România, de fapt, este împărţită în trei ţări. Şi asta de zece ani. România are, aşadar, două lumi antagonice şi una indiferentă. Există o Românie a puterii, una a opoziţiei şi una indiferentă. Ultima fiind cea mai mare.

Matematic, lucrurile stau cam aşa. Avem 50% dintre români ce formează o masă electorală care stă acasă de zece ani şi 50% care vin la urne şi se împart în două categorii, unii pro-putere şi alţii pro-opoziţie. Adică unii cred (azi) în Băsescu şi alţii în USL. Prezenţa la refendum sau la alegerile din 2012, 2009, 2008, 2004 nu depăşeşte procentul de 50%. România celor două lumi anatagonice scade, din păcate, pe zi ce trece. Nici unul din exponeneţii celor două tabere nu mai au destulă credibilitate. Nici Băsescu, nici Blaga sau Udrea pe deoparte, nici Ponta, nici Crin de cealaltă parte. În masa susținătorilor celor două Românii au rămas doar fanaticii ambelor tabere, militanţii, membrii de partid şi câţiva nostalgici. 

România cea mai mare este însă cea absentă din viaţa politică. Este cea mai vastă, eterogenă. Este cea care nu e nici băsistă, nici uselistă, este cea care a reunţat în ultimii zece ani să mai voteze. De ce? pentru că toate cele trei partide PDL, PNL, PSD au fost la putere, fie singure, fie în toate combinaţiile posibile. Şi cu toatea astea, România se află pe ultimul loc în Europa la nivel de salarizare, infrastructură, autostrăzi, educaţie, industrie, etc. Toţi actorii au fost pe scenă şi nici unul nu a reuşit să mute România de pe ultimul loc. 

De aceea, românii din primele două Românii se mută spre a treia. Spre România tăcută. Aici sunt mai multe categorii sociale. Sunt românii simplii, amărăştenii care au o lehamite pentru toată clasa politcă („USL = PDL aceeaşi mizerie”) care au votat cu PRM sau PPDD și nostalgicii care l-ar învia şi azi pe Ceauşescu. În această Românie intră şi categoria oamenilor de afaceri care nu au contracte cu statul, cei care lucrează în IT, în multinaţionale, cei care au venituri de peste 2000 de lei, dar nu lucrând la stat sau în vreun domeniu dependent de politic. Aceştia nu mai sunt interesaţi de Ponta sau Băsescu, îi recunosc a fi la fel, cu mici diferenţe doar. În această Românie intră şi o masă de intelectuali de dreapta care nu se regăsesc în nici un partid. Pe cei din urmă încearcă să-i capitalizeze Mişcarea Populară. Dar cum să capitalizezi o asemenea categorie cu aceiaşi oameni politici? Tot în a treia Românie intră şi românii din exterior, pentru care nu mai contează PDL, Băsescu sau USL. Au plecat din ţară pe mandatul unora dintre aceştia şi nu s-au reîntors pe mandatul celorlalţi. 

A treia Românie va creşte an de an, câtă vreme actorii de azi vor române încă pe scena politică. Această Românie nu e dată pe spate nici de clopul lui Băsescu şi nici de minciunile lui Ponta din statistici. Fie privesc cu scârbă, cu indignare, cu indiferenţă, ignorând glumiţele, mitocăniile sau acuzele dintre tabere. În jurnalele de ştiri, când apare Ponta, Crin sau Băsescu, românii din a treia ţară, fie închid televizorul, fie se uită la vreun meci, fie citesc o carte, fie dau pe telenovelă, fie ies la plimbare cu iubita în parc, fie fac planuri pentru o excursie la Viena. 

Minunea ar fi, ca o forţă divină să anuleze actuala clasă politică şi să construiască două partide, două sisteme cu oameni complet noi, de dreapta sau stânga, dar care să placă, să se facă înţeleşi de toate categoriile sociale. Nu se va întâmpla asta. La următorul scrutin, procentul care va fi la vot va fi de maxim 35%. Acest procent e dramatic şi e un semnal pentru actualii politicieni, anume, că ar fi cazul să se retragă definitiv.