Seymour Hersh: Cum au distrus SUA conducta Nord Stream (articol complet)

Centrul de scufundări și salvare al Marinei SUA poate fi găsit într-o locație la fel de obscură ca numele său – pe ceea ce a fost cândva o stradă de țară în orașul rural Panama City, un oraș stațiune în plină expansiune din partea de sud-vest a Floridei, la 70 de mile sud de Alabama. frontieră. Complexul centrului este la fel de nedescris ca locația sa – o structură de beton murdară post-Al Doilea Război Mondial, care are aspectul unui liceu profesional din partea de vest a Chicago-ului. O spălătorie cu monede și o școală de dans se află peste ceea ce acum este un drum cu patru benzi.

Centrul a antrenat de zeci de ani scafandri înalt calificați de adâncime care, odată repartizați în unitățile militare americane din întreaga lume, sunt capabili să facă scufundări tehnice pentru a face bine – folosind explozibili C4 pentru a curăța porturile și plajele de resturi și ordonanțe neexplodate – precum și cele rele, cum ar fi aruncarea în aer a platformelor petroliere străine, murdărirea supapelor de admisie pentru centralele electrice submarine, distrugerea ecluzelor de pe canalele de transport maritime cruciale. Centrul orașului Panama, care se mândrește cu cea de-a doua cea mai mare piscină interioară din America, a fost locul perfect pentru a recruta cei mai buni și cei mai taciturni absolvenți ai școlii de scufundări care au făcut cu succes vara trecută ceea ce fuseseră autorizați să facă la 260 de picioare sub suprafață. al Mării Baltice.

În iunie anul trecut, scafandrii Marinei, care operau sub acoperirea unui exercițiu NATO de la mijlocul verii, cunoscut sub numele de BALTOPS 22 , au plantat explozivii declanșați de la distanță care, trei luni mai târziu, au distrus trei dintre cele patru conducte Nord Stream, potrivit unei surse cu cunoaşterea directă a planificării operaţionale.

Două dintre conducte, care erau cunoscute în mod colectiv sub numele de Nord Stream 1, au furnizat Germaniei și multă parte din Europa de Vest cu gaz natural rusesc ieftin de mai bine de un deceniu. O a doua pereche de conducte, numită Nord Stream 2, fusese construită, dar nu erau încă operaționale. Acum, cu trupele rusești în masă la granița cu Ucraina și cu cel mai sângeros război din Europa din 1945 care se profilează, președintele Joseph Biden a văzut conductele ca pe un vehicul prin care Vladimir Putin să armeze gazul natural pentru ambițiile sale politice și teritoriale.

Solicitată de comentarii, Adrienne Watson, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a spus într-un e-mail: „Aceasta este o ficțiune falsă și completă”. Tammy Thorp, un purtător de cuvânt al Agenției Centrale de Informații, a scris în mod similar: „Această afirmație este complet și complet falsă”.

Decizia lui Biden de a sabota conductele a venit după mai bine de nouă luni de dezbateri extrem de secrete, dus și înapoi, în interiorul comunității de securitate națională a Washingtonului despre cum să atingem cel mai bine acest obiectiv. În cea mai mare parte a acelui timp, problema nu a fost dacă să îndeplinească misiunea, ci cum să o îndeplinească fără nici un indiciu clar despre cine era responsabil.

Exista un motiv birocratic vital pentru a ne baza pe absolvenții școlii de scufundări a centrului din Panama City. Scafandrii erau doar Marin.

Solicitată de comentarii, Adrienne Watson, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a spus într-un e-mail: „Aceasta este o ficțiune faei, și nu membri ai Comandamentului pentru Operații Speciale din America, ale cărui operațiuni ascunse trebuiau raportate Congresului și informate în prealabil conducerii Senatului și Casei – așa-numita Gang of Eight . Administrația Biden făcea tot posibilul pentru a evita scurgerile, deoarece planificarea a avut loc la sfârșitul anului 2021 și în primele luni ale lui 2022.

Președintele Biden și echipa sa de politică externă – consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, secretarul de stat Tony Blinken, și Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru politică – au fost vocali și consecvenți în ostilitatea lor față de cele două conducte, care au condus unul lângă celălalt timp de 750 de mile sub Marea Baltică din două porturi diferite din nord-estul Rusiei, lângă granița cu Estonia, trecând aproape de insula daneză Bornholm înainte de a se termina în nordul Germaniei.

