şi articole de specialitate, monografii, predici, cateheze şi meditaţii. Dintre lucrări amintim: „Totemismul în cultura unor popoare” (1965), „Aspecte noi în legătură cu intercomuniunea” (1967), „Constantin Brâncuşi în cultura românească şi arta” (1972), „Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectar” (1987), „Călăuza creştină. Sectologie” (1994) etc.

 

Ioan Dură, născut la 9 august 1945, în Fedeleşoiu, judeţul Vâlcea, a făcut cursurile la Institutul Teologic din Bucureşti (1965-1969), cursurile de doctorat la specialitatea Istoria Bisericii Române (1969-1972), apoi la Facultatea de Teologie din Atena, care i-a conferit doctoratul în 1977. În calitate de preot al comunităţii ortodoxe române din Olanda editează la Haga revista „Mărturie ortodoxă” (din 1981), în care a publicat numeroase articole şi dări de seamă. Dintre operele sale amintim „Figuri de ierarhi moldoveni: mitropolitul Gheorghe Movilă” (1971), „Dositei al Ierusalimului şi legăturile lui cu ţările române şi Bisericile lor” (1977), „Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti” (1988), „Pătimirea Bisericii Ortodoxe Române 1945-1989” (1994) etc.

 

Nicolae V. Dură, născut la 9 august 1945, în Fedeleşoiu, jud. Vâlcea, frate geamăn cu Ioan, doctor în Drept Bisericesc, corector în redacţia revistelor centrale bisericeşti (1974-1976), asistent la Institutul Teologic din Bucureşti, la Catedra de Îndrumări misionare şi ecumenism (1976-1979), apoi la Secţia practică, suplinitor al Catedrei de Drept Bisericesc din 1982, titular în 1986, are numeroase articole şi studii de specialitate şi în alte domenii: „Didascalia, versiunea etiopiană” (1975), „Învăţătura dreptei credinţe după canoanele Bisericii Ortodoxe” (1980), „Dipticele. Studiu istorico – canonic şi liturgic” (1977), „Dispoziţii şi norme canonice privind cinstirea Duminicii” (1981), „Dispoziţii şi norme canonice privind administrarea Sfântului şi Marelui Mir” (1981), „Canoanele Sinodului II ecumenic şi obligativitatea mărturisirii şi păstrării neschimbate a credinţei niceo-constantinopolitane” (1981), „Hiliasmul, doctrină ereziarhă” (1984) etc.

 

Ion Barnea, născut la Lungeşti, apreciat arheolog şi istoric de artă, conferenţiar la cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti (1956-1959), asistent, şef de sector şi cercetător principal (1946-1975) la Muzeul Naţional de Antichităţi, s-a remarcat prin lucrările monografice şi prin cele 250 de studii şi articole, publicate în ţară şi străinătate: „Contribuţii la studiul creştinismului în Dacia” (1942), „Un manuscris grecesc cu miniaturi din Biblioteca Academiei” (1943), „Chapiteaux a protomes de beliers de la Scythie Mineure” (1944), „Discul episcopului Paternus” (1944), „Creştinismul în Scythia Minor după inscripţii” (1954), „Tropaeum Traiani. I. Cetatea” (1979), „Arta creştină în România” (2 vol., 1980-1981), „Constantin cel Mare” ( 1982, în colab.), „Romaniet et Christianisme au Bas Danube” (1990) etc. S-a numărat printre autorii primului volum din Istoria României (1960), volumului II şi III din „Istoria Dobrogei” (1968-1971), volumului I, II şi III din „Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României” (1994, 1996 şi 2000), volumului I – II din 2Dictionaire encyclopedique du christianisme ancien” şi volumului III din „Istoria Românilor” (2001) ş.a.

 

Între profesorii Facultăţii de Teologie din Bucureşti se numără Emilian Popescu, un apreciat bizantinolog, născut la 20 februarie 1928, în comuna Orleşti, preparator şi asistent al Institutului de Istorie din Bucureşti, până în 1956, cercetător la Institutul de arheologie al Academiei (1956-1978) şi profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutul Teologic Bucureşti, a publicat numeroase studii în diverse reviste de specialitate din ţară şi străinătate, cu privire la inscripţiile din Sciţia Minor, românizarea şi viaţa creştină pe teritoriul Daciei. Notăm în acest sens: „Descoperirile arheologice de la Lazu, jud. Constanţa”, (1965) „Organizarea eclesiastică a provinciei Scythia Minor în secolele IV-VI” (1980), „Martiri şi sfinţi în Dobrogea” (1989), „Biserica şi sinagoga în sud-estul european în epoca protobizantină” (sec. IV-VI) (1990), „Christianitas daco-romana” (1994), „Câteva consideraţii cu privire la educaţia şcolară şi cariera didactică a Sfântului Constantin-Chiril” etc.

 

Tot aici trebuie consemnat numele preotului Nicolae Petrescu (1908-2001), originar din Laloşu, profesor la seminarul din Craiova, cu manuale şcoalre pentru seminariile teologice: „Explicarea Apostolelor duminicale” (1975), „Omiletica” (1978), traduceri din Sfinţii Părinţi răsăriteni şi studii de „Noul Testament” şi patrologie, publicate în „Mitropolia Olteniei”.

 

În sfârşit, notăm şi numele a doi arhimandriţi, stabiliţi în Oltenia: Gamaliil Vaida, stareţul mănăstirii Cozia, cu mai multe studii consacrate ctitorieii lui Mircea cel Bătrân (cea mai însemnată a apărut în 1986, cu titlul „Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod”), şi Veniamin Micle, din botez Valer, arhimandrit, născut în 1939, în Plopiş, judeţul Maramureş. Acesta a urmat studiile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi cursuri de specializare la Facultatea de Teologie catolică din Strasbourg (1968-1971) şi la Institutul ecumenic Tantur-Ierusalim (1973). Asistent la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, profesor şi director la Seminarul teologic din Craiova, profesor şi director la Seminarul teologic din Bucureşti, preot la mănăstirea Cozia, mare eclesiarh la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea, stareţ al mănăstirii Bistriţa din Oltenia, a tipărit „Sfântul Grigorie Decapolitul. Viaţa şi minunile” (1982), „Mănăstirea Polovragi” (1987), „Cultul sfinţilor” (1994), „Peştera Sfântului Grigorie de la Mănăstirea Bistriţa” (1995) etc. Numeroase articole a tipărit în „Studii Teologice”, „Ortodoxia”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Olteniei” sau „Telegraful Român”.

 

Cărţile lor, alături de altele, semnate de numeroşi fii ai Eparhiei Râmnicului, au ridicat prestigiul judeţului Vâlcea, sporind cu prisosinţă zestrea culturală a neamului nostru. Numai cunoscând realizările lor putem înţelege faima de care se bucură oraşul de la poalele Capelei în rândul oamenilor de carte, confirmând o dată în plus titlul de „capitală a tipografilor” dat de Nicolae Iorga.

 

Preot Laurenţiu Rădoi