Tăvăliți-vă pe jos, fetelor ! S-a semnat noul stadion Nicolae Dobrin !

 

 

 

 

 

 

Sunt unele fete mari care se tăvălesc pe jos când aud vorbindu-se despre politică, de parcă s-ar putea face ceva fără politică. Se tăvălesc pe jos când aud despre guvern, de parcă ar fi picat guvernul din Lună, nu ar fi fost rezultatul alegerilor la urne. Se tăvălesc pe jos unii (unele !) când aud că totul a fost făcut de către primarul Cristian Gentea care, dacă nu era,nici stadion nou nu era. Vai, ce fete mari avem printre așa-zișii suporteri.

Acum, ce să facem noi, dau o știre politică, prilej de tăvălit pe jos.

x

Guvernul Marcel Ciolacu a aprobat astăzi un Memorandum care dă undă verde începerii construcției noului stadion “Nicolae Dobrin” din Trivale!

Noul stadion – care va avea peste 15.000 de locuri – nu va însemna numai cea mai modernă arenă din țară, ci și o investiție de regenerare urbană de amploare în zona Trivale.

Cu o certificare UEFA 4, stadionul va fi eligibil pentru a găzdui competiții fotbalistice internaționale la cel mai înalt nivel. Toate tribunele vor fi acoperite.

Municipiul Piteşti are un număr de aproximativ 37.000 de copii şi elevi şi, în mod tradiţional, reprezintă o reală bază de selecţie pentru viitori campioni. Este de salutat, așadar, faptul că în cadrul viitorului complex sportiv va fi amenajat și Centrul de copii și juniori al FC Argeș.

Valoarea investiției este de 372.856.532 de lei cu TVA, cea mai mare parte a finanțării fiind suportată de la bugetul de stat.

X

Dau și un video, ca să se mai tăvălească unii (unele!) o dată.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De când este Constantin Rădulescu șeful județului, Dumnezeu a adăugat vieții vâlcenilor 1,6 milioane de…
De când este Constantin Rădulescu șeful județului, Dumnezeu a adăugat vieții vâlcenilor 1,6 milioane de…

Când a devenit, în urmă cu un deceniu, președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu a preluat în administrare un…

Doi bărbați, cu arsuri grave, după ce a luat foc o butelie. A fost solicitat…
Doi bărbați, cu arsuri grave, după ce a luat foc o butelie. A fost solicitat…

Un incident grav s-a petrecut cu puțin timp în urmă în localitatea vâlceană Prundeni, unde doi bărbați au fost răniți…

Tragedie pe un drum județean, în Olt: adolescent mort după ce sania trasă de o…
Tragedie pe un drum județean, în Olt: adolescent mort după ce sania trasă de o…

Un acccident grav s-a petrecut aseară, puțin după ora 20:00, pe DJ 643, în comuna Dobrun, județul Olt. Un autoturism…

Filtre pe DN7, ieri după-amiază: zeci de șoferi amendați și un dosar penal deschis
Filtre pe DN7, ieri după-amiază: zeci de șoferi amendați și un dosar penal deschis

DN7 a fost, ieri după-amiază, una dintre cele mai atent supravegheate artere din județul Vâlcea. Între orele 14:00 și 18:00,…

De ce nu reacționează România la afirmația Maiei Sandu că ar vota Unirea ? Opinia…
De ce nu reacționează România la afirmația Maiei Sandu că ar vota Unirea ? Opinia…

Prof. univ. dr. Mircea Perpelea, fost ambasador și actual consilier al BNR a fost invitat la podcastul lui Gheorghe Smeoreanu,…