ACORD IMPORTANT – în domeniul sportului semnat la Paris – de ministrul Bogdan Matei și omologul său francez Roxana Mărăcineanu

 

 

 

 

În data de 29 septembrie 2019, alături de directorul general MTS, Daniel Jianu și ministrul sporturilor din Republica Franceză, Roxana Mărăcineanu, am avut o intalnire la Paris pentru a semna o înțelegere administrativă între cele două țări.

La semnarea protocolului a participat și ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.

Prin această cooperare țările își exprimă dorința de a continua colaborarea în domeniul sportului în limitele competențelor fiecărei părți și va fi pusă în practică sub forma schimburilor de informații și de experiență, organizării de stagii și a participării la acțiunile de formare, organizării în comun a seminariilor, a conferințelor și a altor inițiative de interes comun.

Acordul pe care l-am semnat reprezintă un factor de dezvoltare a legăturilor de prietenie și de înțelegere reciprocă.

Prin acestă înțelegere ne dorim să respectăm principiile fundamentale ale olimpismului menționate în Carta olimpică și să edificăm o lume mai bună și mai pașnică.

Aș vrea pentru început să ne ocupăm de natație, dată fiind și experiența doamnei ministru Roxana Mărăcineanu.

Cred că schimburile de experiență dintre țări reprezintă cele mai bune metode de dezvoltare în vederea consolidării sportului de performanță.

Ministrul Tineretului și Sportului

Bogdan Matei

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. A fost reținut bărbatul care a dat foc în fața unei săli de jocuri…
VIDEO. A fost reținut bărbatul care a dat foc în fața unei săli de jocuri…

Ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru tulburarea…

600 de participanți, în concursul DANSUL FLORILOR, de Zilele Municipiului Pitești!
600 de participanți, în concursul DANSUL FLORILOR, de Zilele Municipiului Pitești!

Concursul Național de Dans Sportiv DANSUL FLORILOR, ediția a XXXVII-a, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb, se va…

ISU Vâlcea: Marţi 13 – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!
ISU Vâlcea: Marţi 13 – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!

Data de 13 mai 2025 reprezintă un prilej pentru pompierii vâlceni de a se afla din nou alături de cetăţeni,…

VIDEO. Marți 13, Ziua informării preventive. Activități desfășurate de ISU Argeș
VIDEO. Marți 13, Ziua informării preventive. Activități desfășurate de ISU Argeș

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă ca uneori să…

Colocviul „Părintele Ghelasie Isihastul, chipul luminos al iubirii dumnezeiești”, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon”
Colocviul „Părintele Ghelasie Isihastul, chipul luminos al iubirii dumnezeiești”, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 9 mai, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon” a avut loc Colocviul „Părintele…