Începând din anul 2003, în ultima zi de marţi a lunii mai, anual se sărbătoreşte Ziua europeană a vecinilor, zi care se doreşte să fie un moment de manifestare a solidarităţii, înţelegerii şi întrajutorării.

Imiţiativa, lansată în urmă cu 15 ani, dar instituită ca sărbătoare la nivel comunitar 4 ani mai târziu, aparţine unui emigrant român, Atanase Perifan, stabilit în Franţa. Acesta s-a adaptat cu greu într-o ţară unde relaţiile vicinale au suferit grave şi nemeritate schimbări. El nu putea uita atmosfera de  acasă, unde proverbialul slogan „vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă” îşi găsea corespondenţa firească în viaţa cotidiană a oamenilor de pe uliţa satului românesc ori a locatarilor dintr-un bloc. Cuprins de nostalgia relaţiilor şi locurilor natale, domnul Perifan a strâns laolaltă mai mulţi refugiaţi, dar şi francezi animaţi de dorinţe sociabile, creând astfel asociaţia „Parisul prietenilor” cu care şi-a propus, după cum a declarat la vremea respectivă, să deschidă inima cetăţenilor către aproapele lor şi a crea posibilitatea întăririi legăturilor sociale între locuitorii aceluiaşi cartier sau aceluiaşi imobil.

„Obiectivul nostru – a declarat românul Atanase Perifan cu ocazia depunerii documentelor de înscriere a Asociaţiei – este să mergem dincolo de sărbătoarea în sine. Într-o societate în care fiecare se simte tot mai neputincios, solidaritatea cu vecinii trebuie să intervină în completarea solidarităţii instituţionale şi familiale. Viaţa este ca un ascensor, urcă şi coboară, iar într-un moment de cădere, solidaritatea vecinilor poate fi salvarea pentru o persoană”.

Din păcate, timpul şi vremurile au erodat şi la noi construcţia relaţiilor interumane, atenţia şi grija pentru aproapele fiecăruia. Am fi ipocriţi dacă n-am recunoaşte că indiferenţa faţă de semeni, uneori chiar în interiorul unui neam de oameni, cândva cumsecade, s-a întins ca o pecingine, a devastat terenul de rodire a omeniei, respectului şi dragostei faţă de cel apropiat. A devenit insinuoasă, în schimb, şi a produs mutaţii surprinzătoare în starea de spirit  a multora care n-au bucurie şi satisfacţie mai mare decât în clipele când aşteaptă „să moară şi capra vecinului”.

Cuvintele precum solidaritate, întrajutorare, sensibilitate etc. s-au golit de conţinut chiar dacă ele sunt vehiculate cu regularitate în discursuri şi pe culoarele unor instituţii create tocmai cu scopul de a strânge laolaltă, în aceeaşi matcă, eforturile de unitate socială.

Plecând de la aceste triste realităţi, îmi permit să mă alătur celor care  n-au uitat să fie oameni între oameni şi să pledez cu toată forţa de convingere în favoarea reinstaurării relaţiilor de bună vecinătate. În acest scop, cred cu toată fiinţa în ultima zi de marţi a lunii mai din fiecare an şi mai cred că a sosit timpul să ne alăturăm celor, deocamdată, şapte milioane de europeni care, în data sus-amintită, sărbătoresc „Ziua vecinului cumsecade”.

  Dr.ing. ION CÎLEA

          PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA