Privită de sus, România ar părea un stat capitalist. Asta, judecând şi după faptul că uzinele de factură socialistă sau alte companii de stat sunt din ce în ce mai puţine, sau mor pe capete în mediul concurenţial. 

Dar nu e aşa. Capitalismul se resimte doar în mediul oraşelor mari, cu precădere universitare, burgurile ardeleneşti şi cam atât. În oraşele mijlocii sau mici, în care, chiar dacă nu mai există industrie de stat, a rămas cu preponderenţă omul socialist, homo sovieticus al lui Zinoviev. Şi aici începe cel mai alambicat cerc vicios pe care nimeni nu s-a gândit cum să-l dividă. 

Plecăm de la cifrele emise de o analiză sociologică, una care afișează un procent de 58%, reprezentând românii care văd în antreprenori o formă – „ocultă, de (n.n) parveniţi, duşmani ai poporului”, adică reflectă o semnificativă reminiscenţă a mentalităţii socialiste. Şi atunci, dacă aproape 60% din populaţia activă condamnă capitaliştii şi mediul patronal este clar că aversiunea asta îi îndeamnă la o rezistenţă prin înfometare sau printr-o gherilă naţionalist-populistă. Cei subsumați acestui procent, niciodată, nu vor căuta un loc de muncă la un patron. Dar, unde este, atunci, cauza din care, aşa cum spuneam, companiile statului mor de la zi la zi sau dispar prin privatizare? Cum unde? Tot la stat. Aici apare o îngehsuială mare la poarta ultimelor relicve industriale, sau altfel spus, în mediul bugetar. De aici începe sinuosul mers al şpăgii. Şpaga devine, cum s-ar spune, singura metodă de a-ţi asigura siguranţa pentru viitor. Se dă şpagă şi pentru a ajunge femeie de serviciu la spital sau la o şcoală generală. Pentru că „odată obţinut oul lui Columb, odată intrat în sistem, nimeni nu te mai poate da afară. La stat, incompetenţa este ultimul criteriu de evaluare, contează obedienţă” pentru accesul în mediul public – administraţii, instituţii publice, deconcentrate. Aici este noua îmbulzeală, dar aici apar două coordonate prin care îţi poţi atinge ţelul – intrarea în politică şi apoi şpaga. Pentru prima coordonată, trebuie să ai fler şi să ştii care este partidul câştigător, iar pentru a doua, şpaga este calea redutabilă. 

Să ne imaginăm că procentul de 58% dintre români reprezintă doar o populaţie neşcolită, formată din zona proletară? În nici un caz. Aici există şi o mare parte dintre licenţiaţii care nu se pricep la nimic, unii dintre cei care ar cădea cu brio la testul sau la prima întrebare a unui antreprenor: „de ce te-aş angaja pe dumneata pentru acest post?” 

În timp ce la stat, a fi economist de primării sau jurist la o instituţie publică este certificatul tău de obedienţa şi carnetul de partid. Există şi excepţii, dar prea puţine.

Şi atunci, pe cale de consecință, nici şcoala nu mai este luată în serios, producându-se o slăbire a calităţii educaţiei, pentru că, nu mai există o cerere de valori reale. Toţi acuzăm profesorii, dar trebuie văzut că nici elevii nu mai au interes, pentru că vin din spate, din familie, cu o mentalitate anti-capitalistă şi vor siguranţa şi minumul efort competiţional. 

Şi atunci, de ce o companie străină nu investeşte în Ţăndărei, Mizil, Ianca sau Roşiori? În nici un caz motivaţia nu ţine de numărul redus al populaţiei, sunt zeci de orăşele din Ardeal unde sunt prezente firme nemteşti, olandeze, franceze etc. Motivaţia ţine pur și simplu de faptul că la un anunţ de recrutare, forţă de muncă nu ar veni nici  „de-a dracu!”. Iar cei care ar veni, ar fi complet pe dinafară. Iar prima întrebare ar fi: „Cât salariu îmi dai? Numai atât? du-te dracu de capitalist împuţit” şi ar trânti uşa după el, deşi gradul de sărăcie şi de şomaj este, evident, unul destul de mare aici. 

Soluţia care ar fi? Educaţia antreprenorială. În cazul Vâlcii, de exemplu, în loc să se dea declaraţii inutile pe tema salvării OLTCHIM, cam toate instituţiile statului ar trebui să intre în alertă, de la AJOFM, primărie etc şi să pregătească „spitalele de campanie” – programe sociale de absorbţie a forţei de muncă, burse în acest domeniu, facilităţi pentru companii care angajează foşti oltchimişti, reconversie, cabinete de psihologie, sfaturi pentru cei care vor să-şi deschidă un pf sau un af, facilităţi pentru foştii salariaţi care vor să se întoarcă în agricultură, discuţii cu băncile. Toate astea pentru a reduce la minimum efectele închiderii ultimei relicve a industriei socialiste.