“Elena Udrea dezvăluie o lume care te înfioară. Iar lumea aceea trece acum prin toate bolgiile disperării. Nu se întreabă doar cât poate vorbi doamna Udrea, ci cât poate dovedi. Asta nu ştiu nici ei, nici noi, spectatorii, decât urmărind continuarea”, scrie Adriana Săftoiu în Adevărul. Este unul dintre puținele articole pe care le simți scrise liber despre cazul Udrea. Liber de spaimele generate de scheletele din dulap, liber de prejudecăți.

Adriana Săftoiu pune diagnosticul corect, de la care poate porni terapia:

“Elena Udrea nu e o fetiţă de pension, care a a intrat din întâmplare într-o cofetărie, unde a zărit nişte mafioţi milostivi, care i-au oferit gratis o prajitură. Iar dacă cineva îşi imaginează că nu a reţinut cât a costat acea prăjitură şi cine a plătit-o se înşală.   E foarte simplu şi uşor să o scoţi doar pe Elena Udrea vinovată, alături de fostul soţ şi alţi amici, pe care, cel puţin, are curajul să şi-i asume. Nu Elena Udrea a inventat sistemul. Mai degrabă, sistemul şi-a inventat tot felul de instrumente, pentru a controla puterea. Fie politică sau judiciară, şi enumerarea poate continua, într-o condiţionare strânsă de zona în care banul circula între ei, cei din cofetărie.”

Totuși, comparaison n`est pas raison. Elena Udrea nu este o instituție și nu au atacat-o teroriștii. Nu a omorât-o nimeni și nici nu cred să se întâmple asta.

Spun însă că Je suis Udrea fiindcă vreau ceea ce vrea și ea, anume ca instituțiile statului să ancheteze la sânge dezvăluirile făcute, indiferent pe cine ar viza ele.

Date fiind însă scheletele din dulapuri de care aminteam, acest lucru nu se va întâmpla fără o reală presiune din partea societății civile.

Iată de ce, exagerând în mod voit dar empatizând total cu personajul prezent în redacția Hotnews, nu-mi este teamă să subliniez încă o dată:

Je suis Udrea.