11 ani de la înființarea SMURD în județul Vâlcea!

 

 

 

 

 

În data de 26.09.2008, primele trei ambulanţe SMURD au fost date în folosinţă chiar în ziua înfiinţării serviciului, acestea deservind raioanele de intervenţie aferente Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Detaşamentului de Pompieri Drăgăşani şi Gărzii de Intervenţie Brezoi. Ulterior, pe harta raioanelor de intervenţie deservite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea au mai fost înfiinţate trei puncte de acordare a primului ajutor calificat fiind operaţionalizate: SMURD Grădiştea (06.08.2009); SMURD Govora şi Măciuca (02.05.2012).

De la înfiinţare şi până în prezent, echipajele SMURD deţin cea mai mare pondere a intervenţiilor inspectoratului, aproximativ 80% din totalul acestora.

De-a lungul timpului, paramedicii din cadrul ISU Vâlcea şi-au arătat eficienţa şi profesionalismul la intervenţiile ce au avut drept rezultat salvarea oamenilor, dar şi la competițiile mondiale şi naţionale, unde au obţinut rezultate remarcabile: locul 2 mondial (la proba cu două victime), competiția fiind desfășurată în această lună în Franța, locul 10 mondial în anul 2017- la Târgu Mureș, au reprezentat România în Africa de Sud și au obținut locul 19 mondial în anul 2016 – în Brazilia, iar patru ani consecutiv au obținut locul I naţional – la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat”.

La începutul lunii octombrie reprezentanții vor participa în Craiova la proba acordarea primului ajutor calificat în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare Acordare a Primului Ajutor Calificat.

În acest an, manifestările dedicate acestui moment au fost marcate în data de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România.

Compartimentul de informare și Relații Publice-ISU Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stare de alertă la Curtea de Argeș, după depistarea unei bacterii periculoase în apa potabilă
Stare de alertă la Curtea de Argeș, după depistarea unei bacterii periculoase în apa potabilă

Municipiul Curtea de Argeș a intrat, luni seara, în stare de alertă pentru 30 de zile, după ce în apa…

Clujean urmărit internațional, prins la Pitești
Clujean urmărit internațional, prins la Pitești

Un bărbat de 35 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit internațional pentru furt, a fost depistat aseară, de polițiștii din Pitești,…

Direcții strategice de dezvoltare discutate de CJ Argeș și CCIA Argeș
Direcții strategice de dezvoltare discutate de CJ Argeș și CCIA Argeș

  Președintele CJ Argeș Ion Mînzînă, împreună cu administratorul public Cristian Puiu, arhitectul șef Andreea Tache și directorul executiv Roxana…

Femeie reținută după ce și-a atacat concubinul cu un cuțit
Femeie reținută după ce și-a atacat concubinul cu un cuțit

O femeie de 55 de ani, din comuna Bârla, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii argeșeni, după…

Pitești. Se oprește apa caldă și încălzirea în cartierul Craiovei. Avarie la CT 805
Pitești. Se oprește apa caldă și încălzirea în cartierul Craiovei. Avarie la CT 805

TERMO CALOR CONFORT S.A. anunță că, miercuri 11.02.2026, la ora 07:00, se va opri furnizarea energiei termice pentru apă caldă…