Ce spune parlamentarul Cristian Buican despre domeniul schiabil de la Obârşia Lotrului

Prin intermediul a două interpelări depuse la Guvernul României, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, solicită miniştrilor Darius Vâlcov şi Florin Jianu lămuriri cu privire la plata lucrărilor la pârtia de schi de la Vidra – Obârşia Lotrului. Demersurile parlamentarului liberal vin în urma declaraţiilor publice, din data de 17 octombrie 2014 de la Râmnicu-Vâlcea, ale domnului Darius Vâlcov, Ministru delegat pentru Buget, conform cărora a „trimis deja banii la Autoritatea Naţională de Turism, pentru pârtia de la Obârşia Lotrului, în vederea plăţii facturilor. Este vorba de un sfert din sumă, atât ne-am permis. Va mai dura puţin cu completarea actelor. Cel mai important aspect este însă legat de bani, care sunt în contul Autorităţii Naţionale pentru Turism, au fost deja trimişi”. În condiţiile în care până în prezent această plată nu s-a efectuat, preşedintele liberalilor vâlceni i-a interpelat pe cei doi miniştri responsabili, considerând inadmisibil faptul că în cele peste 60 de zile care au trecut de la acea declaraţie şi până în prezent să nu fie întocmite actele necesare şi să nu se facă demersurile legale necesare pentru execuţia  propriu-zisă a plăţilor. 

În interpelarea depusă Ministrului delegat pentru Buget, deputatul Cristian Buican i-a solicitat domnului Darius Vâlcov lămuriri referitoare la o altă promisiune a acestuia, legată de faptul că dacă va exista „în continuare un deficit sub nivelul pe care ni l-am asumat să-l atingem, vom găsi o resursă suplimentară pentru Vâlcea, pentru această investiţie”. Ţinând cont că în declaraţiile publice ale oficialilor guvernamentali se vorbeşte de excendent bugetar, parlamentarul Cristian Buican consideră că există toate condiţiile pentru ca achitarea lucrărilor efectuate deja la domeniul schiabil de la Obârşia Lotrului să fie finalizată.

„Am depus aceste interpelări deoarece consider că este inadmisibil să treacă peste 60 de zile de la decizia politică de a aloca anumite fonduri şi plata efectivă. Ori declaraţiile domnului Vâlcov au fost minciuni, ori să se adopte măsuri urgente şi fondurile să ajungă la beneficiar, aşa cum este normal. Situaţia de la pârtie este oricum încurcată, iar declaraţii de genul «uite banii – nu sunt banii», venite de la cel mai înalt nivel din Guvern, pot aduce prejudicii grave, care pot conduce până la dezafectarea pârtiei. În al doilea rând, consider că declaraţiile unui politician sunt cartea sa de vizită şi vreau ca promisiunea domnului Darius Vâlcov, conform căreia daca vom avea un deficit sub cel preconizat, se vor achita şi alte tranşe la pârtia de schi de la Vidra-Obârşia Lotrului, să fie dusă la îndeplinire, mai ales că se laudă cu excedent bugetar” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul
Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul

Adrian Veştea, premierul desemnat, spune că nu îşi depune mandatul şi că va cere votul Parlamentului. Într-o intervenţie la Realitatea…

Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…
Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…

OFERTĂ SPECIALĂ ÎN LUNA IUNIE! Vești excelente pentru vacanța ta la Băile Olănești! Am redus tarifele, dar am păstrat același…

Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026
Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026

Dragi cetățeni ai comunei Păușești-Măglași, Vă informăm că, în data de joi, 18 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00,…

Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești
Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești

Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” a găzduit luni, 15 iunie 2026, recitalul de muzică și poezie eminesciană „Stelele-n cer…”, eveniment…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!

Am fost astăzi la Runcu, în satul Valea Babei, pe DJ 703 F, unde se toarnă un nou covor asfaltic…