Alarmă falsă în Vâlcea: un șofer de TIR și-a înscenat propria tâlhărie

O presupusă tâlhărie anunțată luni seara, 13 octombrie, în satul Tuțulești, comuna Racovița, s-a dovedit a fi o înscenare.

În jurul orei 22.00, polițiștii din Brezoi au fost sesizați prin 112 de un cetățean străin, care susținea că a fost atacat de două persoane necunoscute, în timp ce se afla cu autocamionul staționat într-o parcare din zonă. Potrivit declarațiilor sale, agresorii, purtând glugi pe cap, l-ar fi înțepat cu un cuțit în piciorul stâng și i-ar fi furat aproximativ 6.000 de euro, banii firmei de transport la care era angajat.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, au delimitat zona și au transmis semnalmentele presupușilor agresori și ale mașinii folosite la fugă către toate structurile operative din județ și cele limitrofe. 

În timpul cercetărilor, în parcare a fost găsit un cuțit, iar timpul reconstituirii evenimentelor, șoferul a fost observat luând un obiect din lada laterală a semiremorcii, pe care l-a introdus rapid în lenjeria intimă. La controlul corporal, polițiștii au descoperit asupra lui 6.580 de euro, sumă identică cu cea reclamată ca fiind furată.

Audiat, bărbatul a recunoscut că a inventat întreaga poveste, provocându-și singur rănile cu cuțitul găsit la fața locului, pentru a face credibil apelul la 112.

Polițiștii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale corespunzătoare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pieton accidentat pe trecere de o șoferiță de 80 de ani
Pieton accidentat pe trecere de o șoferiță de 80 de ani

Un bărbat de 49 de ani a fost rănit, în această seară, după ce a fost acroșat de un autoturism…

INCREDIBIL! Un grup organizat a încercat, noaptea ca hoții, să înlocuiască celebra capsulă a timpului…
INCREDIBIL! Un grup organizat a încercat, noaptea ca hoții, să înlocuiască celebra capsulă a timpului…

Piteștiul a fost la un pas de un dezastru istoric de proporții epice! La doar câteva ore după ce oficialitățile…

Violonistul Alexandru Tomescu, solistul concertului inaugural al noii stagiuni a Filarmonicii Pitești
Violonistul Alexandru Tomescu, solistul concertului inaugural al noii stagiuni a Filarmonicii Pitești

Filarmonica Pitești deschide joi, 17 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, stagiunea a XX – a cu un…

Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi ce străzi sunt afectate
Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi ce străzi sunt afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, sat Mica, în ziua de joi, 17.09.2026,…

Parlamentarii PSD Argeș solicită premierului Ilie Bolojan măsuri pentru protejarea competitivității Uzinei Dacia
Parlamentarii PSD Argeș solicită premierului Ilie Bolojan măsuri pentru protejarea competitivității Uzinei Dacia

Semnalele privind situația Uzinei Dacia de la Mioveni sunt tot mai îngrijorătoare: producția este în scădere, numărul angajaților s-a redus…