Câți vâlceni s-au vaccinat până astăzi. Cine urmează

 

 

 

 

 

 

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

INFORMARE DE PRESĂ

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4.01.2021, au fost vaccinate până în prezent 974 de cadre medicale.

Astăzi au fost vaccinate 300 cadre medicale ( până la ora 18:00) astfel:

– Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – 195 cadre medicale

– Spitalul Municipal „ Costache Nicolescu” Drăgășani – 75 cadre medicale

– Spitalul Orășenesc Horezu – 20 cadre medicale

– Spitalul Orășenesc Brezoi – 10 cadre medicale

În total, în județul Vâlcea, zilele acestea urmează să fie imunizate împotriva virusului SARS-CoV-2 aproximativ 1.410 cadre medicale.

Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a preluat astăzi încă 87 de flacoane (435 doze) de vaccin împotriva COVID-19 de la Centrul Regional Craiova, acestea fiind distribuite în trei centre de vaccinare ( Spitalul Județean de Urgență Vâlcea; Spitalul Orășenesc Brezoi și Spitalul Orășenesc Horezu), care au solicitat doze suplimentar .

În faza a II-a (în care se vor vaccina persoanele cu vârsta peste 65 ani sau cu afecțiuni cronice) se vor organiza 17 centre de vaccinareîn afara unităților sanitare, care vor funcționa astfel: cinci în municipiul Râmnicu Vâlcea și câte unul în localitățile: Bălcești, Berbești, Sutești, Drăgășani, Orlești, Lădești, Băbeni, Horezu, Mihăești, Budești, Brezoi și Călimănești.

Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend
De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești propune, în perioada 17 – 19 aprilie 2026, un program variat, cu spectacole pentru toate…

12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…
12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…

Un bărbat de 60 ani din comuna Orlești a fost amendat cu 12.000 lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor…

Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!
Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport GRATUIT, prin Publitrans…

Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…
Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…

Un bărbat de 62 ani din comuna Oteșani a fost reținut de polițiștii vâlceni după ce și-a amenințat propriul tată,…

Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…
Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…

Un grav accident de muncă a avut loc astăzi, pe raza comunei Lunca Corbului, unde un bărbat de 53 ani…