Conferinţa de presă a lui Liviu Dragnea de la Piteşti s-a ţinut într-o sală foarte mică, una care în momentul când am ajuns şi eu acolo era plină de jurnalişti şi cameramani.

Mă pregăteam să plec, fără prea mare părere de rău.

Nu sunt fanul conferinţelor de presă pe care, de obicei, le monopolizează câteva ziariste mai gureşe. Prefer să citesc ceea ce se consemnează apoi în presă şi recunosc că în acest sens sunt un leneş şi un profitor.

Totuşi, la Liviu Dragnea am vrut să merg, deoarece eram interesat, ca psiholog ce sunt la meseria de bază, să studiez omul, nu discursul.

Mă pregăteam aşadar să plec, atunci când cineva mi-a oferit un scaun la mica masă a presei. Am vrut să refuz, am zis că nu e cazul, dar dacă insistam aş fi fost ridicol. Am luat deci loc şi s-a nimerit ca locul să fie chiar lângă ceea ce este numit prezidiu.

Aveam să îl simt pe Liviu Dragnea de la un metru, ceea ce îmi convenea. Nu mai fusesem niciodată atât de aproape de acest om.

Curios să văd cum se manifestă lumea pe Facebook la o asemenea chestiune, imediat ce Dragnea a început să vorbească, am făcut un fel de selfie şi l-am postat pe Facebook, adnotând cu propoziţia provocatoare Eu îl simpatizez.

A urmat furtuna.

Nu m-au interesat cei care au dat like, i-am citit însă foarte atent pe cei care au înjurat, unii doar pe mine, alţii doar pe Dragnea, cei mai mulţi, pe amândoi.

Pentru cei care m-au înjurat mai ales pe mine, ideea forţă era că mă plăteşte PSD să postez asemenea poze. Ce bine ar fi să am un asemenea job !

Fiindcă nu îmi place să lungesc articolele, vrea să explic, pe scurt, de ce scriu favorabil despre Liviu Dragnea şi de ce am postat cu plăcere acest selfie.

Vreme de 28 de ani, am scris contra celor aflaţi în culmea gloriei şi în favoarea celor înjuraţi. I-am criticat aşadar pe Iliescu la începutul anilor 90, pe Emil Constantinescu în 96, pe Năstase în 2000, pe Băsescu în 2004, pe Ponta şi Crin Antonescu în 2012, pe Cioloş şi pe Iohannis până în prezent. I-am lăudat însă pe Băsescu, la a doua suspendare, pe Emil Constantinescu după pe s-a retras, pe MRU în vremea scurtei sale guvernări, pe Ponta după ce a pierdut prezidenţialele, pe Dragnea acum şi probabil încă o vreme de acum încolo.

Unele atitudini le regret.

Ponta, de pildă, nu merita să îl apăr niciodată. Băsescu, nici atât. La cald însă şi fără a avea toate datele problemei, am scris însă în favoarea lui Ponta şi Băsescu. Asta-i presa !

Admit că nici de data asta, adică privitor la Dragnea, nu am toate datele problemei.
Am însă câteva date clare.

– Liviu Dragnea a fost condamnat politic în singura sa condamnare, deci dacă cineva îl tratează de penal, acela este un orb.
– Liviu Dragnea a fost la originea elaborării singurului program de guvernare autentic din ultimii 25 de ani, unul cu date şi termene clare.
– Liviu Dragnea este în fruntea PSD într-o vreme în care se elaborează legile justiţiei, se scot la lumină protocoalele, se formulează legile pensiilor şi salariilor, se proiectează Fondul Suveran. Îmi dau seama cât de greu este pentru Dragnea ca, păstrând aparenţele, să se ferească de loviturile Puterilor Garante care nu prea îşi doresc toate aceste lucruri.

Mai ştiu că Dragnea este cel mai înjurat om din epoca modernă.

Înjurat dar şi iubit.

Cei care îl apreciază sunt mai puţin vocali, rămân anonimi, cel puţin din două motive. Unul, fiindcă se tem de înjurături, al doilea, pentru că muncesc şi nu au timp de Facebook.

Cei care îl înjură sunt încurajaţi de profesionişti ai denigrării, de manipulatori cu normă întreagă. Pentru prima oară în România există un grup organizat pe Facebook care a dat publicităţii o listă neagră a ziarelor care trebuie boicotate şi a persoanelor politice care trebuie înjurate.

Bănuiesc că acest grup este susţinut de Statul Paralel.

Îl simpatizez pe Liviu Dragnea din motivele arătate, plus extraordinara sa capacitate de autocontrol şi negociere,  dar şi prin comparaţie cu Iohannis, Cioloş, Orban, Barna.

Pe alt plan, al curajului, îl simpatizez pe Liviu Pleşoianu.

Îmi asum această simpatie şi consider că sunt, prin exprimarea ei publică, util Românei de azi.

Câtuşi de cât.

Gheorghe Smeoreanu