† VARSANUFIE,

CU DARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL

RÂMNICULUI

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI

TUTUROR DREPTCREDINCIOȘILOR CREȘTINI DIN

ACEASTĂ DE DUMNEZEU PĂZITĂ EPARHIE:

HAR, MILĂ, PACE ȘI ÎNTRU TOATE BUNĂVOIRE,

IAR DE LA NOI ARHIEREȘTI ȘI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI!

 

 „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe

pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14)

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

 

De şase săptămâni, fiecare dintre noi ne pregătim pentru

această zi minunată, a Naşterii Domnului; ne pregătim prin

post şi rugăciune ca Naşterea Fiului lui Dumnezeu să nu

rămână pentru noi un eveniment istoric, ci să fie pentru

noi, cu adevărat, o transformare sufletească, ca Hristos să se

nască nu doar în peştera din Betleemul Iudeii, ci mai ales în

peştera inimilor noastre.

În prima pagină din volumul al doilea al Filocaliei se

relatează că un frate l-a întrebat pe un bătrân care a fost

scopul înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Iar bătrânul,

răspunzând, a zis: „Mă mir, frate, că, deși auzi în fiecare zi

Simbolul Credinței, mă mai întrebi despre aceasta. Totuși îți

spun că scopul Întrupării Domnului a fost mântuirea noastră.

Iar fratele a spus: în ce fel, părinte? Şi a răspuns bătrânul: Omul

fiind făcut la început de Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat

porunca şi prin aceasta a căzut în stricăciunea morţii. Pe urmă,

fiind cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie

după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind dus

de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea de viaţă.

Din această pricină Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu,

Cuvântul cel mai dinainte de veci, […] ni s-a arătat nouă celor

ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii. Întrupându-Se

din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei

vieţuiri de formă dumnezeiască. Şi dându-ne porunci sfinte şi

făgăduind împărăţia cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după

ele şi înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar

mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din morţi, 

ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”

Sfinţii Părinţi, în unanimitate, spun categoric

că scopul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, din

Fecioara Maria, nu este altul decât mântuirea şi înnoirea

omului. Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte în acest

sens că nu există o oarecare altă pricină a înomenirii Fiului

lui Dumnezeu, decât numai mântuirea omului: „Că Însuşi

El, Dumnezeu fiind, nu pentru vreo altă pricină a îmbrăcat

trupul nostru şi S-a făcut om pentru mântuirea neamului

omenesc”.

Sfântul Grigorie Palama, sintetizând învățătura

patristică de până la el, afirma: „Așadar, Fiul lui

Dumnezeu S-a făcut om ca să dezlege legătura păcatului; să

curățească întinăciunea cea după trup; să vădească dragostea

lui Dumnezeu pentru noi; să arate până la ce adâncime ne-am

înfundat în prăpastia relelor, încât a fost nevoie de întruparea

lui Dumnezeu; să se facă începător și chezaș al învierii și al

vieții celei veșnice, risipind deznădejdea noastră, făcându-Se Fiu

al omului și luând apoi în schimb moartea, spre a-i face pe oameni

fii ai lui Dumnezeu și părtași la nemurirea cea dumnezeiască”.

Dreptmăritori creştini,

Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, deși S-a smerit,

primind să Se nască într-un grajd de vite, într-o iesle, a fost

slăvit de mărturia oștilor îngerești deasupra cărora nu este

decât Dumnezeu. Îngerii cântau slava Celui Ce i-a umplut

de lumina unei noi înțelegeri pe ei, cei de sus, și a venit să

aducă pace și bunăvoire între oameni: „Slavă întru cei de

sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”

(Luca 2, 14). Îngerii au înțeles cei dintâi taina valorii

dată de Dumnezeu umanității, căci lumina de care erau

înconjurați era îndreptată spre pământ. Și ea a fost văzută

cu deosebire de păstori:

„Şi în ţinutul acela erau păstori care

stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma, făcând noaptea de strajă. Şi

iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit

împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare” (Luca 2, 8-9). Însă

nu păstorii, ci îngerii au fost primii martori ai Nașterii Fiului

lui Dumnezeu. Unul dintre îngeri, spune Sfântul Apostol și

Evanghelist Luca, s-a apropiat și i-a lămurit că lumina aceasta

pe care ei o văd este datorată Pruncului, Ce S-a născut în

staulul alăturat și Care nu este altul decât Mesia Cel așteptat,

Dumnezeu adevărat, făcut om adevărat pentru a ne ridica

pe noi oamenii din robia păcatului, și Acesta, cu adevărat,

va fi o bucurie pentru tot poporul, fiindcă este Mântuitorul

tuturor: „Nu vă temeți … că vi S-a născut vouă astăzi Mântuitor,

Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11). E de la sine înțeles că

îngerul nu le-a putut spune doar acest cuvânt îngerilor, ci, cu

siguranță, și multe altele, pe care păstorii le-au vestit, în mod

firesc, și altora. Pe lângă cele auzite de la îngeri, păstorii au

și văzut slava lui Dumnezeu și au înțeles multe din aceasta.

