Sunt sigur că nu știați că azi este ziua Sfântului Ștefan cel Mare.

Vă poftesc să nu faceți o criză de conștiință susținând că e absurd că canonizezi un personaj care,vorba cronicarului, era  „iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”.

Să privim, mai bine, partea plină a paharului: ctitoriile, luptele, faima de Atlet al lui Hristos.

Nu m-aș închina neapărat la Sfântul Ștefan cel Mare, dar,cine știe, poate că aflându-mă la Putna,aș face-o.

De ce nu ? Închinarea și rugăciunea sunt pe cât de personale, pe atât de tainice.

Există însă o problemă și anume dacă în acest secol sceptic și mondializant un pantheon românesc populat cu voievozi ar putea genera un blocaj mental și afectiv.

Aș zice: ce dacă, un pic de frână nu stică nimănui, fiindcă e greu de spus dacă urcăm ori coborâm.

Tu te închini și te rogi azi la  Drept-credinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt ?

Probabil că nu, nici eu n-o fac.

Un gând bun însă e întotdeauna păzitor.

Să fiți iubiți !