Să dea Dumnezeu să nu mai fie descoperite zăcăminte de petrol sau gaze pe teritoriul României

 

 

Informaţia zilei este că a fost descoperit în Buzău un zăcământ de gaze natural de 40 miliarde metri cubi, cea mai mare rezervă onshore găsită în acest secol. Descoperirea a fost anunțată de Dorinel Ursărescu, consilierul șefului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Zăcământul de pe uscat este comparabil ca dimensiune cu cel din Marea Neagră, aşadar avem o cantitate uriaşă de gaze naturale.

Aceste descoperiri vin într-un moment când viaţa politică şi social din România a ajuns la un apogeu al tensiunilor şi ne putem întreba dacă există vreo legătură între cele două chestiuni.

Am văzut ce păţesc ţările cu mari rezerve de hidrocarburi, de la Irak la Siria şi de la Libia la Venezuela, aşa încât aş spune precum tot românul că mai bine lipsă.

Nu avem, la această oră, capacitatea de a folosi în favoarea noastră bogăţiile subsolului, aşa încât ar fi bines ă fie descoperite când vom avea această capacitate, dacă o vom avea vreodată.

S-ar putea totuşi să fie prea târziu, descoperirile au fost făcute, rechinii au simţit miros de sânge.

 

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pitești. S-a deschis Centrul Multifuncțional Comunitar, un proiect dedicat sprijinirii și integrării sociale a persoanelor…
Pitești. S-a deschis Centrul Multifuncțional Comunitar, un proiect dedicat sprijinirii și integrării sociale a persoanelor…

Astăzi, 12 iunie 2025, Direcția de Asistență Socială  a Municipiului Pitești, împreună cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pitești,…

VIDEO. Primarul Cristian Gentea: Am semnat autorizaţia de construire a noului stadion!!
VIDEO. Primarul Cristian Gentea: Am semnat autorizaţia de construire a noului stadion!!

În urmă cu puțin timp, Cristian Gentea, primarul Piteștiului, a făcut un anunț mult așteptat de piteșteni și nu numai:…

3 stații de încărcare rapidă pentru autobuze, din Pitești, au fost recepționate
3 stații de încărcare rapidă pentru autobuze, din Pitești, au fost recepționate

Astăzi, 12 iunie 2025, Municipiul Pitești a recepționat 3 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice, amplasate pe strada Independenței,…

Se construiește prima parcare supraterană semiautomatizată, din Pitești! Azi a fost predat amplasamentul
Se construiește prima parcare supraterană semiautomatizată, din Pitești! Azi a fost predat amplasamentul

       Astăzi, 12 iunie 2025, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de realizare a primei parcări semiautomatizate…

ISU Argeș a organizat concursurile profesionale ale SPSU, etapa județeană
ISU Argeș a organizat concursurile profesionale ale SPSU, etapa județeană

În data de 11 iunie, pe Stadionul Municipal Câmpulung s-au desfășurat concursurile Serviciilor Private pentru Situații de Urgenţă, faza județeană,…