Un comentariu de genul „Bă, terminaţi-vă cu povestea asta cu rom, ‘ra-ţi ai dracului de ţigani!”, trezeşte corul de susţinători ai scenariilor conform cărora romii au inventat un nume care să-i ajute în demersul lor de a-i face de râs, pe unde pot, pe români.

Bineînţeles că marea majoritate pot jura că termenul este „inventat” după 1990. Adevărul este că noi ne spunem „romi”. De mult, chiar de foarte de mult. O facem nu pentru că aşa ne-a zis Iliescu, Roman sau Soros, şi nici pentru că nu ştiam cum să stârnim nişte confuzii lingvistice.

O facem pentru că aşa ne spunem de când existăm şi pentru că ăsta este numele nostru.

Spunem că termenul de „ţigan” este o poreclă de batjocură (etimologic termenul desemna un grup de eretici şi, în spaţiul actual românesc, echivala cu starea de robie) de aproape 100 de ani.

În anul 1919, liderii romilor transilvăneni au trimis o scrisoare către conducătorii României Mari (Adunarea de la Ibaşfalău) prin care cereau „(…) să ni se schimbe numele de batjocură ţigan (…)”.

Peste numai 20 de ani, după cum voi arăta mai jos, dicţionarele limbii române vor consemna şi numele „corect” asumat de membrii comunităţii.

Bineînţeles că exista oameni, chiar şi romi, care consideră că termenul de „ţigan” este cel corect şi care par deranjaţi când li se spune altfel (inclusiv „rom”).

Alexandru Diamant – Vocea Romilor