Temporar, furnizorii esențiali de utilități n-au voie să debranșeze clienții

 

 

 

 

 

Furnizorii de curent, gaze, apă, canalizare și salubritate nu au voie să debranșeze clienții, pe perioada stării de alertă, se arată într-o ordonanță de urgență publicată joi în Monitorul Oficial. Prin urmare, cel puțin până la jumătata lunii iunie, toți clienții vor beneficia de acordarea acestor servicii, chiar dacă sunt rău-platnici.

 

OUG nr. 70/2020, ale cărei prevederi se aplică deja, stabilește că orice operațiune de debranșare de la utilități trebuie amânată până după încheierea stării de alertă.

Astfel, până la data de 16 iunie 2020, cei care ar fi trebuit să fie debranșați de la utilități din diverse motive, cum ar fi neplata facturilor, vor continua să beneficieze de aceste servicii. Dacă starea de alertă va fi prelugită cu încă 30 de zile, atunci debranșările vor fi amânate până la jumătatea lunii iulie.

Asigurarea neîntreruptă a serviciilor de utilitate publică pe perioada stării de alertă este similară cu măsura luată în acest sens, în starea de urgență. Atât în decretul prezidențial pentru insituirea stării de urgență, cât și în cel pentru prelungirea acesteia, au existat prevederi referitoare la asigurarea continuității funcționării serviciilor de utilitate publică.

România a intrat în stare de alertă la data de 15 mai 2020, care urmează să se încheie la data de 16 iunie 2020. Însă, dacă în urma evaluărilor făcute de autorități rezultă că numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a crescut brusc, atunci starea de alertă poate fi prelungită cu încă 30 de zile.

Sursa Avocatnet.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Săptămâna viitoare, la Pitești: Festivalul Internațional de Literatură „LITERATURĂ ÎN STRADĂ” – FILSTREET
Săptămâna viitoare, la Pitești: Festivalul Internațional de Literatură „LITERATURĂ ÎN STRADĂ” – FILSTREET

          În perioada, 23 – 25 mai, la Pitești, se va desfășura ediția a III-a a Festivalului Internaţional de Literatură…

Baschet. FC Argeș – Rapid București, în seara asta, la Pitești Arena!
Baschet. FC Argeș – Rapid București, în seara asta, la Pitești Arena!

În această seară, de la ora 19:00, baschetbaliștii alb-violeți încep lupta pentru locul 5 și menținerea în Cupele Europene. În…

Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”În 10 iunie, România va încasa 1,3 miliarde de euro din…
Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”În 10 iunie, România va încasa 1,3 miliarde de euro din…

Deși unii au lansat constant mesaje alarmiste despre „blocarea fondurilor”, realitatea e alta: în 10 iunie, țara noastră va încasa…

„Urban Sport – Baschet până la miezul nopții” – Piteștiul intră în joc!
„Urban Sport – Baschet până la miezul nopții” – Piteștiul intră în joc!

De astăzi, 15 mai 2025, Municipiul Pitești devine parte din proiectul „Urban Sport – Baschet până la miezul nopții”, un…

Acești ticăloși care ne-au condus spre Occident și spre o viață mai bună
Acești ticăloși care ne-au condus spre Occident și spre o viață mai bună

Este ultimul articol pe care îl scriu la această rubrică înaintea celui mai important vot din istoria României. Dacă în…