De curând, premierul Ilie Bolojan i-a spus unui reporter că citește cartea lui Robert D. Kaplan – Gândirea tragică (Frică, destin și povara puterii).

Coincidență! Citeam amândoi aceeași carte, ceea ce îmi aduce aminte de versurile lui Eminescu:

”De-aceleași lucruri plângem noi și râdem…
Non idem est si duo dicunt idem”.

”Gândirea tragică” este genul rar de carte pe care după ce o termini de citit simți nevoia să o iei de la început. Robert D. Kaplan i-a recitit pe Eschil, Sofocle și Euripide + Shakespeare și a scris un eseu a cărui idee principală este: ”Trebuie să gândești tragic pentru a evita tragedia”. Paradigma este valabilă la orice nivel,  chiar și în viața oamenilor simpli, dar, spune autorul, pentru lideri, este obligatorie. După cum intuiți, Kaplan se erijează în Machavelli al zilelor noastre și scrie un fel de Principele pentru secolul XXI. În consens cu această idee, autorul punctează, în mai multe rânduri, unele formulări despre relația liderului politic cu masele, în stilul lui Ortega y Gasset.

Mă tem că lui  Ilie Bolojan îi place această carte mai ales pentru anumite formulări despre masele de cetățeni. De-a lungul eseului, întâlnim formulări care i-au mers la inimă, desigur, lui Ilie Bolojan.

• ”Cruntă molimă e gloata” (Agamemnon, în Ifigenia în Aulis de Euripide).
• Tragedia constă, conform lui Hegel, în ”triumful unui bine asupra altui bine – și al unei persoane morale asupra altei persoane morale”.
• ”Realiștii, care pun accentul pe interesele amorale ale statului, reacționează la elogiile publice aduse umanitariștilor cu iritare și nedumerire”.
• ”Se poate discuta, desigur, despre deciziile individuale luate în toiul crizelor, în care interesele naționale ar putea foarte bine să corespundă cu cele umanitare, dacă factorii de decizie politică ar fi suficient de înțelepți pentru a-și da seama de acest lucru. (…) Interesele naționale și cele umanitare se ciocnesc adesea, și nici chiar cei mai înțelepți umanitariști nu pot avea întotdeauna dreptate: în asta constă tragedia”.
• ”Civilizația reprezintă încununarea luptei noastre pentru împlinirea umanității (…) iar aceasta este posibil numai cultivând deliberat nesiguranța, a cărei temelie este respectul pentru haos: ceva imposibil de realizat dacă nu gândim tragic”.
• ”Cultivarea nesiguranței presupune modestie. Dacă o persoană – de pildă, un decident politic – nu este modestă, zeii îi vor impune, mai devreme sau mai târziu, modestia”.
• ”Aceasta este dilema noastră: să acceptăm sau nu responsabilitatea morală deși poate fi doar parțial (sau deloc) vina noastră”.
• ”Mulțimea, în toată furia și spaima ei (…)”.
• ”Viața liniștită pe care o duce clasa de mijloc induce iluzia că lumea este previzibilă și favorabilă (…)”.
• ”De fapt, ordinea vine înaintea libertății, deoarece fără ordine nu poate exista libertate sau liber – arbitru pentru nimeni. Generația baby boomers și cele ulterioare din Statele Unite au dificultăți în a înțelege această idee, pentru că sunt primele din istoria omenirii care au crescut atât cu singuranță fizică, cât și cu siguranța financiară (…). Cu alte cuvinte, generațiile noastre actuale nu au fost condiționate să gândească tragic”.
• ”Trăim într-o epocă în care ceremonia a fost înjosită și nu doar de strălucirea și decadența de tip Kardashian a președinției Trump. Este o epocă în care ierarhiile se prăbușesc și instituțiile slăbesc: în guvern, la locul de muncă, în religie și în relațiile sociale și sexuale. Bineînțeles, ierarhiile pot fi nedrepte și opresive. Dar desființarea lor aduce cu sine responsabilitatea de a ridica ierarhii noi și mai echitabile, întrucât chestiunea ordinii rămâne primordială. În multe tragedii grecești, intriga constă în distrugerea ordinii prin anumite acțiuni, ceea ce duce la nebunie și dezordine, până când aceasta este restabilită. Dacă așa a fost tiparul de-a lungul istoriei umane, de ce nu ar putea continua la fel?”.
• ”Masele, în special mass – media, nemulțumite de astfel de realități dificile, cer o rezolvare morală lipsită de ambiguități, dar care de multe ori nu există”.
• ”Ordinea și necesitatea trebuie respectate chiar și atunci când sunt nedrepte”.
• ”Pasiunea este ușoară atunci când cei care sunt mistuiți de ea – de exmplu, jurnaliștii – nu poartă povara responsabilității birocratice”.
• ”Paradoxul puterii este să fii la conducere, dar să nu fii pe deplin în control”.
• ”Puterea inerentă statului creează o ciocnire a contrariilor: între loialitatea față de stat și loialitatea personală față de familie”.
• ”Prudența, prevederea grijulie este, de asemenea, o cerință pentru acțiunea morală”.
• ”(…) povara guvernării și a suferinței provocate de alegerea unui bine în detrimentul altui bine”.

Cred că Ilie Bolojan ne-a spus adevărul când a afirmat că citește ”Gândirea tragică” de Robert D. Kaplan, deși unii amici de-ai mei mi-au spus că precis l-a îndemnat vreun consilier să spună asta. În paranteză fie spus, cunosc un consilier de stat pe nume Victor Giosan care în mod cert a citit această carte.

Oricum Ilie Bolojan ne-a oferit un reper pentru a înțelege modul său de gândire pe care îl putem aprecia pozitiv sau negativ. Acesta este motivul pentru care am conspectat cât mi-a permis rubrica din cartea lui Robert D.Kaplan, anume să îl cunoaștem pe Ilie Bolojan prin prisma cărții pe care susține că o citește.

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)