Ruta directă, care a ocolit orice necesitate de a tranzita Ucraina, a fost un avantaj pentru economia germană, care se bucura de o abundență de gaz natural rusesc ieftin – suficient pentru a-și conduce fabricile și a-și încălzi casele, permițând în același timp distribuitorilor germani să vândă excesul de gaz, la un profit, în toată Europa de Vest. Acțiunea care ar putea fi urmărită până la administrație ar încălca promisiunile SUA de a minimiza conflictul direct cu Rusia. Secretul era esențial.

Încă din primele zile, Nord Stream 1 a fost văzut de Washington și de partenerii săi anti-ruși din NATO ca o amenințare la adresa dominației occidentale. Holdingul din spatele acesteia, Nord Stream AG, a fost înființată în Elveția în 2005 în parteneriat cu Gazprom, o companie rusă cotată la bursă, care produce profituri enorme pentru acționari, care este dominată de oligarhi despre care se știe că sunt în robia lui Putin. Gazprom controla 51% din companie, patru firme europene de energie – una în Franța, una în Țările de Jos și două în Germania – împărțind restul de 49% din acțiuni și având dreptul de a controla vânzările în aval ale gazelor naturale ieftine către localuri. distribuitori în Germania și Europa de Vest. Profiturile Gazprom au fost împărțite cu guvernul rus, iar veniturile statului din gaze și petrol au fost estimate în câțiva ani să se ridice la până la 45% din bugetul anual al Rusiei.

Temerile politice ale Americii erau reale: Putin ar avea acum o sursă majoră de venit suplimentară și atât de necesară, iar Germania și restul Europei de Vest ar deveni dependente de gazul natural ieftin furnizat de Rusia – în timp ce scădea dependența europeană de America. De fapt, exact asta s-a întâmplat. Mulți germani au văzut Nord Stream 1 ca parte a eliberării renumitei teorii Ostpolitik a fostului cancelar Willy Brandt, care ar permite Germaniei postbelice să se reactiveze pe ea însăși și alte națiuni europene distruse în al Doilea Război Mondial prin, printre alte inițiative, utilizarea gazului rusesc ieftin pentru a alimenta un economie de piață și comerț prosperă a Europei de Vest.

Nord Stream 1 a fost destul de periculos, în viziunea NATO și Washington, dar Nord Stream 2, a cărui construcție a fost finalizată în septembrie 2021, ar dubla, dacă ar fi aprobată de autoritățile de reglementare germane, cantitatea de gaz ieftin care ar fi disponibilă Germaniei și Europei de Vest. A doua conductă ar furniza, de asemenea, suficient gaz pentru mai mult de 50 la sută din consumul anual al Germaniei. Tensiunile escaladau constant între Rusia și NATO, susținute de politica externă agresivă a Administrației Biden.

Opoziția față de Nord Stream 2 a izbucnit în ajunul inaugurării Biden în ianuarie 2021, când republicanii din Senat, conduși de Ted Cruz din Texas, au ridicat în mod repetat amenințarea politică a gazelor naturale rusești ieftine în timpul audierii de confirmare a lui Blinken în funcția de secretar de stat. Până atunci, un Senat unificat a adoptat cu succes o lege care, după cum i-a spus Cruz lui Blinken, „a oprit [conducta] pe urmele sale”. Ar exista o presiune politică și economică enormă din partea guvernului german, condus atunci de Angela Merkel, pentru a obține a doua conductă online.

S-ar ridica Biden în fața germanilor? Blinken a spus da, dar a adăugat că nu a discutat despre specificul punctelor de vedere ale viitorului președinte. „Știu convingerea sa puternică că aceasta este o idee proastă, Nord Stream 2”, a spus el. „Știu că ne-ar pune să folosim fiecare instrument convingător pe care îl avem pentru a ne convinge prietenii și partenerii, inclusiv Germania, să nu meargă mai departe cu el.”

Câteva luni mai târziu, pe măsură ce construcția celei de-a doua conducte se apropia de finalizare, Biden a clipit. În luna mai, într-o răsturnare de situație uluitoare, administrația a renunțat la sancțiunile împotriva Nord Stream AG, un oficial al Departamentului de Stat admițând că încercarea de a opri conducta prin sancțiuni și diplomație „a fost întotdeauna o lovitură lungă”. În culise, oficialii administrației i-ar fi cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, confruntându-se atunci cu o amenințare de invazie rusă, să nu critice măsura.

Au existat consecințe imediate. Republicanii din Senat, în frunte cu Cruz, au anunțat o blocadă imediată a tuturor candidaților la politica externă ai lui Biden și au amânat adoptarea proiectului anual de lege privind apărarea timp de luni de zile, până în toamnă. Politico a descris ulterior schimbarea lui Biden pe cea de-a doua conductă rusească drept „singura decizie, probabil mai mult decât retragerea militară haotică din Afganistan, care a pus în pericol agenda lui Biden”.

