Probabil că peste 90 % dintre comentariile presei politice de la noi pivotează în jurul statutului de Colonie.

Explicit sau implicit, ziariștii se referă la politica din România raportând-o la Partenerul Strategic. Raportul este fie direct, fie indirect, via Bruxelles.

Sunt două tipuri de abordări. Unul încearcă să escamoteze faptul că suntem la cheremul Washingtonului, descriind politicul ca pe o emanație voluntară a clasei politice românești. Celălalt, bocește subliniind că totul se decide la Departamentul de Stat.

Ambele curente greșesc și se contorsionează inutil.

Onest ar fi să admitem deschis și o dată pentru totdeauna că România este o Colonie, asta însemnând o abordare în spiritul realpolitik. În acest fel, analiza jurnalistică s-ar deparazita singură de iluzii și minciuni.

S-a dovedit științific faptul că atunci când textul și contextul sunt în contradiție, apare suferința schizoidă. Textul presei românești este permanent în coliziune că starea de Colonie a țării, iar românii nu știu ce să mai creadă.

Să spunem așadar franc precum că toți ziariștii suntem ziariști ai Coloniei și să dezbatem situațiile în acest sens, renunțând și la minciună, dar și la inutilele lamentări patriotarde. Articolele ar deveni mai limpezi, mai credibile, iar efectul lor ar fi unul benefic.

Să nu ne mai amețim cititorii, să nu îi mai încărcăm cu speranțe deșarte !

Poate că un exemplu va face opțiunea mea mai inteligibilă. Iată, UE nu a prelungit restricțiile pentru cerealele ucrainene și a încercat să îndulcească situația ridicând oficial MCV-ul.

Ce sens are că îi culpabilizăm pe guvernanți ? Niciunul. Porunca stăpânului este clară și trebuie dusă la îndeplinire fără crâcnire, iar oricine s-ar opune ar fi eliminat cu viteza luminii.

Abordând în acest fel lucrurile, vom fi îndurerați dar onești.

Gheorghe Smeoreanu