Pentru cine are urechi de auzit

 

 

 

 

 

 

Am început să scriu o serie de articole în care mi-am exprimat nemulțumirea față de modul de exprimare în public al unor parlamentari PSD.

De ce PSD ? Fiindcă acest partid avea șanse mari să câștige alegerile în așa fel încât să ofere țării un guvern social – democrat, mult mai potrivit în vremea pandemiei decât un guvern liberal.

Am arătat aici , cu multe argumente, ceea ce cred că ar fi fost bine să se întâmple.

Referința mea a fost în special grupul parlamentarilor PSD de Vâlcea, în care Eugen Neață și Daniela Oteșanu au, cât de cât, o identitate a mesajelor în spațiul public, în vreme ce restul echipei, din lașitate sau din alte calcule, doarme în cizme, ca să zic așa.

Desigur, urma să mă refer și la parlamentarii PSD de Argeș.

A nu se înțelege că vreau să dau lecții, nu am această cădere, dar pot să exprim un punct de vedere. Este frustrant să vezi cum parlamentarii nu își asumă opinii personale, mărginindu-se să distribuie materialele primite pe punctaj sau cele spuse de liderii de la centru. Nu reiau argumentele, le-am expus în articolul citat.

Pentru a exemplifica ce aștept de la parlamentarii partidului pe care l-am votat, voi da exemplul unei postări recente pe contul de Facebook al doamnei deputat Simona Bucura – Oprescu:

”Conform unui ordin semnat de către ministrul liberal al Agriculturii, Adrian Oros, #țăranii nu mai au voie să țină în gospodăriile proprii mai mult de cinci #porci, și nici fermele n-au voie să vândă gospodarilor purcei!

Se va ajunge ca oamenii să nu mai aibă pe masa de Crăciun carne de porci #românești și nici pentru consum curent. Prin faptul că ordinul de ministru interzice gospodăriilor individuale să dețină mai mult de cinci porci, asta înseamnă că va fi interzisă și reproducția.

Explicația oficială este aceea că, astfel, se dimunează riscul apariției focarelor de pestă porcină africană.

Pe de altă parte, fermele mari nu vor mai avea voie să vândă către populaţie purcei.

Ca și în cazul altor produse, oamenii vor fi, astfel, forțați să cumpere carne de porc din marile magazine, acolo unde marfa este în general de import.

Din păcate, vedem cum din nou actualii guvernanți pun bețe în roate micilor producători autohtoni și nu sprijină în niciun fel producția locală, mai ales de alimente!”

Tema nu este originală,  dar totul este spus într-un mod personal, credibil.

Este direcția în care cred că trebuie să meargă parlamentarii, de la toate partidele, și nu numai ei, ci și cei din eșaloanele de mai jos, ca să zic așa, primari, consilieri ș.a.

Numai printr-o dezbatere publică lipsită de formalism vom găsi adevărul, românii vor înțelege situația și vor vota în cunoștință de cauză.

Am dat doar un exemplu, pot exista mai multe și, repet, este viziunea, nu impunerea mea, fiindcă nu îmi permit și nici nu pot face asta.

Mizez pe urechile celor care le au pentru auzit.

Gheorghe Smeoreanu

Notă: Cred că monitorizarea activității parlamentarilor de către presa locală este necesară și trebuie să devină punct cheie în programul editorial al fiecărei publicații.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revelion 2026 la Hotel Olănești & Spa Medical! Trei nopți de răsfăț total (30 decembrie-2…
Revelion 2026 la Hotel Olănești & Spa Medical! Trei nopți de răsfăț total (30 decembrie-2…

Revelion 2026 la Hotel Olănești . 30 Decembrie – 2 Ianuarie | 3 nopți de răsfăț total!  Începem pe 30…

Deputatul Eugen Neață: ”Anul 2026 și următorii ar trebui să fie, pentru noi, vâlcenii, anii…
Deputatul Eugen Neață: ”Anul 2026 și următorii ar trebui să fie, pentru noi, vâlcenii, anii…

Legăm Râmnicu Vâlcea de autostradă sau nu? Anul 2026 și următorii ar trebui să fie, pentru noi, vâlcenii, anii conexiunii…

Teatrul Anton Pann, prezintă, sâmbătă, 22 noiembrie, spectacolul pentru copii ”Elefănțelul curios”!
Teatrul Anton Pann, prezintă, sâmbătă, 22 noiembrie, spectacolul pentru copii ”Elefănțelul curios”!

„Elefănțelul curios” de Valentin Dobrescu este o adaptare după povestea ” Puiul de elefant” scrisă de Rudyard Kipling. Spectacolul ne…

Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Lungești, modernizat de CJ…
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Lungești, modernizat de CJ…

Investim în protecția socială! Unul dintre domeniile prioritare pentru noi este protecția socială, tocmai de aceea investim atât fonduri europene,…

Probleme de toate felurile la audiențele viceprimarului Eusebiu Vețeleanu
Probleme de toate felurile la audiențele viceprimarului Eusebiu Vețeleanu

Printre aspectele supuse atenției viceprimarului Eusebiu Vețeleanu în sesiunea de audiențe de miercuri dimineața s-a numărat și solicitarea de reabilitare…