Administrația s-a dezlănțuit, în ciuda faptului că a primit o respingere a crizei la jumătatea lunii noiembrie, când autoritățile de reglementare în domeniul energiei din Germania au suspendat aprobarea celui de-al doilea gazoduct Nord Stream. Prețurile gazelor naturale au crescut cu 8% în câteva zile, pe fondul temerilor tot mai mari din Germania și Europa că suspendarea conductelor și posibilitatea tot mai mare a unui război între Rusia și Ucraina ar duce la o iarnă rece foarte nedorită. Nu a fost clar pentru Washington exact unde se afla Olaf Scholz, noul cancelar al Germaniei. Cu câteva luni înainte, după căderea Afganistanului, Scholtz aprobase public apelul președintelui francez Emmanuel Macron pentru o politică externă europeană mai autonomă, într-un discurs ținut la Praga – sugerând în mod clar mai puțină încredere în Washington și de acțiunile sale mercuriale.

În tot acest timp, trupele ruse s-au ridicat constant și de rău augur la granițele Ucrainei, iar până la sfârșitul lunii decembrie peste 100.000 de soldați au fost în măsură să lovească din Belarus și Crimeea. Alarma a crescut la Washington, inclusiv o evaluare de la Blinken că aceste numere de trupe ar putea fi „dublate în ordine scurtă.”

Atenția administrației s-a concentrat din nou pe Nord Stream. Atâta timp cât Europa a rămas dependentă de conductele pentru gaze naturale ieftine, Washingtonul s-a temut că țări precum Germania vor fi reticente în a furniza Ucrainei banii și armele de care avea nevoie pentru a învinge Rusia.

În acest moment neliniștit, Biden l-a autorizat pe Jake Sullivan să reunească un grup inter-agenții pentru a veni cu un plan.

Toate opțiunile urmau să fie pe masă. Dar numai unul ar apărea.

PLANIFICARE

În decembrie 2021, cu două luni înainte ca primele tancuri rusești să se rostogolească în Ucraina, Jake Sullivan a convocat o reuniune a unui grup operativ nou format – bărbați și femei din șefii de stat major comuni, CIA și departamentele de stat și trezorerie – și a cerut recomandări despre cum să răspundă la invazia iminentă a lui Putin.

Ar fi prima dintr-o serie de întâlniri top-secret, într-o cameră securizată de la un ultimul etaj al clădirii vechi de birouri executive, adiacentă Casei Albe, care a fost și casa Consiliului consultativ pentru informații externe al președintelui (PFIAB). Nu a fost de obicei înainte și înapoi palavrageala care a condus în cele din urmă la o întrebare preliminară crucială: Ar fi recomandarea transmisă de către grup președintelui să fie reversibile, cum ar fi un alt strat de sancțiuni și restricții valutare- sau ireversibile, care este, acțiuni cinetice, care nu ar putea fi anulate?

Ceea ce a devenit clar pentru participanți, potrivit sursei cu cunoștințe directe despre proces, este că Sullivan intenționa ca grupul să vină cu un plan pentru distrugerea celor două conducte Nord Stream – și că el a îndeplinit dorințele președintelui.

În următoarele câteva întâlniri, participanții au dezbătut opțiunile pentru un atac. Marina a propus utilizarea unui submarin nou comandat pentru a ataca direct conducta. Forțele Aeriene au discutat despre căderea bombelor cu siguranțe întârziate care ar putea fi pornite de la distanță. CIA a susținut că orice s-ar face, ar trebui să fie ascuns. Toți cei implicați au înțeles miza. „Acest lucru nu este kiddie chestii”, a spus sursa. În cazul în care atacul au fost trasabile în Statele Unite, „Este un act de război.”

La acea vreme, CIA era condusă de William Burns, un fost ambasador în Rusia, care ocupase funcția de secretar de stat adjunct în Administrația Obama. Burns a autorizat rapid un grup de lucru al Agenției ai cărui membri ad-hoc includeau – din întâmplare – pe cineva care era familiarizat cu capacitățile scafandrilor de adâncime ai Marinei din Panama City. În următoarele câteva săptămâni, membrii grupului de lucru al CIA au început să elaboreze un plan pentru o operațiune sub acoperire care să folosească scafandri de adâncime pentru a declanșa o explozie de-a lungul conductei.

