Scandalul cu Casa Dante, orchestrat pentru ziua referendumului, a fost o făcătură ordinară a lui Victor Ponta.
Nu același lucru pare a fi însă scandalul încă neizbucnit pe deplin cu Palatul Snagov.
Dacă se va dovedi adevărat că socrul mic Traian Băsescu a intervenit la RA-APPS pentru a fi alungate din palat alte nunți ca să o pună în locul lor pe a Elenei Băsescu, atunci președintele chiar are o problemă.
Deocamdată, un alt socru, pe numele său Radu Eneche, declară: „Am fost nevoit să accept o reprogramare a nunţii fiului meu, pe care o stabilisem cu un an înainte, pentru 1 septembrie, la Palatul Snagov, din cauza adresei de reziliere a contractului pe care am primit-o de la RA-APPS”. Ce dacă Radu Eneche are 14 hoteluri, ideea este că a fost umilit.
Presa scrie că la fel de umilită a fost și familia Șucu. Ce dacă e o altă familia bogată, important ar fi fost să existe respect.
Sper ca toată această istorie să aibă o explicație logică, cum ar fi aceea ca RA-APPS să nu fi discutat cu Băsescu chestiunea contractelor semnate de alți nuntași și să fi comis un exces de zel.
Chiar dacă este o chestiune total îndepărtată de zona politică, povestea închirierii pentru o seară a Palatului Snagov poate fi mai otrăvită pentru Băsescu decât încălcarea Constituției.
A încălca legile omeniei e mai grav decât a încălca Constituția, iar Traian Băsescu trebuie să dea rapid unele explicații.
Dacă nu o va face convingător, va izbucni un alt scandal în care nici măcar Barroso nu se poate amesteca.

























Lasă un răspuns