Prezidenţialele din România sunt un fel de sezon de vânătoare pentru partenerii noştri strategici. Când se deschide sezonul aşa-zis democratic al alegerilor pentru întâia funcţie în stat, dragii noştri prieteni pe nume SUA, Germania, Franţa îi împuşcă pe candidaţii noştri cu solicitări de trădare naţională. Candidaţii cad ca iepurii.

Situaţia dovedeşte pentru oricine are o minimă capacitate de a construi un raţionament că partenerii îi au la mână pe prezidenţiabili cu ceva şi anume cu influenţarea alegerilor. Iar cum alegerile nu pot fi influenţate decât cu ajutorul statului subteran, rezultă că partenerii strategici nu şi-au împărţit doar statul oficial, ci şi pe cel din adâncuri.

Asistăm neputincioşi la vizitele celor cu şanse pentru turul al doilea peste ocean şi cel puţin unii dintre noi sunt nostalgici medievali, în sensul că Înalta Poartă lua şpaga pe faţă şi în numele forţei, nu pe ascuns şi în numele democraţiei.

În calitatea mea de nostalgic otoman, pic în reverie şi mă încearcă o invidie ascuţită faţă de cei care nu văd ceea ce văd eu, lăudându-l pe cel care trage după el hora vânzătorilor de neam și țară.

Gheorghe Smeoreanu