Când nişte proşti se leagă de primarul Mircia Gutău

 

 

 

 

 

Nu vreau să pierd mult timp cu proştii, aşadar voi fi scrie doar câteva rânduri.

La un articol privitor la acordarea titlului de Cetăţean de Onoare unor importanţi oameni de afaceri ai municipiului Râmnicu Vâlcea, un prost comentează:

„Să vă fie rușine, d-le primar ptr această decizie! Unor copii olimpici nu le-ați fi oferit acest titlu! Poate mulți vălceni nu știu că deținerea acestui,,titlul ” îi vor scutii de plata impozitelor , asta in detrimentul nostru ,al cetățenilor! Rușine lor! Nu am cuvinte.”

Nu ai cuvinte, prostule, fiindcă eşti prost, altminteri ai fi aflat că regulamentul pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare, precum şi legislaţia, nu prevăd niciun fel de scutire de impozit.

Al prost spune:

„ O gașcă de derbedei”.

Păi bine, mă, proştilor, cereţi Primăriei şi Consiliului Judeţean să aducă investitori străini, dar pe cei care deja există în judeţ îi faceţi gaşcă de derbedei. Cum vine asta, proştilor ?

Investitorii ăia străini din capul vostru obişnuiesc să scoată profitul din ţară, iar ăştia de aici plătesc taxe şi impozite, dar voi îi jigniţi, proştilor.

Investitorii pe care îi faceţi voi hoţi, proştilor, şi-au dezvoltat afacerile în zeci de ani, au şcolarizat şi perfecţionat forţă de muncă, dar voi îi vreţi pe ei plecaţi şi să vină străinii.

Păi, străinii ăştia vor să vină cu alte industrii pentru care nu există forţă de muncă, proştilor ce sunteţi voi proşti.

Gata, am terminat cu voi şi am decis să semnez cu una dintre calificările mele în virtutea căreia am tot dreptul să vă fac proşti, mai ales că aşa sunteţi şi, din păcate, sunteţi mulţi şi răi.

Proştilor !

Gheorghe Smeoreanu
Expert ONU în Populaţie şi Dezvoltare

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu mașina. El și alți 4 prieteni, la…
Un tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu mașina. El și alți 4 prieteni, la…

Azi-noapte, în jurul orei 4.00, pe DJ 703L, în localitatea vâlceană Dăești, a avut loc un accident rutier. Un tânăr…

Primăria Râmnicu Vâlcea: Termenul de actualizare a dosarelor de locuințe ANL a fost prelungit până…
Primăria Râmnicu Vâlcea: Termenul de actualizare a dosarelor de locuințe ANL a fost prelungit până…

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea informează titularii dosarelor depuse pentru obținerea uneia din cele 36 de locuințe din blocurile ANL din…

Organizatorii Festivalul internațional de poezie „Râmnicul este metaforă”, felicitați de viceprimarul Eusebiu Vețeleanu
Organizatorii Festivalul internațional de poezie „Râmnicul este metaforă”, felicitați de viceprimarul Eusebiu Vețeleanu

Intrat de ceva vreme în calendarul cultural local, Festivalul internațional de poezie „Râmnicul este metaforă” nu putea lipsi din ansamblul…

Săptămâna viitoare, la Pitești: Festivalul Internațional de Literatură „LITERATURĂ ÎN STRADĂ” – FILSTREET
Săptămâna viitoare, la Pitești: Festivalul Internațional de Literatură „LITERATURĂ ÎN STRADĂ” – FILSTREET

          În perioada, 23 – 25 mai, la Pitești, se va desfășura ediția a III-a a Festivalului Internaţional de Literatură…

Baschet. FC Argeș – Rapid București, în seara asta, la Pitești Arena!
Baschet. FC Argeș – Rapid București, în seara asta, la Pitești Arena!

În această seară, de la ora 19:00, baschetbaliștii alb-violeți încep lupta pentru locul 5 și menținerea în Cupele Europene. În…