Din primitori ai veștii celei bune, ei s-au făcut mesageri,

mărturisitori ai acesteia: „Și s-au întors păstorii, slăvind și

lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut

aşa cum li se spuseseră” .

Iată că primii martori ai Nașterii Domnului, alături de

îngeri, sunt cei smeriți, păstorii, ca unii ce au lăsat slava lui

Dumnezeu să-i cuprindă, pe când cei mândri, care nu se văd

decât pe ei înșiși, în trufia lor, nu ar fi putut fi pliniți în golul

lor de lumina slavei lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca

aceştia să vadă întâi Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos,

tocmai pentru sinceritatea şi simplitatea lor. Mărturia pe

care păstorii o dau despre Naşterea Domnului ne arată şi

deschiderea acestor oameni către primirea Cuvântului în

inima lor; oameni care căutau, în mod sincer, întâlnirea cu

Dumnezeu, cu bucurie multă în suflet, ce aşteptau venirea lui

Mesia, poate mai mult decât preoţii de la Templu.

Fiul lui Dumnezeu S-a născut ca om și a făcut ca martori

ai acestei minuni și pe cei ce-L căutau pe Dumnezeu, prin

cercetare, pe magii acelei vremi, arătându-le o stea neobișnuită

care i-a condus mai întâi la Ierusalim, apoi la Betleem, cu

siguranță după ceva timp de la Nașterea Mântuitorului, căci

L-au găsit pe Acesta în „casă” și nu în staulul vitelor. Acest

lucru ne face să credem că ei au venit să I se închine după a

patruzecea zi, când Mântuitorul a fost dus la Ierusalim, unde

El a fost mărturisit de Dreptul Simeon și Proorocița Ana, ca

Cel Care va elibera toate popoarele din robia păcatului. Magii

au văzut și au mărturisit în Pruncul din Betleem pe Cuvântul

Cel din veșnicie, Dumnezeu adevărat și om adevărat: „Și

intrând ei în casă, au văzut Pruncul împreună cu Maria, mama Lui,

și căzând la pământ, s-au închinat Lui și deschizând vistieriile lor,

i-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă” (Matei 2, 11). Mărturia

aceasta pe care o dau magii este cu atât mai importantă, cu cât

aceștia au devenit mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos

în tot Răsăritul. Cei trei magi s-au cutremurat în faţa acestei

mari taine şi mărturiseşte evanghelistul că ei şi-au schimbat

de atunci viaţa, şi-au schimbat drumul vieţii, întorcându-se

acasă pe un alt drum, pe o altă cale, nu pe cea dorită de Irod

(Matei 2, 12).

Dreptul Simeon și Sfânta Proorociță Ana au fost, de

asemenea, martori ai dumnezeirii Pruncului din Betleem,

cunoscând că prin Acest Prunc va veni mântuirea tuturor

neamurilor, accentuând astfel că Hristos este Dumnezeu

adevărat. El a văzut aceasta în Duh și mărturisea tuturor:

„Lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce

așteptau mântuirea în Ierusalim” (Luca 3, 37).

Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,

 

Iată că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut pentru noi,

S-a coborât pentru noi, în peştera inimii noastre, aducândune

tuturor bucurie mare: „Vă binevestesc vouă bucurie mare,

care va fi pentru tot poporul; că-n cetatea lui David vi S-a născut azi

Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). Domnul

a venit în această lume, dăruindu-ne puterea de a birui

păcatul, de a birui orice păcat şi chiar moartea, însă pentru

aceasta trebuie să-L primim pe Hristos în inima noastră;