Ceva de genul asta a fost făcut înainte. În 1971, comunitatea americană de informații a aflat din surse încă nedivulgate că două unități importante ale Marinei Ruse comunicau printr-un cablu subacvatic îngropat în Marea Okhotsk, pe Coasta Orientului Îndepărtat al Rusiei. Cablul a legat un comandament regional al Marinei de cartierul general de pe continent de la Vladivostok.

O echipă aleasă manual de agenți ai Agenției Centrale de Informații și ai Agenției Naționale de Securitate a fost asamblată undeva în zona Washingtonului, sub acoperire adâncă, și a elaborat un plan, folosind scafandri ai Marinei, submarine modificate și un vehicul de salvare submarin de adâncime, care a reușit, după multe încercări și erori, să localizeze cablul rusesc. Scafandrii au plantat un dispozitiv sofisticat de ascultare pe cablu care a interceptat cu succes traficul rusesc și l-a înregistrat pe un sistem de înregistrare.

NSA a aflat că ofițerii superiori ai marinei ruse, convinși de securitatea legăturii lor de comunicare, au stat de vorbă cu colegii lor fără criptare. Dispozitivul de înregistrare și banda sa au trebuit înlocuite lunar, iar proiectul s-a derulat vesel timp de un deceniu, până când a fost compromis de un tehnician civil NSA, în vârstă de patruzeci și patru de ani, pe nume Ronald Pelton, care vorbea fluent limba rusă. Pelton a fost trădat de un dezertor rus în 1985 și condamnat la închisoare. El a fost plătit cu doar 5.000 de dolari de ruși pentru dezvăluirile sale despre operațiune, împreună cu 35.000 de dolari pentru alte date operaționale rusești pe care le-a furnizat și care nu au fost niciodată făcute publice.

Acest succes subacvatic, cu numele de cod Ivy Bells, a fost inovator și riscant și a produs informații neprețuite despre intențiile și planificarea Marinei Ruse.

Cu toate acestea, grupul inter-agenții a fost inițial sceptic cu privire la entuziasmul CIA pentru un atac sub acoperire la mare adâncime. Au fost prea multe întrebări fără răspuns. Apele Mării Baltice au fost puternic patrulate de marina rusă și nu existau platforme petroliere care să poată fi folosite ca acoperire pentru o operațiune de scufundări. Ar trebui scafandrii să meargă în Estonia, chiar peste graniță de docurile de încărcare a gazelor naturale ale Rusiei, pentru a se antrena pentru misiune? „Ar fi o dracu ‘capră”, a spus Agenția.

De-a lungul „tuturor acestor scheming”, a spus sursa, „unii tipi de lucru în CIA și Departamentul de Stat au fost spunând, „Nu face acest lucru. E o prostie și va fi un coșmar politic dacă va ieși»”.

Cu toate acestea, la începutul anului 2022, grupul de lucru al CIA a raportat grupului inter-agenții al lui Sullivan: „Avem o modalitate de a arunca în aer conductele”.

Ceea ce a urmat a fost uimitor. Pe 7 februarie, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de invazia aparent inevitabilă a Rusiei în Ucraina, Biden s-a întâlnit în biroul său de la Casa Albă cu cancelarul german Olaf Scholz, care, după câteva nenorociri, se afla acum ferm în echipa americană. La briefingul de presă care a urmat, Biden a spus sfidător: „Dacă Rusia invadează … nu va mai exista un Nord Stream 2. O să-l punem capăt”.”

Cu douăzeci de zile mai devreme, subsecretarul Nuland a transmis, în esență, același mesaj la un briefing al Departamentului de Stat, cu puține reportaje de presă. „Vreau să vă fiu foarte clar astăzi”, a spus ea ca răspuns la o întrebare. „Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul Nord Stream 2 nu va merge mai departe”.”

Mai mulți dintre cei implicați în planificarea misiunii conductei au fost consternați de ceea ce ei considerau a fi referiri indirecte la atac.

„A fost ca și cum am pune o bombă atomică la sol în Tokyo și le-am spune japonezilor că o vom detona”, a spus sursa. „Planul era ca opțiunile să fie executate după invazie și să nu fie făcute publice. Biden pur și simplu nu l-a primit sau l-a ignorat”.

Indiscreția lui Biden și Nuland, dacă asta ar fi fost, i-ar fi putut frustra pe unii dintre planificatori. Dar a creat și o oportunitate. Potrivit sursei, unii dintre înalții oficiali ai CIA au stabilit că aruncarea în aer a conductei „nu mai poate fi considerată o opțiune ascunsă, deoarece președintele tocmai a anunțat că știm cum să o facem”.

