În seymourhersh.substack.com, marele ziarist publică un nou articol despre Joe Biden și dezastruoasa confruntare cu Trump.

x

Senatorul Joseph Biden anunță pe 23 septembrie 1987 că se retrage din cursa pentru nominalizarea prezidențială a Partidului Democrat din 1988, în timp ce soția sa Jill îl prinde de braț. / Fotografie de Jerome Delay/AFP prin Getty Images.

Deci, ce se va întâmpla acum, când Casa Albă a intrat în modul de negare a performanței slabe a președintelui în dezbaterea de săptămâna trecută cu Trump? Dezbaterea nu a produs niciun discurs rațional asupra problemelor majore ale timpului nostru și este puțin probabil să auzim ceva substanțial în restul campaniei dacă Biden alege să rămână în cursă.

Cu privire la această întrebare, am apelat zilele trecute la „ What It Takes: The Way to the White House” (1992), de Richard Ben Cramer, poate cea mai bună carte despre o campanie prezidențială din vremea noastră. Cramer a petrecut șase ani cercetând și scriind cartea. El a raportat despre șase concurenți democrați și republicani, inclusiv Biden, care s-au retras după acuzații de plagiat și minciună. (Cramer, care a murit de cancer pulmonar în 2013, era un prieten de-al meu.)

Cramer a primit acces larg la Biden și familia sa, inclusiv la soția sa Jill. Biden a fost ales în Senatul din Delaware în 1972, cu câteva mii de voturi, la vârsta de douăzeci și nouă de ani, după o cursă din urmă împotriva actualului J. Caleb Boggs, un republican moderat de două mandate care a servit în armata SUA. Armată în Normandia, Germania și Europa Centrală. Cramer povestește un moment de cotitură într-o dezbatere finală cu Boggs – una acum plină de ironie, având în vedere ce s-a întâmplat noaptea trecută: „Un nebun”, scrie Cramer, „a pus o întrebare șmecheră despre un tratat. . . . Joe sa întâmplat să știe ce era. „Dar Boggs era confuz. S-a împiedicat. Sărmanul bătrân arăta groaznic! Așa că a venit la Biden – și el știa – că ar fi putut să- l trântească pe tip. . . dar nu. Asta a fost cheia. Joe știa exact cum trebuie să fie. Dacă iubitul bătrân de șaizeci și trei de ani nu știa ce . . . tratatul a fost . . . Ei bine, un tânăr de douăzeci și nouă de ani avea de spus un singur lucru:

„Ah, nici pe acela nu-l cunosc. . .”

„Acela a fost momentul”, scrie Cramer, „Joe știa că a câștigat. A fost destinul.”

Lucrurile au devenit mult mai serioase în timpul cursei pentru nominalizarea prezidențială a Partidului Democrat din 1988. În toamna lui 1987, după luni de campanie, Biden s-a confruntat cu o serie de minciuni pe care le-a făcut în campaniile anterioare cu privire la dosarul său academic și la la facultatea de drept la Universitatea Syracuse. Au venit apoi acuzații la fel de grave – și dovedite – de plagiat, pe măsură ce discursurile sale de campanie au fost supuse atentiei presei naționale. Au fost lucruri, scrie Cramer, pe care Biden le-a spus în timpul unui interviu de televiziune „despre IQ-ul său și despre bursele sale, despre cum a absolvit cu trei grade, în fruntea clasei sale”.

„Trebuie să fi fost o sută de apeluri de presă”, scrie Cramer. Reporterii „nu au vrut explicații. . . . Ceea ce doreau a fost un comentariu – să arate că au sunat; un no-comment a fost la fel de bun. El ar explica un lucru, ei ar aduce în discuție altul.” Biden era până atunci căsătorit cu Jill și, a scris Cramer, și nu a suportat asta. Ea a spus: „Nu ai cum să răspunzi.”…