trebuie ca Hristos să Se nască la modul real în inima noastră,

iar evenimentul istoric al Naşterii Domnului să se transforme

pentru noi într-un moment existenţial. Toate textele liturgice

mărturisesc că Hristos acum Se naşte, acum Se naşte pentru

noi, dacă suntem pregătiţi a-L primi în sufletul nostru. Acum

şi de fiecare dată prăznuim Naşterea lui Hristos în noi şi

a noastră întru Hristos şi nu comemorăm un eveniment,

ci trăim aievea în noi înşine acest fapt al Naşterii. Timpul 

istoric devine un timp al veşniciei spre care Hristos Domnul

ne conduce pe fiecare dintre noi. Şi dacă Hristos Domnul a

avut la Naşterea Sa martori, care au mărturisit pentru noi acest

moment al mântuirii noastre, atunci, cu atât mai mult, noi, cei

de astăzi suntem chemaţi să devenim martori şi mărturisitori ai

Naşterii Domnului pentru lumea contemporană. Mărturisirea

cea mai vie este aceea prin care arătăm, nu în cuvinte multe, ci

prin faptele noastre, că Hristos S-a născut cu adevărat în inima

noastră. Dacă semenii noştri vor vedea că Hristos Cel Născut

în Betleemul Iudeii S-a născut şi trăieşte în noi înşine, atunci cu

adevărat suntem martori şi mărturisitori ai Naşterii Domnului.

Lumea de astăzi are, poate mai mult ca oricând, nevoie de

mărturia noastră, aceea că Hristos S-a născut şi vieţuieşte în

noi înşine, precum şi noi vieţuim în El.

Dacă privim în jurul nostru, putem vedea cum Hristos

este astăzi alungat din lumea noastră, mai mult chiar decât a

făcut Irod în vremea Naşterii. Societatea tot mai secularizată

cu fiecare zi ce trece încearcă să-L alunge din ea pe Hristos

Cel Născut pentru a noastră mântuire. De aceea, fiecare dintre

frăţiile voastre sunteţi chemaţi să fiţi martori neclintiţi ai Naşterii

Domnului, să arătaţi prin modul dumneavoastră de vieţuire d d

că Hristos S-a născut în inima voastră şi că trăiţi realmente în

Hristos. Viaţa autentică în Hristos este cea mai vie mărturie,

pe care o puteţi da lumii, că Hristos încă Se naşte în sufletul şi

inima noastră. Numai trăirea Naşterii Domnului ca realitatea

ontologică a fiinţei noastre mai poate regenera societatea

noastră. Numai trăirea întru Hristos ne mai poate ridica din

starea mai mult decât amorţită în care trăim. Vedem cum toate

valorile autentice ale omenirii sunt răsturnate rând pe rând.

Vedem cum familia creştină se prăbuşeşte tot mai mult, pe zi ce

trece, în numele unor aşa zise drepturi ale omului, care, după

cum vedem, nu fac altceva decât să-l distrugă pe om şi să ne

distrugă pe noi ca popor binecuvântat.

Iubiţi fii duhovniceşti,

 

 În această zi de prăznuire a Naşterii Domnului,

zi plină de bucurie şi lumină, doresc să pun în inima voastră,

inimă de adevăraţi creştini şi români, un cuvânt de întărire şi

de binecuvântare. Poporul nostru nu de puţine ori a trecut prin

încercări grele, prin vremuri de grea cumpănă, iar din acestea a 

reuşit să iasă doar mărturisindu-L pe Hristos ca Singurul Biruitor.

Să dovedim şi noi, prin viaţa noastră, că deşi nedorit de lume,

Hristos tot Se naşte pentru noi, că deşi tot mai puţini dintre noi

Se închină lui Hristos Cel Născut pentru mântuirea tuturor aşa

cum magii au făcut-o, Hristos Domnul tot ne arată care este

calea cea bună de întoarcere spre casa noastră, spre noi înşine.

Să nu ne lăsăm amăgiţi de nimeni şi nimic, mărturisindu-L pe

Hristos aşa cum se cuvine ca lumină spre descoperirea neamurilor

şi slavă poporului celui binecredincios (Luca 2, 32).

 

Fie ca sărbătoarea Naşterii Domnului şi Noul An să

vă aducă multă sănătate, împăcare, bucurie, împliniri şi ajutor

întru fapta cea bună.

 

La mulţi ani întru mântuire! Un An Nou binecuvântat!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul,

Cel Născut în ieslea Betleemului, rugător,

† VARSANUFIE,

Arhiepiscopul Râmniculuid 

Dată în Reședința Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, la Praznicul

Nașterii Domnului, din Anul mântuirii 2014.