Planul de a arunca în aer Nord Stream 1 și 2 a fost brusc declasat de la o operațiune sub acoperire care necesită ca Congresul să fie informat la una care a fost considerată ca o operațiune de informații foarte clasificată cu sprijin militar american. Potrivit legii, sursa a explicat: „Nu mai exista o cerință legală de a raporta operațiunea Congresului. Tot ce trebuiau să facă acum este să o facă – dar tot trebuia să fie secretă. Rușii au supraveghere la superlativ a Mării Baltice”.

Membrii grupului de lucru al Agenției nu au avut contact direct cu Casa Albă și au fost nerăbdători să afle dacă președintele a vrut să spună ce a spus – adică dacă misiunea era acum un du-te. Sursa și-a amintit: „Bill Burns se întoarce și spune: «Fă-o»”.

„Marina norvegiană a fost rapid pentru a găsi locul potrivit, în apă puțin adâncă la câțiva kilometri în largul Danemarcei Bornholm Island … .”

OPERAȚIUNEA

Norvegia a fost locul perfect pentru a baza misiunea.

În ultimii ani de criză est-vest, armata americană și-a extins considerabil prezența în interiorul Norvegiei, a cărei frontieră vestică se întinde pe 1.400 de mile de-a lungul nordului Oceanului Atlantic și se unește deasupra Cercului Arctic cu Rusia. Pentagonul a creat locuri de muncă și contracte bine plătite, pe fondul unor controverse locale, investind sute de milioane de dolari pentru modernizarea și extinderea facilităților Marinei și Forțelor Aeriene Americane din Norvegia. Noile lucrări au inclus, cel mai important, un radar avansat cu diafragmă sintetică, departe spre nord, care a fost capabil să pătrundă adânc în Rusia și a intrat online, la fel cum comunitatea americană de informații a pierdut accesul la o serie de site-uri de ascultare cu rază lungă de acțiune din China.

O bază submarină americană recent renovată, care era în construcție de ani de zile, devenise operațională și mai multe submarine americane au putut acum să colaboreze îndeaproape cu colegii lor norvegieni pentru a monitoriza și spiona o redută nucleară rusă majoră la 250 de mile spre est, în Peninsula Kola. America a extins, de asemenea, o bază aeriană norvegiană în nord și a livrat forțelor aeriene norvegiene o flotă de avioane de patrulare P8 Poseidon construite de Boeing pentru a-și consolida spionajul cu rază lungă de acțiune asupra tuturor lucrurilor rusia.

În schimb, guvernul norvegian i-a înfuriat pe liberali și pe unii moderați în parlamentul său în noiembrie anul trecut, adoptând Acordul suplimentar de cooperare în domeniul apărării (SDCA). Conform noului acord, sistemul juridic american ar avea jurisdicție în anumite „zone convenite” din Nord asupra soldaților americani acuzați de crime în afara bazei, precum și asupra cetățenilor norvegieni acuzați sau suspectați de interferență cu activitatea de la bază.

Norvegia a fost unul dintre semnatarii inițiali ai Tratatului NATO în 1949, în primele zile ale Războiului Rece. Astăzi, comandantul suprem al NATO este Jens Stoltenberg, un anticomunist devotat, care a fost prim-ministru al Norvegiei timp de opt ani înainte de a trece la înalta sa funcție NATO, cu susținere americană, în 2014. El a fost un hardliner pe toate lucrurile Putin și Rusia, care au cooperat cu comunitatea de informații americane de la războiul din Vietnam. El a fost de încredere complet de atunci. „El este mănușa care se potrivește mâinii americane”, a spus sursa.

Înapoi la Washington, planificatorii știau că trebuie să meargă în Norvegia. „Îi urau pe ruși, iar marina norvegiană era plină de marinari și scafandri superbi care aveau generații de experiență în explorarea extrem de profitabilă a petrolului și gazelor de mare adâncime”, a declarat sursa. De asemenea, ei ar putea fi de încredere pentru a păstra misiunea secretă. (Norvegienii ar fi putut avea și alte interese. Distrugerea Nord Stream-în cazul în care americanii ar putea scoate-ar permite Norvegiei să vândă mult mai mult de gaze naturale proprii în Europa.)

Cândva în martie, câțiva membri ai echipei au zburat în Norvegia pentru a se întâlni cu Serviciul Secret norvegian și cu Marina. Una dintre întrebările cheie a fost unde anume în Marea Baltică a fost cel mai bun loc pentru a planta explozivi. Nord Stream 1 și 2, fiecare cu două seturi de conducte, au fost separate o mare parte din drum cu puțin mai mult de o milă în timp ce își făceau fuga spre portul Greifswald din nord-estul îndepărtat al Germaniei.

Marina norvegiană s-a grăbit să găsească locul potrivit, în apele puțin adânci ale Mării Baltice, la câțiva kilometri în largul insulei Bornholm din Danemarca. Conductele a fugit mai mult de o milă în afară de-a lungul unui seafloor care a fost de numai 260 de metri adâncime. Asta ar fi bine în raza de scafandri, care, care operează de la un norvegian Alta clasa vânător de mine, s-ar scufunda cu un amestec de oxigen, azot și heliu de streaming din rezervoarele lor, și în formă de plante C4 taxe pe cele patru conducte cu capace de protecție din beton. Ar fi o muncă obositoare, consumatoare de timp și periculoasă, dar apele de pe Bornholm au avut un alt avantaj: nu au existat curenți de maree majori, ceea ce ar fi făcut sarcina scufundării mult mai dificilă.

După un pic de cercetare, americanii au fost în toate.

În acest moment, grupul obscur de scufundări adânci al Marinei din Panama City a intrat din nou în joc. Școlile de mare adâncime din Panama City, ai căror stagiari au participat la Ivy Bells, sunt văzute ca o apă nedorită de către absolvenții de elită ai Academiei Navale din Annapolis, care caută de obicei gloria de a fi repartizați ca seal, pilot de vânătoare sau submarin. Dacă cineva trebuie să devină un „pantof negru” – adică un membru al comanda navei de suprafață mai puțin de dorit – există întotdeauna cel puțin datoria pe un distrugător, crucișător sau navă amfibie. Cel mai puțin seducător dintre toate este războiul meu. Scafandrii săi nu apar niciodată în filmele de la Hollywood sau pe coperta revistelor populare.

„Cei mai buni scafandri cu calificări pentru scufundări adânci sunt o comunitate strânsă și doar cei mai buni sunt recrutați pentru operațiune și li se spune să fie pregătiți să fie convocați la CIA din Washington”, a declarat sursa.

Norvegienii și americanii aveau o locație și agenții, dar a existat o altă preocupare: orice activitate subacvatică neobișnuită în apele din largul Bornholm ar putea atrage atenția flotelor suedeze sau daneze, care ar putea să o raporteze.

Danemarca a fost, de asemenea, unul dintre semnatarii originali ai NATO și a fost cunoscută în comunitatea de informații pentru legăturile sale speciale cu Regatul Unit. Suedia a solicitat aderarea la NATO și și-a demonstrat marea abilitate în gestionarea sistemelor sale subacvatice de sunet și senzori magnetici care au urmărit cu succes submarinele rusești care urmau să apară ocazional în apele îndepărtate ale arhipelagului suedez și să fie forțate să iasă la suprafață.

Norvegienii s-au alăturat americanilor, insistând că unii înalți oficiali din Danemarca și Suedia trebuie informați în termeni generali cu privire la o posibilă activitate de scufundări în zonă. În acest fel, cineva mai sus ar putea interveni și păstra un raport în afara lanțului de comandă, izolând astfel funcționarea conductei. „Ceea ce li s-a spus și ceea ce știau erau intenționat diferite”, mi-a spus sursa. (Ambasada Norvegiei, rugată să comenteze această poveste, nu a răspuns.)

Norvegienii au fost cheia rezolvării altor obstacole. Se știe că marina rusă deținea o tehnologie de supraveghere capabilă să repereze și să declanșeze mine subacvatice. Dispozitivele explozive americane trebuiau camuflate într-un mod care să le facă să pară sistemului rusesc ca parte a fundalului natural – ceva care necesita adaptarea la salinitatea specifică a apei. Norvegienii au avut o soluție.

Norvegienii au avut, de asemenea, o soluție la întrebarea crucială a momentului în care ar trebui să aibă loc operațiunea. În fiecare iunie, în ultimii 21 de ani, Flota a șasea americană, a cărei amarură se află în Gaeta, Italia, la sud de Roma, a sponsorizat un exercițiu nato major în Marea Baltică, la care au participat zeci de nave aliate din întreaga regiune. Exercițiul actual, care a avut loc în iunie, ar urma să fie cunoscut sub numele de Operațiunile Baltice 22 sau BALTOPS 22. Norvegienii au propus ca aceasta să fie acoperirea ideală pentru plantarea minelor.

