Atenție, a apărut profesia de iohannist !

Am produs și realizat peste 1500 de emisiuni la postul de televiziune regional VTV în care am vestejit corupția PSD, totalitarismul PSD, manipularea de tip pesedist. L-am acuzat pe Victor Ponta de tot ce poate fi acuzat un politician și mai mult decât atât.

Mi s-a reproșat că sunt plătit de Băsescu, de PDL, de mai știu eu cine. Din băsist împuțit nu mă scoteau comentatorii de bine.

Am scris sute și sute de articole în Criterii împotriva PSD și a lui Victor Ponta. Din nou se întrebau amicii cât primesc pentru fiecare articol.

În Vâlcea, singurul ziarist care a avut o atitudine similară a fost directorul de la Vocea Vâlcii, Romeo Popescu.

Toată stima pentru consecvența domniei sale.

Doar eu și cu el știm cât am avut de câștigat sau de pierdut pentru această consecvență.

În campanie, am vorbit și am scris în continuare împotriva lui Ponta, fără însă a-l pupa în fund pe Iohannis.

Acum, vine unul și îmi reproșează public că nu pup în fund. 

Uite că nu-l pup şi uite că deja face gafe.

Îi rog așadar pe toți iohanniștii de profesie să mă scutească de comentarii publice , să nu se mai ţină după mine ca scaiul, să se abțină să-mi mai dea note și să nu se mai amestece în politica editorială a ziarului Criterii Naționale. 

Inconsecvenții de meserie, oportuniștii de profesie să-și vadă de treabă. Îi asigur că tupeul va primi o replică dură.

Încerc să fiu și să rămân elegant, dar dacă țăranii, în sensul prost al termenului, încep să-și facă de cap, vor primi ceea ce merită.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea
Doar oamenii legii mai pot face ordine la AJVPS Vâlcea

Ion Antonescu, șeful executiv al AJVPS Vâlcea, a umplut presa locală de comunicate, care mai de care mai voit sofisticate.…

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional
Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut…

Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile
Reguli mai stricte pentru petrecerile zgomotoase: dispare limita „mediului urban” și cresc amenzile

De sâmbătă, 13 iunie 2026, intră în vigoare o serie de modificări importante în legislația privind ordinea și liniștea publică,…

Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Reamintire: Peste două săptămâni are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, peste două săptămâni, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor…

Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…
Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene –…

În perioada 20 – 21 iunie 2026, se va desfășura prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești…