ADI APA VÂLCEA a decis şi ea: gata cu apa meteorică!

40 de primari prezenţi, din cei 64 de membri ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, au votat, în unanimitate, renunţarea la plata apei meteorice, încasată de furnizorul regional de apă potabilă. Amendamentul propus de primarul Ilie Fârtat, ca de această scutire să beneficieze şi unităţile sanitare, n-a fost votat. 

Prima şedinţă din acest an a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Câlea, a fost una cu scântei, în care mai mulţi primari şi-au arătat nemulţumirea în legătură cu activitatea acesteia. Cei mai vocali au fost primarii liberali, care s-au plâns că plătesc o cotizaţie mare, dar că nu beneficiază de mare lucru. Tonul l-a dat viceprimarul Râmnicului, Eduard Vârlan, care îndeplineşte, în această săptămână, sarcinile primarului, secondat îndeaproape de primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat, dar şi de primarii de comune. 

Supus unui tir de întrebări, preşedintele ADI APA VÂLCEA, Ion Câlea, i-a acuzat pe primarii vocali că ,,au fost puşi de cineva”, cu referire voalată la deputatul Cristian Buican, lucru care a stârnit reacţii în lanţ.   

La un singur punct, membrii asociaţiei au votat în unanimitate, atunci când s-a pus problema renunţării la taxa pe apa meteorică. Preşedintele ADI APA VÂLCEA, Ion Câlea, n-a avut nevoie de prea multe argumente, pentru că primarii au simţit pe pielea lor ce înseamnă să plătească apa de ploaie.

În schimb, hotărârea Consiliului Local Horezu, ca de această scutire să beneficieze şi unităţile medicale din zonă, nici n-a fost luată în calcul, preşedintele precizând că nu vrea să aducă furnizorul de apă potabilă în stare de faliment.   

De prevederile hotărârii ADI APA VÂLCEA vor beneficia doar persoanele fizice şi asociaţiile de proprietari, iar în oraşele unde proprietarii care locuiesc la bloc nu s-au constituit într-o formă de organizare, asociaţiile de locatari. 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Săptămână plină de cultură și poezie la Centrul Cultural Pitești
Săptămână plină de cultură și poezie la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești organizează între 16 și 20 februarie o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, accesibile online,…

Tinerii interpreți sunt așteptați la Festivalul „Tita Bărbulescu” de la Topoloveni. Înscrieri până pe 8…
Tinerii interpreți sunt așteptați la Festivalul „Tita Bărbulescu” de la Topoloveni. Înscrieri până pe 8…

Continuă înscrierile pentru cea de-a X-a ediție a Festivalului Concurs Național al Cântecului Popular Românesc „Tita Bărbulescu”, eveniment programat să…

De ce îl atacă presa din Vâlcea pe Tavi Costin, actor, regizor și manager al…
De ce îl atacă presa din Vâlcea pe Tavi Costin, actor, regizor și manager al…

Pe modelul Marius Manole și al altor actori tineri, te aștepți ca Tavi Costin, directorul Teatrului Anton Pann din Râmnicu…

O vâlceancă s-a urcat băută la volan și a provocat un accident
O vâlceancă s-a urcat băută la volan și a provocat un accident

Un accident rutier soldat doar cu pagube materiale a avut loc sâmbătă, 14 februarie, în jurul orei 14:00, pe DN…

Controale de Valentine’s Day pe șoselele din Vâlcea
Controale de Valentine’s Day pe șoselele din Vâlcea

De Valentine’s Day, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, sprijiniți de colegii de la ordine publică, au…