Americanii au oferit un element vital: i-au convins pe planificatorii Flotei a VI-a să adauge un exercițiu de cercetare și dezvoltare în program. Exercițiul, așa cum a fost făcut public de către Marină, a implicat Flota a VI-a în colaborare cu „centrele de cercetare și război” ale Marinei. Evenimentul pe mare ar urma să aibă loc în largul coastei insulei Bornholm și să implice echipe NATO de scafandri care plantează mine, echipele concurente folosind cea mai recentă tehnologie subacvatică pentru a le găsi și distruge.

A fost atât un exercițiu util, cât și o acoperire ingenioasă. Băieții din Panama City și-ar face treaba, iar explozibilii C4 ar fi în funcțiune până la sfârșitul BALTOPS22, cu un cronometru de 48 de ore atașat. Toți americanii și norvegienii aveau să fie demult apusi de prima explozie.

Zilele au fost numărate în jos. „Ceasul ticăia și ne apropiam de misiune îndeplinită”, a spus sursa.

Și apoi: Washingtonul a avut două gânduri. Bombele vor fi încă plantate în timpul BALTOPS, dar Casa Albă s-a îngrijorat că o fereastră de două zile pentru detonarea lor ar fi prea aproape de sfârșitul exercițiului și ar fi evident că America a fost implicată.

În schimb, Casa Albă a avut o nouă solicitare: „Pot băieții de pe teren să vină cu o modalitate de a arunca conductele mai târziu la comandă?”

Unii membri ai echipei de planificare au fost furioși și frustrați de aparenta indecizie a președintelui. Scafandrii din Panama City au practicat în mod repetat plantarea C4 pe conducte, așa cum ar fi în timpul BALTOPS, dar acum echipa din Norvegia a trebuit să vină cu o modalitate de a-i oferi lui Biden ceea ce își dorea – capacitatea de a emite un ordin de execuție reușit într-un moment ales de el.

A fi însărcinat cu o schimbare arbitrară, de ultim moment, a fost ceva ce CIA era obișnuit să gestioneze. Dar a reînnoit, de asemenea, preocupările pe care unii le-au împărtășit cu privire la necesitatea și legalitatea întregii operațiuni.

Ordinele secrete ale președintelui au evocat, de asemenea, dilema CIA în zilele războiului din Vietnam, când președintele Johnson, confruntat cu un sentiment tot mai mare de război anti-Vietnam, a ordonat Agenției să-și încalce carta – care în mod specific i-a interzis să opereze în interiorul Americii – spionând liderii antibelici pentru a stabili dacă aceștia erau controlați de Rusia comunistă.

Agenția a acceptat în cele din urmă, iar de-a lungul anilor 1970 a devenit clar cât de departe a fost dispusă să meargă. Au existat dezvăluiri ulterioare în ziare în urma scandalurilor Watergate cu privire la spionarea de către Agenție a cetățenilor americani, implicarea sa în asasinarea liderilor străini și subminarea guvernului socialist al lui Salvador Allende.

Aceste dezvăluiri au dus la o serie dramatică de audieri la mijlocul anilor 1970 în Senat, condus de Frank Church of Idaho, care a arătat clar că Richard Helms, directorul Agenției de la acea vreme, a acceptat că are obligația de a face ceea ce președintele dorea, chiar dacă aceasta însemna încălcarea legii.

Într-o mărturie nepublicată, cu ușile închise, Helms a explicat ruefully că „aveți aproape o concepție imaculată atunci când faci ceva”, sub ordinele secrete de la un președinte. „Fie că este corect să-l aveți, sau greșit că veți avea, [CIA] funcționează în conformitate cu reguli diferite și reguli de bază decât orice altă parte a guvernului.” În esență, le spunea senatorilor că el, în calitate de șef al CIA, a înțeles că a lucrat pentru Coroană, și nu pentru Constituție.

Americanii de la locul de muncă din Norvegia au operat sub aceeași dinamică și au început să lucreze la noua problemă – cum să detoneze de la distanță explozibilii C4 la ordinul lui Biden. A fost o misiune mult mai solicitantă decât au înțeles cei de la Washington. Echipa din Norvegia nu avea cum să știe când președintele ar putea apăsa butonul. Ar fi în câteva săptămâni, în multe luni sau în jumătate de an sau mai mult?

