Am tot vorbit despre jocurile de interese care se fac în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea.
Am tot spus că unii consilieri îşi vând votul în favoarea liberalilor considerând că viitorul aparţine PNL.
Avem, acum, o ilustrare a celor afirmate, una deosebit de pitorească.
Fostul preşedinte al PP-DD Vâlcea, un politician serios şi rafinat pe nume Eugen Mihalache, îi scrie pe Facebook consilierului judeţean Tiberiu Octavian Georgescu următoarele:
–Ce mai faci, măi, Tibi, mă mai reţii ?
-Mai ţii minte cum te rugai de mine să ajungi consilier judeţean ? Pentru că voiai să ajungă soţia ta psiholog sau aşa ceva pe la o şcoală din oraş. Şi a ajuns, fiindcă aşa am vrut eu, prietene, că tu nu valorezi nici cât o nucă stricată.
-Te-ai vândut, nevertebratule !
Aceste cuvinte au fost scrise marţi, iar miercuri dispăruseră, nu înainte de a face noi o fotografie.
Nu ştim în ce măsură reproşurile lui Eugen Mihalache la adresa consilierului sunt adevărate, dar par spuse din toată inima şi cu multă revoltă.
În fond, astfel de lucruri cum ar fi transferurile preferenţiale în învăţământ s-au mai văzut şi la case mai mari, încă de pe timpul „generalului” Moldoveanu, dar despre asta, poate cu altă ocazie.
Revenind la subiect, trebuie spus că, acum, domnul consilier Georgescu votează cu cine „trebuie” şi contribuie pe deplin la susţinerea actualei conduceri a CJ, mult discutată şi disputată în aceste zile.
Ce năzuinţe mai are nu ştim.
Mai sunt şi alte exemple.
Pe curând.


























Lasă un răspuns