C4 atașat conductelor ar fi declanșat de o geamandură de sonar căzută de un avion în scurt timp, dar procedura a implicat cea mai avansată tehnologie de procesare a semnalului. Odată instalate, dispozitivele de sincronizare întârziate atașate la oricare dintre cele patru conducte ar putea fi declanșate accidental de amestecul complex de zgomote de fond oceanice în întreaga Mare Baltică puternic traficată – de la nave apropiate și îndepărtate, foraje subacvatice, evenimente seismice, valuri și chiar creaturi marine. Pentru a evita acest lucru, geamandura sonarului, odată instalată, ar emite o secvență de sunete tonale unice de joasă frecvență – la fel ca cele emise de un flaut sau de un pian – care ar fi recunoscute de dispozitivul de sincronizare și, după ore prestabilite de întârziere, ar declanșa explozivii. („Vreți un semnal suficient de robust, astfel încât niciun alt semnal să nu poată trimite accidental un puls care a detonat explozibilii”, mi-a spus dr. Theodore Postol, profesor emerit de știință, tehnologie și politică de securitate națională la MIT. Postol, care a fost consilierul științific al șefului operațiunilor navale al Pentagonului, a declarat că problema cu care se confruntă grupul din Norvegia din cauza întârzierii lui Biden a fost una întâmplătoare: „Cu cât explozibilii sunt mai lungi în apă, cu atât riscul ar exista un semnal aleatoriu care să lanseze bombele”.

Pe 26 septembrie 2022, un avion de supraveghere P8 al Marinei Norvegiene a efectuat un zbor aparent de rutină și a aruncat o geamandură sonar. Semnalul s-a răspândit sub apă, inițial la Nord Stream 2 și apoi la Nord Stream 1. Câteva ore mai târziu, explozivii C4 de mare putere au fost declanșați și trei dintre cele patru conducte au fost scoase din funcțiune. În câteva minute, bazine de gaz metan care au rămas în conductele obturate au putut fi văzute răspândindu-se pe suprafața apei și lumea a aflat că a avut loc ceva ireversibil.

FALLOUT

Imediat după bombardamentul cu gazoduct, presa americană a tratat-o ca pe un mister nerezolvat. Rusia a fost citată în mod repetat ca un posibil vinovat, stimulat de scurgeri de informații calculate de la Casa Albă, dar fără a stabili vreodată un motiv clar pentru un astfel de act de auto-sabotaj, dincolo de simpla răzbunare. Câteva luni mai târziu, când a reieșit că autoritățile ruse au primit în liniște estimări privind costul reparării conductelor, New York Times a descris știrea ca fiind „complicând teoriile despre cine se afla în spatele” atacului. Niciun ziar american important nu a săpat în amenințările anterioare la adresa conductelor făcute de Biden și subsecretarul de stat nuland.

Deși nu a fost niciodată clar de ce Rusia va încerca să-și distrugă propria conductă profitabilă, o rațiune mai grăitoare pentru acțiunea președintelui a venit din partea secretarului de stat Blinken.

Întrebat într-o conferință de presă din septembrie anul trecut despre consecințele înrăutățirii crizei energetice din Europa de Vest, Blinken a descris momentul ca fiind unul potențial bun:

„Este o oportunitate extraordinară de a elimina o dată pentru totdeauna dependența de energia rusă și, astfel, de a lua de la Vladimir Putin înarmarea energiei ca mijloc de avansare a planurilor sale imperiale. Acest lucru este foarte semnificativ și acest lucru oferă o oportunitate strategică extraordinară pentru anii următori, dar între timp suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că consecințele tuturor acestor lucruri nu sunt suportate de cetățenii din țările noastre sau, de altfel, din întreaga lume.”

Mai recent, Victoria Nuland și-a exprimat satisfacția față de dispariția celor mai noi conducte. Depunând mărturie la o audiere a Comisiei pentru relații externe a Senatului de la sfârșitul lunii ianuarie, ea i-a spus senatorului Ted Cruz: „Ca și dumneavoastră, eu sunt, și cred că Administrația este, foarte mulțumită să știe că Nord Stream 2 este acum, după cum doriți să spuneți, o bucată de metal pe fundul mării”.

Sursa a avut o viziune mult mai stradală asupra deciziei lui Biden de a sabota peste 1500 de mile de gazoduct Gazprom pe măsură ce se apropia iarna. „Ei bine”, a spus el, vorbind despre președinte, „Trebuie să recunosc tipul are o pereche de mingi. Mi-a spus că o va face și a făcut-o”.

Întrebat de ce crede că rușii nu au răspuns, el a spus cinic: „Poate că vor capacitatea de a face aceleași lucruri pe care le-au făcut SUA.

„A fost o poveste frumoasă”, a continuat el. „În spatele ei a fost o operațiune ascunsă care a plasat experți în domeniu și echipamente care funcționau pe un semnal ascuns.

„Singurul defect a fost decizia de a o face.”

https://seymourhersh.substack.com/p/how-america-took-out-the-nord-stream

Distribuie: